Poezie
Pradoxuri 37,38
1 min lectură·
Mediu
Paradoxul hiatusurilor
cu cât hiatusurile
sunt mai mari
în structura timpului
cu atât letargia
e mai mare
și timpul viu
mai mic
dacă timpul
ar fi un hiatus continuu
viața ar deveni
o non-ființare continuă
căci ne raportăm
existența
la timp
Paradoxul nefiindului
dacă n-ar exista viață
n-ar exista nefiind
căci nefiindul
e o prelungire firească
a vieții
depinde de Dumnezeu
ca să îl facă
ființiabil
Paradoxul zâmbetelor
să punem zâmbete pe fața umbrelor
pentru ca acestea să râdă de noi.
***
Paradoxul poeziei
dacă poezia
ar reflecta realitatea
atunci și-ar pierde
magia, vraja și rafinamentul liric
și ar deveni
la fel de anostă, ternă și searbădă
precum viața
având aderență la real
Paradoxul timpului mort
timpul mort
increat de ceea ce nu faci
se însuflețește
când plictisul
se reorientează
înspre plăcerea de a face ceva
Paradoxul nașterii
nu ne naștem de la 0
tabula rasa e o iluzie
ne naștem cu principii existențiale
adânc înrădăcinate în noi
căci dacă ne-am naște de la 0
ar trebui să învățăm să vedem
să pipăim, să auzim, să gustăm
memoria e pregătită
să înregistreze activități, întâmplări și fenomene
dintr-o viață anterioară.
043.740
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- razvan rachieriu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 189
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 55
- Actualizat
Cum sa citezi
razvan rachieriu. “Pradoxuri 37,38.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-rachieriu/poezie/14087493/pradoxuri-37-38Comentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
RRȘTEFAN
Așa îmi place mie, să rezonez și să mă sincronizez cu ritmurile cunoașterii, reflecțiilor puse în lumină de neologisme, în dauna a tot ceea ce înseamnă și reprezintă poeticul.
Îmi doresc să faci din prezența ta spirituală aici o constanță.
Așa îmi place mie, să rezonez și să mă sincronizez cu ritmurile cunoașterii, reflecțiilor puse în lumină de neologisme, în dauna a tot ceea ce înseamnă și reprezintă poeticul.
Îmi doresc să faci din prezența ta spirituală aici o constanță.
0
CMSunt convinsă că viața noastră ar fi mult mai relaxantă dacă am reuși "să punem zâmbete pe fața umbrelor", ba chiar să învățăm să râdem de noi înșine. E bine că avem totuși la îndemână poezia, ce nu și-a pierdut încă "magia, vraja și rafinamentul liric" și care ne crește în fiecare moment frumosul din suflet.
0
RRCÃTÃLINA
Dacă viața ar fi un zâmbet continuu, antrenând o veselie perpetuă, tristețea s-ar exila singură pe insula nefiindului, iar din eflorescențele lirice ale zâmbetelor s-ar naște poezii optimiste sincronizându-se cu stările revigorante.
Comentariul tău scoate în relief un “suflet” frumos.
Dacă viața ar fi un zâmbet continuu, antrenând o veselie perpetuă, tristețea s-ar exila singură pe insula nefiindului, iar din eflorescențele lirice ale zâmbetelor s-ar naște poezii optimiste sincronizându-se cu stările revigorante.
Comentariul tău scoate în relief un “suflet” frumos.
0
când se cere "doar" poezie...
Doar o părere...