retras

primele strofe mi se par absolut minunate, in strofa finala este ceva care nu imi place prea tare. Poate e renuntarea voita la simplitatea superba de mai inainte. Retin a doua strofa, in special, mi se pare o mica bijuterie.
Cu prietenie,
Raul.

Textul acesta mi-a confirmat poziția foarte bună pe care v-am clasat în topul personal al poeților în viață și în putere. Textul acesta e atât de frumos construit și reușește să spună atât de bine ce trebuie..! Mărturisesc că am avut o mare surpriză când l-am citit și că surpriza a fost însoțită de o mică revelație. De la ghețăria părăsită până la final (în special) sunt versuri care ar merita citite de oricine. Cred că o astfel de poezie nu poate fi desfăcută și analizată, atât de puternică și de vie e. Atât zic.
În speranța că am zis ceva,

Alex, ai aici un text minunat zic eu. Pe mine chiar m-a impresionat mult vitalitatea și forța (paradoxal, vorbești despre altceva) cu care ai vorbit. Ultimele două strofe mi se par cele mai reușite. Mai cred și că undeva în strofa a doua ar merita implificat puțin totul. :)

rețin pentru această seară:
\"când numeri picăturile din
perfuzia de dimineață/ când se micșorează distanța
de la cer la pământ/ când te uiți în oglindă și
vezi că omul are doar două vârste
copilăria și
moartea\"

cred că versurile dintre strofe rup prea mult discursul. Și cel puțin în cazul meu, ideea s-a pierdut undeva, în aer. Ca îngerul. mai cred că versuri ca ăsta:
\"A plâns ca un copil lângă arta de a deveni el.\" sunt cumva sentențioase și îngreunează și mai mult. Cred că se poate scoate mai mult din acest text, eventual pieptănat cu mai multă grijă și renunțat la anumite zone unde se pierde...E, sigur, părerea mea, rămâne la alegerea autoarei dacă să le caute sau nu și dacă le va găsi, să modifice. M-a atras ceva aici, așa că am lăsat și un semn.
Raul

În primul rând bine ai venit pe site. Îți scriu comentariul acesta după ce am citit toate textele pe care le-ai postat aici. Ți-aș sugera în primul rând să citești multă poezie. Foarte multă. Și poate mai ales poezie contemporană. Și asta pentru că încerci să scrii cu rimă și nu îți iese tot timpul. Nu uita, vesificația ține de o grămadă de reguli nescrise de ritm, rimă, măsură, iar cel mai important este să ajungi să te joci cu ele cu multă finețe (asta mult mai târziu), să stăpânești ritmul interior. Găsesc în poeziile tale sensibilitate și eu, unul, chiar cred că ai putea trece la un alt nivel.
Ai grijă, înainte de postare, să nu ai greșeli de tastare, să ai diacritice (cam lipsesc în multe locuri), să nu faci confuzii de genul scenă/șcenă. Dacă o să citești cu atenție poezie o să observi și cum se poate să transmiți idei mari fără versuri de genul celor de aici, unde e totul foarte emfatic, parcă din dorința de a epata.
Zic doar că s-ar putea să ai potențial. Citește mult, scrie cât simți. cam asta ți-aș sugera.

NB Sunt și aici, pe site, mulți poeți valoroși. citește-i!

vai, ce mi-a plăcut ideea cu dragostea care nu durează trei ani. Vai, ce bine ai suprins-o. Chiar am zâmbit bine de tot și am recitit versul respectiv de câteva ori înainte să trec mai departe. Îmi place mult și cum simți tot mai bine decupajele pe care le propui în fiecare text. Cred că în prima strofă te-am simțit cel mai în formă. Sfârșitul e în construcție, definițiile nu își au rostul, cel puțin nu în poezia ta. Pentru că mesajul ajunge unde trebuie. mi-a plăcut.

P.S. se poate să îmi șoptești la ureche ce înseamnă titlul?

un text în care se speră la o a doua naștere, dincolo de (a se completa cu orice poate însemna o haită) și în care momentul de dinaintea nașterii atât de așteptate revelează sensurile suferinței de până atunci. Așa am receptat, mai mult nu zic, pentru că e unul dintre acele texte în fața căruia prefer să aproape-tac, pentru că orice aș zice, m-aș îndepărta de el. Îl păstrez, undeva, pentru mai târziu. Undeva aproape.

cred că, în contextul concentrării mesajului, rămân lucruri care nu funcționează. În primul rând, atitudinea declarativă din versurile 3 și 4 strică puțin scotelile. Prea se oferă pe tavă totul acolo. De asemenea, în ultimele două versuri, cred că ar putea lipsi acel \"iar\". Și în general nu mă leg eu de fiecare cuvânt al unei poezii, dar poate mai ales aici e important să i se acorde atenție fiecărui cuvânt și să i se înțeleagă întreg orizontul. Cu alte cuvinte, a putea fi mult mai bine, deși nu cred că e tocmai rău...

Cred că finalul merită reținut în forma asta, restul necesită mai multă muncă de șlefuire. În afară de ultimele trei versuri, textul e cam îmbârligat, cam neclar, deși ideea ar putea fi mult mai bine lucrată.
Aici mi se pare că e tare, tare, artificial:
\"nu-mi văd ochii și plâng cu aripile
umerii au înghețat neatinși \"

eu am citit fără majuscule la minciună și la mort, dar cine știe...
Strofa a treia mi se pare minunată, ascuțirea vocii e foarte reușită, foarte fericită. Nu știu cât de bine pică rima involuntară de acolo, versurile 2 și 4 din strofa respectivă.
Frumoasă, în întregul ei, această poezie.

Rrepublica Națională Poetica s-ar numi cred. Cât despre text, aș spune că întotdeauna mi se par interesante genul de asocieri pe care le faceți, aveți un stil pe care nu îl poate contesta nimeni. Mă întreb, însă, uneori (și nu știu dacă e cazul și aici) cât de fertilă e vocea asta. Uneori am impresia pedalării în gol. sau asta e intenția? sper să nu fie cu supărare.

Raul

mi se pare mie sau prea explici cine sunt nenii aștia, domnl b și domnul w? și în subtitlu și în accentele de nonculoare din cele două strofe...
interesant, în rest. Dar din nou zic, e posibil să nu fi înțeles nimic.

minunată această respirație poetică. ultimele 3 versuri sunt, prin tăiere, prin știu eu ce procedeu alchimic, extraordinare

mi se pare că, pe alocuri, e mult prea explicit totul. Cum e în prima strofă. Sau nu explicit, nu știu...sunt asocieri prea evidente. asta era și intenția oare...? :)

mi se pare că e un fel de text slab al unei trupe rap care a auzit de underground și se apucă de scris la un pet de bere și o pungă de semințe. Scuze pentru atitudinde, dar e total greșit să scrii cu astfel de rimă, oricine o să îți spună asta. Exercițiul rimei e foarte greu și nu oricine poate să îl ducă până la capăt. Păcat, ideea putea fi bună. Mi-e greu să o scot la lumină, e măcelărită în totalitate.

e unul din acele texte care înceacă și reușește, zic eu, să vobească despre oameni în general, care vorbește despre autor și despre demonii lui. Mi-a plăcut, m-am regăsit, am învățat. Aș avea câteva obiecții cu privire la ultima strofă, unde mi se pare că se dărîmă o parte din restul constucției, mai ales prin versul cu rolul de spectator. Dar numai tu știi cum trebuie simțit acolo. :)

prea târziu să păcălim moartea, atunci când ne dăm seama că trebuie să o facem. pentru că nu mai avem puterea de a sta față în față cu ea, pentru că până și liniștea, un fel de moarte aparentă, poate chiar o moarte clinică, ne lasă cumva...reci. Mi-a plăcut mult

Felicitări, iată o antologie cu 6 nume foarte interesante, care merită un astfel de eveniment. Sper să aibă o viață cât mai frumoasă acest copil cu șase mame...

Am recitit acum eseul, după lectura proaspătă a volumului Adrianei Lisandru. Nu pot decât să mă bucur de existența acestei cărți. Este un moment, așa cum își dorea și Adriana. Felicitări, domnule Cristea, pentru o analiză subtilă și în același timp pătrunzătoare, pentru că, mai presus de orice, acest eseu rezonează corect și puternic cu sensibilitatea poeticii \"lisandriene\"

Este ceva stare de spirit romanntică aici, multă reverie, ceva renunțare la sine. Primele patru versuri m-au convins că mai urmează ceva, apoi până în final aerul poeziei s-a îndulcit mult, sunt lucruri spuse poate sincer, dar lucruri care s-au mai spus, și am impresia că am citit chiar în această formă. Așa am simțit. Cel puțin aici:
\"sunt parfumul
pe care îl porți,
să nu mă uiți niciodată\"
mi se pare că nu merge. Dar, sigur,
\"pentru cine contează
ce sunt?\"
Pentru că finalul închide frumos.
Cred că textul ar merita șlefuit.

Raul.