Poezie
Poema ca o broască rîioasă
1 min lectură·
Mediu
Îi privesc lung trupul greoi
Care se tîrăște cu burta pe pămînt
Clișee, banal și mult, prea mult miros de glie
Printre labele rășchirate,
Se scurg veninuri, umori
Pe spate buboșii diftongi,
Morfeme hidoase neprelucrate,
Hașuri de vocale unele umede, altele seci
Pielea i-o pigmentează între poate, cenușiu
Și teracota lucrului făcut cu migală
Scrijeliturile dintre repere schițate,
Se-nverzesc la prima picătură de ploaie
Și-atunci orăcăie-n rime
Naiv, netrunchiat în șabloane,
Amorful trup modelat din lutul cuvintelor
Care nu știe să zboare, ce nu poate să-noate
Contemplu trist, inutil
Azi, mîine și pînă
se mistuie trei sferturi de eon
Poema ca o broască rîioasă
054.610
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- rechesan gheorghe
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 104
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
rechesan gheorghe. “Poema ca o broască rîioasă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/rechesan-gheorghe/poezie/13929503/poema-ca-o-broasca-riioasaComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Poema ca o broască rîioasă- dacă considerăm că poezia este sfera imaginației, a irealului, am convingerea că poemul acesta e un fel de răzvrătire a lutului din cuvinte, cu toate că acest lut poate fi modelat dându-i expresie poetică.
0
RG
Am încercat să sugerez cît de greu e să naști o poemă...ea uneori are chip de broască, o neizbutită tîrîtoare prin glia paginii, pînă cînd ca-n poveste un cititor, trece de aparențe.
0
Stimate domnule Jupân Recheșanu,
Pentru mine poezia inseamna mai inainte de toate limbaj, mister, simbol, revelatie. Ca sa zic ca dvs, nimic din toate acestea:1. Să mă-ntreb cum le-ar fi arătat Orfeu Bacantelor broasca râioasă? 2.Dacă dvs nu sunteți profesor de Poetică la Universitatea de Vest, asta nu înseamnă că disciplina întemeiată de Aristotel în cultura europeană, nu mai trebuie studiată de nimeni-cu alte cuvinte, poetul scrie mai întâi pentru el însuși, nu cred că scrie cineva ca să placă altora; 3.Sper că n-a fost un atac la persoană, numele subsemnatului e un pseudonim, întâmplător creat și ales de N. Manolescu (de la mama mea,care a fost învățătoare), în opinia nu numai a mea, ,,cel mai important critic postbelic\'\'al literaturii române.

}mi plac limpezirile
1.Sunteți evident doar ]n acest mesaj cam neinteligibil
2. Dacă aveți ce arăta Bacantelor e foarte bine, eu prefer să discut cu Eutherpe
3. Ce legătură are acest text cu alegerea pseudonimului dumneavoastră
4. Sentențiozitatea vis-a vis de poezie mi se pare grețoasă

\"Naiv, netrunchiat în șabloane,
Amorful trup modelat din lutul cuvintelor
Care nu știe să zboare,\"