Poezie

Statuia omului sculptată din calități și defecte

2 min lectură·18 martie 2009

Mediu

Statuia nimicniciei am atârnat-o invers de tavan,

Din ea s-a scurs focul ce ardea în van

Pe podeaua linsă de apa deșertăciunii,

Am spart statuia și cioburile aveau izul mortăciunii.

Mi-am smuls rațiunea și am pus-o în ghiveci,

O poți vedea iubito înflorind când prin mine treci,

Absurdul e un verb știrb urlând în fraza logicii,

Atacă raționalul – bec al gândirii înșurubat în fasongul fizicii.

Mânia a crescut din corp și a luat dimensiunea unui elefant

Ce-a tasat iarba din ochii unui elan berbant

Și a strivit degetele cu care scormoneau umbrele în carnea închipuirii,

Am prins-o și am divizat-o în segmentele amăgirii.

Nimicul făcea naveta de la o sprânceană la o nară,

L-am prins în bolduri și l-am uns cu cremă lunară,

Un pictor a creat din el un peisaj marin subtil,

Eu l-am secționat și cu sângele lui am glazurat alambicat stil.

Am frământat furia cu aluatul calmului

Ce a dospit și a luat înfățișarea omului,

Am decupat cerul în figuri geometrice diverse

Și ele au căzut pe om în matematice averse.

Dumnezeu a strănutat și pământul a fost biciuit

De o ploaie torențială de păcat nelegiuit,

Dumnezeu a căscat și toți oamenii au adormit

Pe un pat teluric imens din legendă și mit.

Statuia neputinței a început să se miște mecanic

Pe aleea învolburată de zbucium zadarnic,

S-a întâlnit cu un orb și i-a împrumutat ochii de piatră,

Unui olog i-a dat piciorul de marmură și apoi s-a prăbușit, spartă.

013.661

Despre aceasta lucrare

Autor: razvan rachieriu
Tip: Poezie
Cuvinte: 244
Citire: 2 min
Versuri: 28
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

razvan rachieriu. “Statuia omului sculptată din calități și defecte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-rachieriu/poezie/1828072/statuia-omului-sculptata-din-calitati-si-defecte

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

VC Valentin Cozmescu✓24 mar. 2009

marea trădare a Poeziei este când devine metafizică. iar cea din urmă este absolut irezistibilă. îți pot da doar două exemple pe care le avem amândoi la îndemână: Eminescu și Nichita. și unul, și celălalt, au simțit nevoia să-și încerce zborul prin cerurile negre și dense ale metafizicii. au sperat la credința de dincolo, sau dincoace, de poezie. Copacul Gică avea nevoie de-o sentință divină ca să poată înflori.

foarte rar poezia reușește să cuvânteze în preajma metafizicii. însă încearcă vreo două pagini din Heidegger, să zicem, să vezi ce poezie splendidă poate cuvânta metafizica.

cât despre tine... te simt suspendat undeva între \"nu încă poezie\" și \"prea puțină metafizică\". deși ai dor și de una și de cealaltă.

găsesc la tine multe versuri ce-și încordează prea tare \"metafizicul\" și atunci nu reușesc să se așeze. te curtează niște scenarii metafizice promițătoare, însă cuvintele tale nu-și prea găsesc nici ritmul, nici moliciunea simplă, nici joaca sclipitoare. Agăț un vers, spre mărturie: \"Pe podeaua linsă de apa deșertăciunii\" - nici chiar împreună cu celelalte versuri care-i stau în preajmă nu pot să povestească ceva; \"deșertăciunea\" - care este centrul de greutate al versului - ai nimicit-o prin insipida \"podea linsă\"; ai mai turnat și niște apă chioară pe deasupra. aceeași deșărtăciune ai stors-o de tot neantul la un alt vers aflat \"Pe aleea învolburată de zbucium zadarnic\"; zădărnicia ta s-a îmbrățișat total neinspirat cu un zbucium care încearcă... zaradnic să învolbureze o alee.
Pot reține însă \"Absurdul e un verb știrb urlând în fraza logicii\". dar din păcate pentru noi, doar cam atât. desigur, în fundal auzim cum țipă ca disperatele niște gânduri.