Ființă cu senzitivități superflue. Cum ar fi

somatizarea, de baza, a poetului
absurdul lui, aspiratia lui, visele lui ?

îmi place structura întrebare - rãspuns inversatã în formã cu întrebarea transformatã în enunț și rãspunsul în interogații aproape retorice....
e "înãlțãtoare" referirea la ființa normalã.
percep drept reușitã prima "strofã"
nu e un enunț liric în esențã dar asta nu valoreazã în percepție.

MÃDÃLINA
Poeții nu pot fi absurzi, ei empatizează cu cuvintele care stârnesc cei drept o imaginație debordantă, însă nu sunt absurde, este vorba de fapt de o logică a imaginativului.
Cuvintele tale mi-au luminat zarea existențială.

SORIN
Răzbate clar până la mine apetența ta înspre filozofie, predilecția de a reflecta și vocația eseistică, cred că dacă ai scoate o carte de eseuri, ți-aș citi-o cu o plăcere captivantă.

absurdul, adica incercarea , intotdeuna noua, de a incarna verbul, de a-i simti posibilitatile . cand avem deja organe facute pentru alte functii... absurdul asta poetic, mi e mi place... ma repet, cuvintele , acte existentiale...

MÃDÃLINA
Ființa ta poetică din intrinsecitatea cuvintelor e luminoasă, și din lumină sunt concepute poemele tale, și te mai aștept cu bucurie pe pagina personală de creație, pentru a-ți vizualiza ființa poetică, de natură spirituală, diferită de ființa telurică.

mie-mi place cum scrii tu
ne tachinam de plictiseala ?...
bafta man