Jurnal
Lirismul 1, Gestaltul 1, Eroticul 1, Reziliența 1
Gânduri preeminente
2 min lectură·
Mediu
Un lirism puternic dispune de forța consistentă a imaginativului care fabrică expresivități de mare cuprindere și amplitudine și a căror sinergie converge în caleidoscopul gândirii poetice.
O reflexivitate supusă augmentării este însușită de dialectică care multiplică gnomicul aglutinat de adevăruri persuasive, iar forța reflexivității se vede în eseuri și cărți filozofice care manipulează profundul din care fac paradigme.
Cea mai esențială paradigmă este viața care nu-și poate conștientiza esența fără să posede o dialectică speculată în conversii.
Gestaltul intensifică conștientizarea existenței căreia îi umple cu substanța sa hiatusurile în care stă timpul încărcat cu nefiind.
Gestaltul concentrează timpul însuflețit de activități, acțiuni și demersuri, dinamizează gândurile și viața care împreună întregesc ființa ce și-a transsubstanțiat dualitatea și dihotomia minte-corp într-o unicitate vibrând în sincron interiorul conectat la spiritualitate cu exteriorul acordat la materialism.
Gestaltul este catalizatorul evoluției căreia îi imprimă accelerație progresivă, iar terapia sa opusă meditației augmentează gândurile care au efect de escapism.
Eroticul direct proporțional cu sexul și senzualitatea, dacă posedă etica iubirii, se distanțează de lubric, trivial, frivol și concupiscent și apelează la estetica erosului făcând din actul carnal o artă.
La polul opus, frigiditatea este încărcată cu sterilul care dizolvă eroticul aducând în sex repulsia și idiosincrazia.
Plenitudinea eroticului caută extazul ce este o beatitudine având sursa în orgasm, iar când eroticul nu se concretizează în extaz apare un gol alimentat de nemulțumirea, frustrarea și non-potența cu privire la împlinirea iubirii.
Îmi clonez reziliența care face din obstacole experiențe de viață, pentru a mă folosi de ea, iar când reziliența proprie prezintă simptomele stresului, surmenării și epuizării o asemăn cu un hibrid apăsător.
Îmi clonez corpul-spirit pentru a-l materializa și a-i împrumuta spiritul care împreună cu spiritul propriu ar dubla spiritualitatea.
Clona rezilienței având conexiuni cu clona corpului-spirit și colaborând fructuos cu ea, dacă le-am aplica amândorora sinergia, imunitatea s-ar amplifica și s-ar juca cu suferința care și-ar pierde sursa punitivă.
032793
0
- îmi place stilul în care scrieți: filozofic, echilibrat, luniștitor, estet, uneori chiar poematic; o mică observație: reluați, câteodată, aceeași idee cu alte cuvinte, fără a fi totuși supărător.
- în ceea ce privește ideile din meditații, mă distanțez oarecum de modul în care gândiți. Eu, spre deosebire, de dvs., văd lucrurile mai puțin spiritualist și optimist. Adică le văd mai aproape de modul de gândire al lui Eugen Ionescu, cu alte cuvinte, nu prea găsesc un sens (în lume, în ceea ce ni se întâmplă). Sau, dacă există vreunul, nu este în sensul moralei în general acceptate. Vreau să spun, în primul rând, că lumea e dominată de amorali, imorali, egoiști, necinstiți, falși, demagogi, ipocriți, oameni lipsiți de empatie; ba, de multe ori, chiar de indivizi total lipsiți de caracter, de perfizi, de canalii. Și sunt sigur că îmi dați dreptate. Dumneavoastră, totuși, credeți că ei (sau unii dintre ei) pot fi schimbați în bine. Eu sunt mult mai sceptic. Cei mai mulți oameni sunt morali din interes sau de frică (frica religioasă, teama de legi etc).
Chiar credeți că actul carnal poate deveni o artă? Mă îndoiesc foarte tare. Că iubirea înnobilează sexul, atunci când ea există (destul de rar, după părerea mea) sunt de acord. Dar actul sexual, în sine, rămâne totuși un instinct care ne apropie de animale. Dacă un cuplu se va rezuma la el, nu va dura prea mult. Cea care face un cuplu să dureze este iubirea sufletească altruistă (care e foarte rară) sau alte considerente mai pragmatice.
Cu multă considerație.