Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Regina anotimp

1 min lectură·
Mediu
Amiaza s-a umplut de rugină
Ce s-a scurs pe primăvară – regină
Înveșmântată în solzi de frunze lucitoare,
Mireasă în rochie de zile și nopți atrăgătoare.
Asfințitul s-a uns cu smoală
Și înghite soarele sub o culme domoală,
Aruncă cu negru în lună satisfăcut
Și bate în ferestre cu un gest prefăcut.
Noaptea a pornit în voiaj prin orașe adormite
Și împarte maiestuos ale somnului ispite,
O fată își sparge visul cu o lacrimă,
Băiatul cade din vis și pune iubirii cratimă.
Zorii mestecă întunericul ațipit în auroră,
Înfașă lumea într-o pastă incoloră,
Avortează soarele și îl pun pe ale cerului scutece,
Ziua gravidă cu oameni își pipăie imensul pântece.
Eu smulg solzii reginei anotimp
Și-i admir corpul nimbat cu puber timp,
În ochii ei dansează lumina și cântă optimismul cald,
Eu de depresii mă dezbrac și în apa ei pură mă scald.
001.658
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
143
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

razvan rachieriu. “Regina anotimp.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-rachieriu/poezie/1827109/regina-anotimp

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.