Sa vii
in coltul ferestrei
in mine
pereti.
Nu-ntelegi ca frangi orizonturi amare?
Lasa-mi pleoapa rasfranta!
Si buza sangerand,
urme adanci,
prea rosii,
prea negru de rosii,
sa brazdeze
pe
Palcuri-palcuri pleaca de la mine firele de nisip.
Din palmele mele tasnesc
izvoare
ce iti mangaie coapsele.
Ce sa-ti spun?
Ca nemangaierea are un nume,
Ca prabusirea se numara in
Citisem undeva
ca o crima se pierde in ispasire.
Preaplini de noroi,
criminali de sperante,
de vise,
de prietenii,
unde ispasi-vom preasfanta noastra crima?
Ce osanda asteptam oare noi?
Sa ne
Ai uitat sa platesti telefonul.
Si degeaba-ncerc sa ma sun.
Las usa deschisa - nimic
Un hol lung, prea tacut si prea trist
nimeni
As evada din mine
dar in jurul meu doar trepte:
circulare,
ti-am refuzat cuvinte
si ti-am cauzat taceri.
De parca definitia noastra ar fi-n graire
De parca nisipul clepsidrelor
- alene curgand -
s-ar transforma in traire
de vocale, semivocale, consoane
Ninge...
si noi ne aruncam in omat
ingeri trasand, cu aripi intinse...
In jocul nostru de copii
doar rasul mai e valoare.
Ninge...
Doar ca mie aripile mi-s rasfrante,
curbate in jos
de parca
Mi-e vinul efect
si caderea izvor
Treaz ma privesc in mare:
un val putrezit, de puteri stors
cu tarmul face prinsoare.
Mi-ati strivit chipul,
amarnice unde!
Si ciuda e cantec, blestem.
Un
RG