Rodean Stefan-Cornel

Vali, spor la treabă (era cât pe ce să scriu "felicitări", dar nu vreau să fiu chiar primul care îi oferă prilej de distracție domnului Ștefănescu, cu toate că îl admir foarte mult)!
Te așteptăm cu o "platformă program" (dacă tu crezi că este benefică o asemenea exprimare a intențiilor tale), și - vorba lui nenea Iancu - "fii bărbată!"
Cornel

Stimată doamnă,
În condițiile în care - se poate verifica - în ultima perioadă nu am fost chiar foarte activ pe "Agonia", faptul că intru a doua sau a treia oară să comentez un text de la dumneavoastră, înseamnă că am încredere că vă puteți perfecționa, mai ales văzând perseverența de care dați dovadă și receptivitatea la opiniile celorlalți.
Deși ritmul poezie de mai sus mi se pare și mie bun (nu chiar perfect, vezi, spre exemplu versul al treilea din strofa a treia) ceea ce este într-adevăr de remarcat, totuși aveți în continuare probleme destul de mari la rimă. Eu nu mai repet ceea ce am scris în alte comentarii, semnalez doar că din cele 10 rime ale acestei poezii, nu mai puțin de 5, adică jumătate sunt incorecte (nu am spus că sunt facile, sau slabe, sau simple din punct de vedere calitativ, deși sunt și din astea) ci pur și simplu nu sunt rime, ci doar asonanțe (ajuns-spus, jalnici-harnici, deasă-ntoarsă, drum-spun și mers-invers, ultima fiind legată și de ritmul deficitar, în sensul că "invers" se pronunță cu accentul pe prima vocală, adică INvers, nu inVERRS).
Referitor la mesajul poeziei, la tâlcurile și la morala ei, las pe alții...
Vă doresc succes!
Cornel

Epigrame atent construite, așa cum era de așteptat, cu poante bune, ancorate în realitatea românească (tema a doua), sau care abordează probleme universal valabile (prima temă). Mi-a plăcut foarte mult epitaful. Am citit multe epitafuri în care unele vicii ale decedaților, sau particularități ale meseriei lor, s-ar continua după moarte, "atribuindu-se" decedatului puteri de a acționa în sensurile respective, dar aici, culmea este că cel răposat nu trebuie să facă nimic, doar se odihnește (cum este de fapt firesc); da, dar acesta despre care vorbim acum nu se odihnește ca toți ceilalți, de fapt el nu a terminat cu lenevirea din timpul vieții; pe de o parte, sper, din toată inima să fie cât de cât originală poanta, pe de alta mă întreb cum de mie nu mi-a dat prin cap așa ceva.
Cred că am mai spus-o, nu mă încântă (dar nici nu-mi displac total) catrenele trimise la concursuri în care se fac glume cu trimiteri la concursul respectiv, la activitatea organizatorilor sau la temele alese (vezi primul catren).
Numai bine!
Cornel

Faine toate, și cele bazate pe paradox (să-ți fie lene să lupți cu lenea) și cele cu surpriză (cea cu soțul "lăudat" și cu "legarea" copilului de carte) și cea cu somnul de la ora de istorie (interesant realizat dublul înțeles al intervalului dintre secole, pe de o parte ca momente ale lecției iar pe de alta, prin exagerare, cel real). Felicitări!
Cornel

Foarte interesant mi se pare calamburul de la prima epigramă. În primul rând mi-a plăcut din punct de vedere tehnic, fiind realizat prin ligamentarea a două cuvinte, fiecare dintre acestea având înțeles de sine stătător; apoi, jocul de cuvinte rezultat (dublul înțeles) are acoperire serioasă în realitate (pe de o parte e clar, chiar dacă nu ne face plăcere să recunoaștem, că e lene în zestrea acestui popor, iar pe de alta se știe că există Elene în istoria poporului nostru, care au contrastat cu vitejia unor Mihai sau cu umorul Ionilor). Interesantă și adaptarea vorbei cu datul jos din pat pentru o anumită sumă (aici cu sens exact contrar, nu de a câștiga, ci de a da înapoi). Poanta de la ultima epigramă parcă am mai întâlnit-o într-o formă asemănătoare, nu mai știu unde și nici nu caut, iar la catrenul cu strănepotul, după al treilea vers aș fi cerut oprirea cititorului, ori cu puncte de suspensie, ori cu punct și virgulă; deși era cam exagerată poanta și cu strănepotul, fără să mai adăugăm și ultimul vers...
Numai bine!

Salut Grigore!
Am trecut cu plăcere și pe la tine și, ca să nu mai repet, consideră că opiniile mele sunt cam cele exprimate și de Vali.
Numai bine, să ne revedem sănătoși!
Cornel

Pe scurt, mie mi-a plăcut în mod deosebit la acest grupaj diversitatea epigramelor, ca tipologii și ca tehnici de realizare a poantelor.
Sănătate!
Cornel

Nea Mitru,
Fac o trecere pe la epigramele trimise la Vișeu și încep cu dumneata, că le-ai postat primul.
În primul rând meriți felicitări pentru că ai trimis, știindu-se că nu este ușor să croiești 5 catrene pe teme date.
O altă constatare pozitivă este că toate cele 5 sunt la temă. Îmbucurător este și faptul că ele nu au probleme evidente de prozodie.
Din păcate, poantele nu mi se par deosebite.
Referitor la construcție, fără să caut hibe neapărat, eu cred că la toate epigramele de mai sus s-ar mai fi putut lucra:
- la prima, "mondene" este pus forțat pentru rimă (puteai găsi altceva, deoarece dacă moare un guvernant nu se află de la știrile mondene ci de la cele politice, sau mai corect, cu acest eveniment se deschid toate știrile);
- la a doua, ultimul vers l-aș fi văzut așa: "Dar ăsta, totuși, zilnic toarce.";
- la a treia, se pare că din nou avem un cuvânt pus cam forțat, pentru rimă ("piranda"), sau n-am înțeles eu ce pirandă ai prin casă; apoi, la ultimul vers, virgula este greșit pusă (eventual, ca să se oprească puțin cititorul ar fi fost mai potrivite puncte de suspensie după "muncesc");
- la a patra, ai vrut să faci un fel de paralelă între bunici și BABA și, repede, ai scris, tot pentru rimă, "mai ales cei mici", deși eu cred că nu "mai ales cei mici" știu numele miniștrilor, sau greșesc eu;
- la a cincea, versul al treilea vorbește de o opțiune falsă (de fapt nu o să-l faci dumneata întâi școlar, deoarece învățământul este obligatoriu pentru primele clase; în schimb, este într-adevăr o opțiune să-l orientezi spre tinichigerie).
Spor la treabă, în continuare!
Cornel

Nea Mitru, în primul rând te felicit, din toată inima, pentru că, prin greșeala pe care bănuiesc că ai comis-o inițial în titlu, i-ai dat prilejul lui Nelu Gârda să scrie un catren excepțional ("Unde sunt meseriașii de altădată?"), cu valențe lingvistice, didactice, rebusistice și umoristice, dar care, în același timp mustește de înțelepciune. Din păcate, acest catren (al lui Nelu), fiind legat de cel pe care l-ai postat dumneata, se va pierde în scurt timp, cu atât mai mult cu cât nici poanta catrenului dumitale nu va mai fi înțeleasă peste ceva vreme, adică atunci când lumea se va plictisi de "perlele" actualului președinte și va fi preocupată de alt "...escu".
Revenind la catrenul postat, eu cred că putea fi mai clar puțin. Dacă ai vrut să spui că Preda (sau altcineva care se crede intelectual) ar fi avut șanse mai mari în politică dacă ar fi fost tinichigiu (ceea ce ar constitui o poantă), atunci la ultimul vers ar fi trebuit să scrie ceva în genul "Mai bine e să fii tinichigiu" (nu "mai bun "). Sau ai vrut să spui că Preda ar fi mai bun ca tinichigiu, dar atunci nu prea înțeleg poanta. Apoi, versul al doilea este cam forțat (pentru rimă, probabil).
Sănătate!
Cornel

Nae Bunduri,
Bine te-am găsit! Și, pentru că mi-ai acordat mie o atenție prea mare în comentariul tău, răspund celor două "săgeți" ("amicale", bineînțeles) pe care mi le-ai adresat:
1. Eu nu am spus că epigrama e perenă ci că tema epigramei este de actualitate și în același timp perenă; adică, autorul folosește un pretext din actualitatea acestor zile (cazul Roșia Montană) pentru a ataca o hibă perenă a noastră ("cârteala în noroi", ca să folosesc metafora lui Laurențiu). Apoi, și eu am afirmat, cu exemple chiar, că se mai poate lucra la catren.
2. Afirmi că aici am comentat "destul de blând și cu precauție", deși de obicei spun lucrurilor "direct, fără menajamente" (și, probabil nu întâmplător, adaugi la numele meu o funcție care n-are legătură cu site-ul, dar are legătură cu autorul epigramei de mai sus și cu o funcție a lui, pe care, de asemenea o menționezi). Nu, eu nu numai acum am comentat cu precauție și cu blândețe, ci întotdeauna am dat dovadă de precauție în comentarii, și asta nu din lașitate sau pentru că aș fi duplicitar, ci din teama de a nu jigni, de a nu supăra mai mult decât trebuie, pentru că așa sunt eu, mai "blând" cu toți oamenii, nu doar cu cei față de care aș avea ceva interese (cei mai mulți apreciază acest stil de a critica și comenta ca fiind o calitate, dar alții spun că ar fi un defect).
Na, că ți-am spus-o "direct" (și totuși, cu unele "menajamente" și destul de "blând")!
Sănătate!
Cornel

Doamnă Sorina,
Poezia de mai sus mie mi se pare că seamănă cu un pastel (nu sunt sigur), dar, după umila mea părere, nici vorbă să fie sonet. Păi, în primul rând, nu are conținutul adecvat, sonetul abordează altfel de teme, cu tentă mai aforistică, mai filozofică și se încheie, de regulă cu un vers care este o concluzie sintetică a întregului conținut al poeziei și care exprimă o idee generală sau o sentință. Apoi, nici forma sonetului nu este aceasta. Dumneavoastră ați scris această poezie într-o metrică "jucăușă" (ritm trohaic, cu opt silabe în fiecare vers), dar sonetul se scrie de regulă în endecasilab (sau în alexandrin sau în decasilab), care implică un alt tip de ritm (iambic) și o cu totul altă măsură (mai mare, după cum ne sugerează și denumirile respective). Apoi, rimele nu sunt oricâte vreți dumneavoastră și așezate oricum, că de aceea se spune că sonetul are formă "fixă", iar forma nu se referă doar la numărul de versuri. Din punct de vedere tehnic, rimele sonetului trebuie să fie perfecte, dar la dumneavoastră "frunze" nu rimează cu "confuze", "sigur" nu rimează cu "singur".
Oricum, poezia dumneavoastră sună bine ca ritm, s-ar putea să aibă și câteva descrieri din natură interesante, poate chiar figuri de stil poetice, dar nu înțeleg de ce i-ați dat titlul "sonet".
Am intervenit cu aceste opinii, pentru a nu deruta cumva pe alții, care ar putea crede că orice versificație cuprinzând 14 rânduri este sonet. La fel cum nu orice cuvinte înșirate pe 3 rânduri, cuprinzând 17 silabe reprezintă un haiku. Bineînțeles, sunt doar opiniile mele, accept orice corectură sau păreri total contrare, din partea dumneavoastră sau a altui cititor.
Vă doresc succes în continuare!
Cornel

Domnule Maxim, câteva opinii:
Catrenele 4 și 5, în opinia mea, ar avea ceva "sămânță de poantă epigramatică", ceea ce e bine și mă determină să-mi spun părerea, în speranța că veți progresa. Și acum, câteva observații, pe scurt:
- la primul catren: nu prea se înțelege cum "lucra la alfabet", astfel că jocul de cuvinte "alfabet-analfabet" pare forțat; formularea "de zi și până seară" nu mi se pare prea corectă; primul și al treilea vers ar trebui să aibă aceeași măsură (același număr de silabe); "îl lăsă" reprezintă un dezacord;
- la al doilea: este vorba de o glumă veche de când lumea, nu de o poantă epigramatică, originală, cât de cât; "sigur" nu rimează cu "singur", deoarece terminațiile începând cu ultima vocală accentuată nu sunt identice ("igur" este altceva decât "ingur";
- la al treilea, apelativele "Nenea" și "Nea" nu sună bine deloc; catrenul cuprinde o afirmație clară pentru dumneavoastră (poate și pentru alții), dar discutabilă din punct de vedere juridic ("furase"), ceea ce nu se face în epigramă (și aici este valabilă prezumția de nevinovăție, eventual trebuia să nuanțați, să dați sensul de presupunere); oricum, aluziile la Băsescu sunt slabe din punct de vedere umoristic, chiar dacă ați pus la urmă patru semne de exclamație (întrebare);
- la al patrulea, "controlase" nu rimează cu "ceruse", din același motiv, arătat anterior ("ase" nu este egal cu "use"); oricum, pentru o poantă mai bună, nu trebuia să folosiți cuvântul "ceruse", că atunci înseamnă că v-a amintit să-i dați bani, deci "amnezia" nu mai are același farmec la poantă;
- la al cincilea: inversiunea "de tren mecanic" nu cred că merge; al doilea vers nu respectă ritmul impus de celelalte; "mecanic" nu rimează cu "vrednic", nici măcar nu sună la fel "anic" cu "ednic" (dacă sunau la fel și nu erau chiar identice terminațiile era vorba cel puțin de o asonanță, chiar dacă nici asonanțele nu sunt admise la epigramă).
Nu știu de ce se dă impresia de "fușereală"; cred că puteați să fiți mai atent, să lucrați mai mult pe text.
Cornel

Mi-au plăcut la această epigramă:
- tema, de actualitate, dar în același timp "perenă" pentru români; "chestiunea de la ordinea de zi" este surprinsă foarte bine, cu un ascuțit spirit de observație, dar și cu ironie tăioasă, de fapt un fel de autoironie (folosindu-se cuvântul "noi");
- opozițiile, foarte sugestive și inspirate între "lumină-mină", "sus-jos", "muncă-cârteală", cele care dau, de fapt, esența și savoarea poantei; o mențiune specială pentru cuvântul de încheiere ("noroi") foarte bine găsit;
- primul vers, de asemenea este sugestiv, având expresia "la lumină" bine plasată în context acțiunii generale.
La al doilea vers aș elimina expresia "filonul naționalist" (și aș găsi o altă hibă cu sensul de derapaj naționalist sau xenofob), deoarece cuvântul "naționalist" strică puțin ritmul (se recomandă pronunția "na-ți-o-na-list", nu "na-țio-na-list"); dacă nu se găsește, unii ar putea spune că s-ar admite această mică abatere de la pronunția firească, de dragul poantei, dar eu aș încerca, totuși (însă, în opinia mea, orice altă sintagmă trebuie să aibă nuanțarea necesară; spre exemplu, nu se poate renunța la cuvântul "acel" și să scriem versul trei: "filonul naționalist din noi", deoarece nu tot filonul naționalist este criticabil, ci doar "acel filon").
La partea de "proză" de la sfârșit (discutabilă, într-adevăr) sunt, parcă unele cuvinte scrise greșit, din cauza grabei (sau a indignării): "esxploatării", "coreceze".
Oricum, interesant catrenul!
Sănătate!
Cornel

La titlul catrenului meu:
A se citi "s-a rezolvat" în loc de "s-a rezolvar".

Ca vechi simpatizant al Serilor Artghotice și, mai ales, al spiritului acestei manifestări (ce să mai zic de admirația față de cei care sunt promotorii ei neobosiți) nu pot decât să mă bucur de această ieșire în lume, deși... nu cred că se va găsi ușor, în București, un spațiu asemănător puburilor și cafenelelor din Cetatea Sibiului în care acțiunea s-a desfășurat până acum. Călin, Dan, Adrian, Florian (scuze celorlalți, neagoniști, pe care nu-i mai nominalizez), succes din toată inima, o să fiu (cu gândul) alături de voi!
Cornel

În primul rând, referindu-mă la problema principală a oricărei epigrame (poanta) spun că expresia "piele de găină", în contextul respectiv, mi se pare delicioasă (nu vă gândiți la sensul gastronomic!); păi, imaginați-vă ce a fost, "în pielea găinilor" când au fost arse la grămadă! În concluzie la acest punct, trecerea de la sensul figurat al expresiei "piele de găină", la sensul propriu al cuvintelor ce compun această expresie face parte dintr-o tehnică de realizare a poantei care nu este la îndemâna oricui (dar care se găsește în arsenalul bogat al lui Sorin).
Apoi, privind prozodia, trecând peste alte soluții posibile de a reface catrenul renunțând la acel apostrof de la începutul versului (soluții relativ ușor de găsit de către orice epigramist, cât de cât experimentat, ca să nu mai vorbim de Sorin) eu zic altceva: să citim toate cuvintele catrenului, în varianta inițială a autorului, dar aranjate grafic sub formă de distih și o să vedem că nu este nicio rupere de ritm (e drept, versurile au măsura mare, cam la limita acceptabilă):

Când aud ce zace-n boala cea haină,
Zău că mi se face pielea de găină!...

Și, pentru că veni vorba, amintesc aici (sau postez pentru prima dată) un catren mai vechi de-al meu cu un joc de cuvinte pe aceeași temă (nu este grozav ca prozodie, am făcut mici concesii de dragul poantei):

Aviara s-a rezolvar dând foc găinilor

Când la găini nu te pricepi deloc
Și n-ai pic de habar de medicină,
Ca să rezolvi problema dintr-un foc,
Îți trebuie o minte de găină.

Sănătate, tuturor!
Cornel

Despre catrene, constat doar că acest stil (de răstălmăcire a unor motive din basme) se înscrie într-o preocupare mai veche a autorului (evidențiată și în creațiile senryu, și în alte poezii); aș putea spune deci, că are o slăbiciune, pe care insistă cu orice prilej, ceea ce nu este deloc rău, deși în epigramă are și dezavantaje, pe care nu le tratez acum.
Dane, scuză-mă, nu știu la ce demonstrație te referi invocând numele meu, dar eu știu (și am mai discutat-o cu mulți alții) că, începând cu ultimul DOOM se scrie "motto" (vezi la pag. 507 din acest dicționar). Această formă este preluată și de ultimul DEX al Academiei, care, în ediția relativ recent apărută, la pagina 678, este trecut tot "motto".
Pe de altă parte (nu mă refer neapărat la tine, Dane), toate aceste discuții ar fi de prisos dacă toți cei care lucrăm mai mult decât alții cu cuvântul scris am avea grijă ca, în permanență, să ne procurăm cele mai noi dicționare (bineînțeles cele editate de Academia Română, prin Institutul de Lingvistică) și dacă respectivele lucrări ar sta permanent "pe masa de lucru".
În perioada imediat următoare voi lipsi de pe site, scuze dacă nu voi mai răspunde unor eventuale interpelări...
Numai bine, tuturor!
Cornel

Da, mi-a plăcut și mie, foarte mult, aș putea spune chiar că "m-a răscolit", deși, după primele două citiri, sentimentele îmi sunt ușor confuze.
De fapt, cred că aceasta este o caracteristică importantă a poemului: pe lângă mesajul principal, relativ ușor de decriptat (legat de nostalgia vremurilor de altădată) el transmite și alte trăiri ale autorului, "în doze diferite", funcție de capacitatea de receptare și de particularitățile temperamentale ale fiecărui cititor; spre exemplu, autorul pare în același timp optimist, încrezător, dar dă și semne de resemnare.
De mare efect mi s-au părut figurile de stil și termenii folosiți pentru crearea unei atmosfere de oarecare mister, iar includerea, cu mare artă, a unor arhaisme (sau regionalisme) în construcții metaforice "elevate" cred că face parte deja din marca, din amprenta celui care semnează această baladă.
Structura poemului a fost, în opinia mea, foarte bine "cumpănită", revenirea spre final la prima strofă, demonstrând cum doar prin schimbarea unui cuvânt ("Iar" în loc de "Chiar") și a unui semn de ortografie și de punctuație (puncte de suspensie în loc de virgulă), un poet talentat poate schimba o introducere în încheiere, un punct de plecare, sau un pretext, într-o sentință, într-o concluzie. Și mai mult, cum te poate emoționa și pune pe gânduri...
Despre tehnica și (mai ales) arta versificației ar fi prea multe de spus (cu caracter laudativ, bineînțeles), așa că închei, cu felicitările de rigoare.
Cer scuze autorului și celor care au analizat mai profund acest poem, dacă impresiile mele, de moment, sunt diferite de ale lor, sau dacă am spus vreo "prostioară"; precizez că eu nu am încercat să fac o analiză literară, am exprimat doar câteva impresii de moment, care sunt doar opinii de simplu cititor...
Cornel

Cu tot respectul, eu nu prea înțeleg prima parte a acestui joc de cuvinte. Sau, ai vrut să spui că în copilărie "îl tragem de sfoară", cu sensul că ne grăbim, vrem să treacă mai repede și, paradoxal, la bătrânețe "ne trage el pe sfoară", adică ne păcălește și trece prea repede? Așa ar fi avut un sens dar, cum apare postat, "gândul" respectiv este cam forțat...
Și, de ce nu pui mai multe o dată, câte 5-10, așa cum făceai cu "zama de cuvinte"?
Numai bine,
Cornel

Te-ai prăfuit de la cartofi
Că-s plini de țărnă, se-nțelege,
Dar dă-ți, bă,lustru la pantofi,
Că azi lustrația e lege!
(Florarul)

În calambur știam că strălucești
Și că maestru-al tâlcurilor ești,
Dar astăzi, recunosc că m-ai uimit
Cu... jocu-ți de cuvinte prăfuit.

Sper că fără supărare!

Cornel