In serile cu lună
când nu ești lângă mine,
îmi fulgeră și tună
doar lacrimi despre tine.
Mă-nec în jocul sumbru
și aspru criticat,
sunt prins către lugubru
și astăzi cam uitat.
Vibrează iarăși
Ce faci atunci când plouă?
Ai să mai numeri bani?!
Ș-aștepți o lume nouă,
Cu timp și munți de ani.
Ce faci atunci când plouă?
Înfrunți doar stropii mari,
Pe cei micuți de rouă
Îi ștergi
Ești un bolnav de frică și sens
Închis acum în a ta viață,
Ce azi trăiește mai intens
Și încâlcit în propria ață.
Alergi spre azimutul mult visat,
Sub stele ridicate din mocirlă
Și azi ai
Cine a furat primăvara?
Cine aruncă cu fulgi?
Căci ziua e-aproape de seară
Și nu știi pe unde ajungi.
Ce grea atmosferă se lasă
Pe pleoapele greu încercate,
Acum, când stăm numai în
Nu vreau să scriu nimic
Nu vreau să știu, să zic
Căci timpul mi-a rămas mai mic
Cu astă zi, când totul doare.
Nu vreau să spun nimic
Nu vreau să cred, să strig
Căci timpul este foarte
La tine femeie, mereu îmi e gândul
Și pagini de cărți răsfoi-vom o mie,
Pocalul de viață ne-a prinde sorbindu-l,
Când stele răsar, către cer dinspre glie.
Puterea în rod să te țină
Au înflorit pe ramuri fulgii,
Minuni de iarnă ni se-arată,
Pe dealuri se aleargă murgii,
Iar, noi privim natura toată.
Albastru-i cerul infinit,
Nori de zăpadă s-au ascuns,
Cărarea
Pustiu era pe străzi de dimineață.
pustiu este și-n suflete, acum,
dar flacăra luminii o răsfață,
al meu surâs de peste drum.
Mă mișc să caut linia ideală
în cercul jocului
Ce faci, leoaico?
E tânără iubirea?
Acum, când nori petrec
peste-al tău pat de catifea.
Ce spune ziua
și ce mai spune clipa?
E veșnică iubirea?
Tu te-ai întors la ea?
Cum este marea
Sunt zile de istorie ce se scriu,
pe telefoanele aprinse-n întuneric,
iar eu tastez acum în purpuriu
pentru un viitor mai feeric.
Mă-ndeamnă zilele de altădată,
când frica ne ținea în
Ce-albastru este acuma cerul
și ce lumină se ascunde-n zare;
astazi, ascult doar gerul
și frunzele ce cad peste cărare.
Se-ngână rămășițele de toamnă
cu jocul iernii, zgribulit
și eu
Ne apropiem de sărbători
în ritm de strigăt cadențat
și timpurile ne transmit fiori
pe timpul ăsta înghețat.
Lumina-n felinare pâlpâie mocnit
pe străzile încinse-n vâlvătaie
și doar
A adormit poporul proletar
și s-a trezit bogat de râs sub soare,
căci altfel era un stigmat
pe bolta vremii fără de culoare.
Istoria, însă, la-ntărit la rădăcini,
pe plaiuri carpatine de
Sunt lucruri fără importanță,
sunt lucruri ce ne stau în drum,
acum, cu multă inconstanță
și urmărite din postum.
Ne bântuie agale nedreptatea
cu pasul ei mărunt și cadențat
și doar
Este Septembrie și-i cald,
Doar roiuri de țânțari plutesc,
Deasupra mării de smarald
Și a naturii plină de lumesc.
Umiditatea permanentă și activă
Aruncă valuri de bruboane peste
În valorile recente s-a produs răscoală,
Cică omul în prezent, poate făr' de școală.
Astfel, contracepția-i luată
Și concepția alungată.
Banii sunt pe primul loc,
De ești doct sau
Se caută, dar nu se regăsesc,
Se văd, dar nu se pot atinge,
Încearcă tot ce e ceresc
Pe timp și clipa ce se stinge.
Trăiesc ca să reflecte timpul,
Cum corpurile lor o cer
Și schimbă ritmic
S-a ridicat natura toată
Peste umilele jivine,
Căci astăzi timpul o arată,
Ca vinovat răpus de tine.
Au coborât urșii la vale
Să vadă asfințitu-n creste;
Și au ieșit din hibernare
Căci
Agonizând justiția,
Un gândăcel proscris
A încercat soluția
De-a invoca un vis.
Având antena ruptă
Pe capul cam curbat
Și-o ceafă cam abruptă
Pe gâtu-i divizat,
Zâmbește, doar c-un
Vorbește-mi despre țara mea
Al meu țăran cu mâini crăpate,
Vorbește-mi doar pe limba ta
Căci astăzi încă se mai poate.
Hai spune-mi cum îi fruntea ta,
Cum ninge astazi peste umeri
Și vremea cât
Iți scriu, acum, în seara asta
Când timpul se sucombă-n mintea mea
Și cred că m-a lovit năpasta,
Căci simt că nu te pot avea.
Iți scriu cu litere cerate
Pe chipul tău de catifea
Și cred
Doi ochi își plâng de milă
Pe-o margine de canapea,
Iar mintea cea senilă,
Nu poate a-i înduioșa.
O inimă se tânguie în silă
Pe-un vag suspin eliberat,
Căci dorul dinspre o copilă,
La geam curg picuri mari de foc
Pe sticla udă, rece;
Și valuri năvălesc pe loc,
Când gândul stă să-ncerce.
Acum e anotimpul ud,
Când fulgere s-arată;
Și tunetele se aud
Pe bolta neagră,
Fetițele se-arată la șosea,
Pe tocuri și-n fustițele divine
Și cu-n surâs atent de mucava
Se pierd în haita de jivine.
Prelung se unduiesc doar siluete
Pe caldarâmul spart de piatră,
Ce azi