Senzorial no.trei

am citit senzorialele si acest no.trei mi-a atras cel mai mult atentia. se vorbeste aici (de fapt in tot ciclul, sa-i spun asa) despre lucruri simple, dar delicate cu o sensibilitate aparte. dincolo de aceste marunte lucruri fierbe inse ceva, un sentiment, o stare gata sa se nasca, asa cum e si aici, cu imbujorarea obrajilor, cu danuta, etc. imaginile sunt reusite.
\"îi arăți o pasăre-n zbor
și degetele lui pipăie răbdătoare în aer
urmele lăsate de fîlfîirea aripilor
cînd cerul e senin palmele-i întoarse
simt toată profunzimea albastrului\"
numai bine,
alex

Un poem emoționant. Personal, consider orbirea ca fiind, probabil, cea mai mare dramă individuală. M-am dus cu gândul la zguduitoarea \"Dare de seamă despre orbi\" a lui E. Sabato și la universul halucinant al miniaturiștilor din \"Mă numesc Roșu\", de O. Pamuk, care își doreau sau chiar își provocau, deliberat, orbirea.
Poemul este cu adevărat senzorial, delicat (\"cum să-i explici îmbujorarea unui obraz\"), uman. Aplecarea asupra acestei teme este o dovadă de sensibilitate.

Cred ca, paradoxal, orbirea fizica duce la deschiderea ochiului interior. astfel, cel ce sufera aceasta drama interioara reuseste sa ,, pipaie ... urmele lasate de falfairea aripilor\'\' sau intelege in sfarsit cum arata ,,Danuta\'\' lui. Este realizat un mozaic de imagini reusite .Am remarcat ,, cand cerul e senin palmele-i intoarse/ simt toata profunzimea albastrului\'\' la revedere, Gabi

Să scrii fără patetisme facile despre lucruri esențiale. Vă mulțumesc că v-ați oprit aicioprit aici