Hai afară la zăpadă,
Om de nea să construim,
Nimenea să nu ne vadă
Cum omătul îl rotim.
Bulgări mari să șlefuim,
Cu alean noi să-i lucrăm.
Și la nasturi să privim,
Când pe mantie-i
Mă sprijin în el
Și lumea-i a mea,
E un cerc infidel,
Ce-i păzit de-o măsea.
Mă simte, cedez
Și ochii sunt calzi,
Pe cer radiez
Atunci, ca și azi.
Mă cheamă mereu
A lui dependență,
O micuță balerină
Se întinse către cer,
Să culeagă, iar, lumină
Pentru colțul său stingher.
Ea plutește peste nori
Cu o rochie de zăpadă,
Se închină cu fiori,
Nimenea să nu o
A prins arcușu-n mână,
Vioara deopotrivă,
Visarea-i stă în gând,
Cântarea se adună.
Mirate curg solfegii
Și note curg la vale,
Se miră chiar și regii
Din turnuri muzicale.
O
Nu plângeți copii,
Viitoru-i în stele,
Visători sunt cei vii,
Nemurirea-i în ele.
Astăzi, plâng morții cruzi
Și familii se rup,
Doar un scâncet auzi
Peste fiece trup.
Nu mai este
Se pregătesc cocorii,
Să plece înspre sud;
Iar cerul cheamă norii
Și pruna cade-n dud.
Lumina e cam scurtă
Și noaptea se întinde,
O rândunea se mută
Și nimenea n-o prinde.
Micuțe stele
Stă iar la colț de stradă,
Peste-o bordură blândă.
Și tot uită să creadă,
Că lumea-i cam plăpândă.
E indecis săracul,
Printre culori rupestre.
Care se-nchid în sacul,
Dintre alei
Îmbătrânim pe fiece secundă,
Iar timpul buclucaș dispare-n undă.
Prin univers el zburdă negăsit
Și-adoarme trist când am murit.
Mirarea vieții se propagă-n el
Și ne transformă printr-un
Când urlă litera prin tine
Și tâlcul crede amintiri visate,
Încearcă să răzbată către mine,
O carte despre literele toate.
Când joacă focu-n întuneric
Și marea-n amintiri tăcute,
Încearcă
De ce ai ochii triști iubito?
Căci nu mai suntem noi.
Acum, nu mai e incognito,
Ci doar cuvântul “voi”.
De ce suspini în seară?
Căci nu mai e minciună,
Când el o să apară,
În prag
Vrei ?...
Vrei să știi dacă sunt bine?
Vrei să știi dacă îmi pasă?
Timpul stă acum cu tine,
Adormit la mine-n casă.
Nu mai pregeta pe culmi,
Nu mai aștepta pe stânci.
Vântul bate peste
Un parfum de damă…
Nu știu dacă ești,
Nu știu dacă sunt,
Vorbe din povești
Zburdă pe pamânt.
Calmul stă s-adormă,
Clipa stă să-nvie,
Un parfum de damă
Peste buze-adie.
Mămăruța
Ochi de jad …
E sunet liniștit
Pe margine de clipă.
Și-un dor nemărginit
Mă strigă, cam în pripă.
Uitasem cum adie
A dimineții rază,
Pe marginea târzie
Ce viața-mi
Educație pierdută …
Toamna flutură la ușă,
Noi oprim cuvântu-n gușă.
Vântul bate, iar, în cușcă,
Noi mai tragem înc-o dușcă.
Ceața zburdă peste minți,
Noi tăcem ușor, cuminți.
Educația
Vers în toamnă …
Versul meu este în toamnă.
Trupul meu este în vânt.
Timpul prihănit de hrană
Mă subjugă pe pământ.
Chipuri văd peste stindarde,
Plete zburdă după gând.
Volburată, iarăși
Parfum de măr…
M-a amuțit cu ochii
Și frumusețea-i pură.
Și nu pot să m-a apropii,
Nici de obraz sau gură.
Neliniștea-mi răsare,
Când văd frumosu-i păr.
Și simt ca o visare
Parfumu-i
Viața la trecut …
Am regretat că nu avem timp,
Am regretat că nu avem cum.
Și viața ne-a dat, doar răspunsuri deșarte
Trăite pe culmi, așezate postum.
Am visat doar curți și palate,
Am
O clipă în pocal …
Și te-ai stins ușor maestre,
Cu durere ai pierit.
Iar a noastre țeluri-zestre,
Tot adânc au adormit.
Ne curtează falnic morții,
Cu-ale laurilor spini.
Căci am fost
Astăzi e ieri și-mi amintesc,
Cum florile sunt roșii și pălesc.
Si mâine este ieri în altă zi,
Iar codrii plâng întinși haotic pe câmpii.
E șapte seara și mă contopesc,
Ca apa în pământul
Sunt cam bătrân în aste lumi,
Pribeag pe ritmuri de cuvinte duse,
Culcat de flori pe sub salcâmi,
Ce suflă peste-a gândurilor ușe......
Mă răscolesc cu vrute și nevrute
Și nu pot ca să-mi
Coacăză de ametist
Mă cuprinde dor de flori
Și de fructe, deopotrivă.
Când te văd, iar în culori,
Ametist, piatră lascivă.
Vin nălucile și-mi cer,
Clipe prea demult apuse.
Eu le mint
Meschini sunt oamenii din țara asta,
Când ea-i atât de sfântă și frumoasă.
Și toți se-nchină, strigă "basta",
Iar după strigăt se-negresc și-apucă ….. coasa.
Căci mii de nații vânturate-n
FLORICICA
De prin iarba udă, rece
De un verde palid, pal
O micuță floare trece
Al pământului hotar.
E timidă și plăpândă
Stă să cadă din picioare
Ca o frunză
LICÃR DE POVESTE
A-ncolțit de ieri iubirea,
Într-un auricul mic.
Ca s-alunge doar durerea
La un suflet inimic.
Ea tânjește și suspină,
Dupa trupul cald de fată,
Ce-a plecat spre o
RC