Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Doi pantofi

1 min lectură·
Mediu
Printre gropi, din praf ieșind,
Amorțiți de mers agale,
Doi pantofi, cam rupți, cerșind
Drum mai bun, pavat cu dale,
Cugetă: ”nu am fi fost
Nici în vise-atât de jalnici,
Aruncați și fără rost,
Oamenii de-ar fi mai harnici.
Pe asfalt de am fi mers,
Pe cărări, cu iarbă deasă,
N-am avea aspectul...sters,
Talpa-n sus și pielea-ntoarsă,
Aruncați, uitați în drum.
Ce păcat și de cizmar,
C-a muncit, dar toate-s scrum,
Praf și pulbere-n zadar!”
Spun că au dreptate clară,
Pentru simplu fapt divers,
C-au avut o viaț-amară,
De la cel cu care-au mers:
Nu-i nici omul, cu nimic,
Mai presus de o-ncălțare
Dar nici doi pantofi, vă zic,
Mai prejos de o umblare.
043.557
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
114
Citire
1 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

Sorina Hăloiu. “Doi pantofi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorina-haloiu/poezie/14004965/doi-pantofi

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@vali-slavuVSVali Slavu
Am remarcat o acuratețe a prozodiei, ritmul trohaic nu suferă nicio ruptură. Dar am mai observat, nu numai în această poezie, că sunteți tentată să abordați teme prea pretențioase, prea grele. Consider că, având o bogată experiență de viață, având copii și nepoți, cum am văzut din biografie, precum și ușurința de a versifica, ați putea scrie poezioare drăguțe pentru copii. Sau deja ați scris și nu am observat eu?
0
@sorina-haloiuSHSorina Hăloiu
pentru copii. Am să mai încerc pe viitor (să văd cum mă dezvolt). Mulțumesc pt.sugestie.

Sorina.
0
@rodean-stefan-cornelRSRodean Stefan-Cornel
Stimată doamnă,
În condițiile în care - se poate verifica - în ultima perioadă nu am fost chiar foarte activ pe "Agonia", faptul că intru a doua sau a treia oară să comentez un text de la dumneavoastră, înseamnă că am încredere că vă puteți perfecționa, mai ales văzând perseverența de care dați dovadă și receptivitatea la opiniile celorlalți.
Deși ritmul poezie de mai sus mi se pare și mie bun (nu chiar perfect, vezi, spre exemplu versul al treilea din strofa a treia) ceea ce este într-adevăr de remarcat, totuși aveți în continuare probleme destul de mari la rimă. Eu nu mai repet ceea ce am scris în alte comentarii, semnalez doar că din cele 10 rime ale acestei poezii, nu mai puțin de 5, adică jumătate sunt incorecte (nu am spus că sunt facile, sau slabe, sau simple din punct de vedere calitativ, deși sunt și din astea) ci pur și simplu nu sunt rime, ci doar asonanțe (ajuns-spus, jalnici-harnici, deasă-ntoarsă, drum-spun și mers-invers, ultima fiind legată și de ritmul deficitar, în sensul că "invers" se pronunță cu accentul pe prima vocală, adică INvers, nu inVERRS).
Referitor la mesajul poeziei, la tâlcurile și la morala ei, las pe alții...
Vă doresc succes!
Cornel
0
@sorina-haloiuSHSorina Hăloiu
Am încercat să corectez (nu mi-a fost ușor), transformând acele asonanțe în rime. Nu le-am perceput și astfel am ajuns să mai învăț câte ceva din comentariul lăsat de dumneavoastră. Mulțumesc pentru răbdarea acordată.

Sper de data aceasta să ”sune” mai bine.

Sorina.
0