Reti Liviu Crinel

Viața la trecut … Am regretat că nu avem timp, Am regretat că nu avem cum. Și viața ne-a dat, doar răspunsuri deșarte Trăite pe culmi, așezate postum. Am visat doar curți și palate, Am

Un parfum de damă… Nu știu dacă ești, Nu știu dacă sunt, Vorbe din povești Zburdă pe pamânt. Calmul stă s-adormă, Clipa stă să-nvie, Un parfum de damă Peste buze-adie. Mămăruța

De ce ai ochii triști iubito? Căci nu mai suntem noi. Acum, nu mai e incognito, Ci doar cuvântul “voi”. De ce suspini în seară? Căci nu mai e minciună, Când el o să apară, În prag sub

Educație pierdută … Toamna flutură la ușă, Noi oprim cuvântu-n gușă. Vântul bate, iar, în cușcă, Noi mai tragem înc-o dușcă. Ceața zburdă peste minți, Noi tăcem ușor, cuminți. Educația

Ochi de jad … E sunet liniștit Pe margine de clipă. Și-un dor nemărginit Mă strigă, cam în pripă. Uitasem cum adie A dimineții rază, Pe marginea târzie Ce viața-mi

A prins arcușu-n mână, Vioara deopotrivă, Visarea-i stă în gând, Cântarea se adună. Mirate curg solfegii Și note curg la vale, Se miră chiar și regii Din turnuri muzicale. O

O clipă în pocal … Și te-ai stins ușor maestre, Cu durere ai pierit. Iar a noastre țeluri-zestre, Tot adânc au adormit. Ne curtează falnic morții, Cu-ale laurilor spini. Căci am fost

Vrei ?... Vrei să știi dacă sunt bine? Vrei să știi dacă îmi pasă? Timpul stă acum cu tine, Adormit la mine-n casă. Nu mai pregeta pe culmi, Nu mai aștepta pe stânci. Vântul bate peste

Vers în toamnă … Versul meu este în toamnă. Trupul meu este în vânt. Timpul prihănit de hrană Mă subjugă pe pământ. Chipuri văd peste stindarde, Plete zburdă după gând. Volburată, iarăși

Nu plângeți copii, Viitoru-i în stele, Visători sunt cei vii, Nemurirea-i în ele. Astăzi, plâng morții cruzi Și familii se rup, Doar un scâncet auzi Peste fiece trup. Nu mai este

Este Septembrie și-i cald, Doar roiuri de țânțari plutesc, Deasupra mării de smarald Și a naturii plină de lumesc. Umiditatea permanentă și activă Aruncă valuri de bruboane peste

Ce faci, leoaico? E tânără iubirea? Acum, când nori petrec peste-al tău pat de catifea. Ce spune ziua și ce mai spune clipa? E veșnică iubirea? Tu te-ai întors la ea? Cum este marea

Ce-albastru este acuma cerul și ce lumină se ascunde-n zare; astazi, ascult doar gerul și frunzele ce cad peste cărare. Se-ngână rămășițele de toamnă cu jocul iernii, zgribulit și eu

A BUZEI AȘTEPTARE… Când noaptea neagră, plină S-a revărsat pe pleoape Ai apărut divină, Zeița mea de șoapte. Prin clipele uitate, Puține și stinghere, Ca unda de pe ape Și

Sunt zile de istorie ce se scriu, pe telefoanele aprinse-n întuneric, iar eu tastez acum în purpuriu pentru un viitor mai feeric. Mă-ndeamnă zilele de altădată, când frica ne ținea în

Năzuință de vară Văd umbra ta pe dos Și corpul ce miroase a frumos Căci sufletul mi-e aproape, Când visu-ți e departe. Și fermecat de-al tău soare, Privesc la tine-n zare. Căci

Parfum de măr… M-a amuțit cu ochii Și frumusețea-i pură. Și nu pot să m-a apropii, Nici de obraz sau gură. Neliniștea-mi răsare, Când văd frumosu-i păr. Și simt ca o visare Parfumu-i

Nu vreau să scriu nimic Nu vreau să știu, să zic Căci timpul mi-a rămas mai mic Cu astă zi, când totul doare. Nu vreau să spun nimic Nu vreau să cred, să strig Căci timpul este foarte

La geam curg picuri mari de foc Pe sticla udă, rece; Și valuri năvălesc pe loc, Când gândul stă să-ncerce. Acum e anotimpul ud, Când fulgere s-arată; Și tunetele se aud Pe bolta neagră,

Vorbește-mi despre țara mea Al meu țăran cu mâini crăpate, Vorbește-mi doar pe limba ta Căci astăzi încă se mai poate. Hai spune-mi cum îi fruntea ta, Cum ninge astazi peste umeri Și vremea cât

Îmbătrânim pe fiece secundă, Iar timpul buclucaș dispare-n undă. Prin univers el zburdă negăsit Și-adoarme trist când am murit. Mirarea vieții se propagă-n el Și ne transformă printr-un

PETALÃ DE TIMP A timpului petală, Îmi unduie ușor, O tâmplă rece,goală, Cu-a lacrimilor dor. Și seara se revarsă Ușor peste privire, Ca apa în crevasă, Cu dor în amintire. Iar