Ochiul lipsă

personificarea soarelui, cerului, norilor dă impresia de animism tribal. ca și când ai căuta să vezi culorile adevăratei realități, pe care ți le oferă, în final, creștinismul.
dar asta numai dacă găsești un înger binevoitor care te lasă să-i furi un ochi.

deci așa văd eu poezia, simbolic: o căutare a adevărului din perspectivă animistă (care pentru tine a fost incompletă), apoi creștină. cea din final te satisface. de ce?

totuși, pentru logica textului, îngerul ar fi trebuit să îți dăruiască ochiul său.
de ce ai putut să te rogi soarelui, cerului și norilor, dar pentru înger nu ai avut niciun cuvânt de adresat?
așa se tratează îngerii?

mi-a placut poezia. in primul rand desfasurarea ei, expunerea graduala, sfarsitul care intr-un fel rotunjeste.

cu prietenie,
andrei t

Rugă,adresare, apel, furt. E aici o grabă de a vedea, de a reașeza lucrurile. Îngerul însă rămîne deposedat, vederea omului crește cu atît. Da, e îndrăzneala creștinului. Și i se va da lui.

IRINA
Poezia nu este filozofie ca s-o interpretezi logic.D.p.d.v. logic ai dreptate, d.p.d.v. poetic nu.
Și dacă analizez logic ultima ta întrebare, îți răspund că îngerii nu îi putem trata în niciun fel, din moment ce nimeni nu a văzut vreounul.
Am primit culorile raționamentului tău.

ANDREI
Poezia seamănă cu o povestire : are început, desfășurare și apoi sfârșit, toate legate printr-o idee unitară, așa cum de altfel ai remarcat.
Cu prietenească iubire, Răzvan.

LIVIU-IOAN
Imaginea poeziei a dobândit nuanțe noi prin vederea ta pătrunzătoare, pentru care îți mulțumesc.
Cu prietenească iubire, Răzvan.