Epitaful unui afemeiat

La chestia ce-a răsărit,
Ce tipă să ajungă?
N-a fost, pe cand ti-a trebuit,
Acum, degeaba-i lungă.

Se laudă, dar fără glas,
Acel chemat la Domnul,
Dar lung la el, a mai rămas,
Probabil... numai somnul.

o să te-ncerce reci angoase,
să te cutremuri, măi, ioan,
de-admiri picioarele păroase
ale vreunui scoțian!

Ba,vetust esti tu badie,
Pitulat in sarcofag,
Vis de decrepit beteag,
Poftesti la...necrofilie.

Din sarcofagul greu și rece
Eu mă trezesc rapid la viață
Când mândră pe aproape trece
Ca tine-o fată... de isteață.

Interesantă ideea epitafului, cu ghidușia de a privi pe sub fuste, dar primul vers are ritmul foarte \"amestecat\". Începe cu doi iambi (că DORM; a-ICI) și apoi continuă cu un troheu (SOM-nul) și iar cu un iamb (de VECI). Bineînțeles că, dacă ni s-ar permite să pronunțăm \"som-NUL\", atunci ar fi bun ritmul, dar nu merge, în opinia mea o asemenea abatere de la firesc.
Se poate considera acest comentariu al meu și ca o continuare a dezbaterilor actuale la textul \"Sfaturi pentru epigramiști\"; este un mic exemplu privind metodologia de analizare a ritmului.
Cu prietenie,
Cornel Rodean

așa este . Modific primul vers, \"Că dorm aici somnul de veci\", care,va suna
așa: \"Că dorm aici un somn de veci\". E bine maestre?
Mulțam pentru intervenție! Chiar îmi era dor de tine.
Cu amiciție,
Ion

\"Isteata\"- i-un eufemism,
Ne-ntoarcem dar la..pasunism?
Vrut-ati un compliment a scrie?
L-ati dat,dar cu parcimonie.

Că-ți par ascuns și eu ma mir!
Aprecierea ți-e nedreaptă;
Eu,o ființa o admir
Când e frumoasă și desteaptă.

Bun venit pe pagina mea Maria Cristes

Să vezi ceva, eu socotesc,
Speranțele sunt slabe,
Prin cimitir călătoresc
Din câte știu, doar babe.

Multe brunete trec pe-aici,
Din când în când și câte-o blondă
Rotindu-și ochișorii mici
Zâmbind parșiv... ca o Giocondă.

Ioane, tu pitit acolo, lung visezi
Duduile gingașe cu ochi verzi….
Ce-au tenu-nchis de vrednicie
Și nu de-oriunde: din câmpie!
Dar… știi prea bine că n-a fost să fie.