Mediu
Motto: Harap Alb
Trebuie să menționez că doar prezența numeralelor nu mi s-a părut suficientă pentru caracterul unitar al grupajului. Așa încât mi-am autoimpus o temă care se pretează la atâtea numerale - basmele.
Patru epigrame cu numerale
Cenușăreasa
Când de ziuă se crăpase
Vine fata, pe la șase;
Mama are-un singur of:
“Iarăși vii făr-un pantof?”
Albă ca Zăpada
Își ia inima în dinți
Făt Frumos și-i cere mâna;
Îi zâmbește galeș zâna:
“Adu încă șase prinți!”
Douăsprezece lebede
În Austria-ntre pomi
Vin vreo doisprezece rromi
Însoțiți de-un bulibașă...
Și-am rămas făr’ de cămașă.
Capra cu trei iezi
Zice-un lup din cei mișei,
Răspunzând mezinului:
“Voi, trei iezi, sunteți ai mei,
Capra e-a vecinului.”
Două epitafuri epigramatice
La mormântul lui Aladin
Să trăiască, a sperat,
Cât e lumea și văzduhul,
Dar când lampa a crăpat
Într-o clipă... și-a dat duhul.
Fetița cu chibrituri
Ca reclamă aprindea
Câte-un băț, aici-colea;
Ultimul a fost să fie
Lângă o benzinărie.
Trebuie să menționez că doar prezența numeralelor nu mi s-a părut suficientă pentru caracterul unitar al grupajului. Așa încât mi-am autoimpus o temă care se pretează la atâtea numerale - basmele.
Patru epigrame cu numerale
Cenușăreasa
Când de ziuă se crăpase
Vine fata, pe la șase;
Mama are-un singur of:
“Iarăși vii făr-un pantof?”
Albă ca Zăpada
Își ia inima în dinți
Făt Frumos și-i cere mâna;
Îi zâmbește galeș zâna:
“Adu încă șase prinți!”
Douăsprezece lebede
În Austria-ntre pomi
Vin vreo doisprezece rromi
Însoțiți de-un bulibașă...
Și-am rămas făr’ de cămașă.
Capra cu trei iezi
Zice-un lup din cei mișei,
Răspunzând mezinului:
“Voi, trei iezi, sunteți ai mei,
Capra e-a vecinului.”
Două epitafuri epigramatice
La mormântul lui Aladin
Să trăiască, a sperat,
Cât e lumea și văzduhul,
Dar când lampa a crăpat
Într-o clipă... și-a dat duhul.
Fetița cu chibrituri
Ca reclamă aprindea
Câte-un băț, aici-colea;
Ultimul a fost să fie
Lângă o benzinărie.
0155697
0

Că lipsesc aproape toți;
A rămas doar Ali Baba
Și cei patruzeci de hoți.
În principiu e bine că te-ai gândit la o temă, pentru că prezența unui numeral într-un catren nu prea e. De pildă, eu m-am gândit la tema "La trei păzește".
Cele mai bune mi se par epitafurile, de;i ultimul e al dracului de cinic!