Poezie
Acea femeie numită primăvară
2 min lectură·
Mediu
Pe gheața depusă pe unghii
Patina primăvara legată de oameni cu frânghii,
Copacii jucau table cu frunzele în crepuscul,
Nopții mioape i-a intrat în ochi un corpuscul.
Am dizolvat în paharul minții efervescentă idee,
Avea gust de miere și parfum de orhidee,
Un copil a aruncat o piatră în lună
Și i-a crestat ochiul, din care s-a scurs sânge galben timp de o lună.
Primăvara mi-a umblat printre acte,
A cules optimismul din ele și le-a prefăcut în pozitive fapte,
Cu hârtiile a tapetat în alb cerul,
De pe buzele soarelui s-a scurs topit fierul
Modelând ziua în nimfe de lumină lichefiate
Ce dansau prin aerul puber, de natură înfiate,
Primăvara și-a lăsat materia-anotimp în toate
Și-a introdus mâinile în nimic până la coate
Și a săpat întrânsul galerii întinse
Prin care circulă oamenii cu umbre prelinse
Din ei pe pământ, din care crește iarba,
Pământul îmi zâmbește arătându-și dinții de muguri albi,
Îi arăt fața hirsută și-i spun să-și tundă barba.
Mi-am sculat iubirea ce hiberna într-o celulă roșie,
Am îmbrăcat-o din poezii și vise primăvăratice în rochie
Și am trimis-o la întâlnirea cu femeia numită primăvară,
S-a întors și avea în ochi stol de păsări și din cântece brățară.
002.139
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- razvan rachieriu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 201
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
razvan rachieriu. “Acea femeie numită primăvară.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-rachieriu/poezie/1827896/acea-femeie-numita-primavaraComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
