Asimptota iubirii

1.Locul nostru nu e printre greșeli, ale căror erori ne șubrezesc existența, căci nu este o soluție să ne izolăm de lume și să ne închidem ermetic în noi înșine. 2.Călăuziți de adevăr, lumină și spirit obiectiv, să aducem reușitele și succesele în viața noastră, căci acestea ne revigorează și ne întăresc structura existențială. 3.Prin râsuri repetate ca o mantră a gestului, ne curățim sănătatea de simptome morbide, iar strigătul bolii devine gângurit. 4.Este suficient să ne înălțăm înspre ceva ce aduce cu lumina filtrată prin divin, căci important e zborul, chiar dacă are în el căderea. 5.Drumul de la om la om este învăluit în pâclă și tenebre, căci suntem străini unul față de altul, când ar trebui să fim frați în marea familie a umanității. 6.Conversăm între noi, însă cuvintele nu se aglutinează, alunecă printre noi și se zdrobesc pe caldarâmul indiferenței. 7.Iubirea intensă ce urcă asimptotic sentimentele către paroxism, se desface în corole de împlinire, crește în miresmele plenitudinii, mărește sfera sinelui. 8.Iubirea desfășurată în eflorescențe sublime, atingând extazul, transcende limitele umane, te duce într-un areal de emoții și fiori, zguduind din temelii o structură ființială desuetă și banală. 9.În jurul sinelui orbitează mii de sateliți, formați dintr-o multitudine de stări, de euri, de afecte, de emoții și de spoturile imanenței. 10.Iubirea irizând a plenitudine și extaz, este o formă a fericirii, care caută să se înșurubeze într-o viață traversată de efemer, făcând eforturi să se țină după lumină.