Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Tipuri de lumi

maxime si reflectii

2 min lectură·
Mediu
1.Acel timp care provoacă suferință este crestat de destin, pentru a i se scurge discontinuitățile, abstractul, spleenul și îmbătrânirea. 2.Conținutul realității nu e cum ni se pare și îl putem descifra doar dacă ne punem substanța ființială în centrul ei. 3.Zilele scrâșnesc mestecând lumina solidificată la contactul cu oamenii, iar sunetele albe se pliază peste suflet, pe când sunetele negre se strivesc de caldarâmul nopții. 4.Universul e o lumină dintr-o umbră eternă, ce înglobează în ea veșnicia cumulată a stelelor, și care se extinde asimptotic înspre infinit. 5.Dacă am putea să creștem în viață până la o vârstă pe care ne-o alegem, considerând-o optimă, și de la această vârstă să nu mai îmbătrânim deloc, să rămânem eterni, atunci dorința noastră de nemurire s-ar realiza, iar timpul și-ar opri curgerea și n-ar mai avea nicio valoare. 6.Una dintre lumile supuse de întuneric, are drept caracteristici corupția, egoismul și vanitatea, cu oamenii ce fură speranțele și le vând la preț de speculă, celor profanați de deziluzii, degenerescențe, dezamăgiri și blazări. 7.Mi-am restartat viața, am aruncat la Recycle Bin tot ce este impur, eronat și negativ, mi-am rescris algoritmul ființial și matricea fiindului, ținând cont de elementele transfiguratoare, lirice și transcendentale. 8.Sufletul este modelat de frământări, zbateri și efervescențe, ce transformă substanța letargică a calmului într-un eu rotund cu care discut în singurătate. 9.Cu singurătatea pliată peste ochi, nu mai percepem socialul și societatea, însă percepem cu acuitate atolul alb al idealurilor încuibat într-un viitor prin care se întrevede un destin optimal. 10.Altă lume supusă tenebrelor, își creează o sumedenie de iluzii pentru a sfărâma adevărul supărător și împovărător, este îmbâcsită de imundul, pestilențialul și efluviile neputințelor, și aruncată în bolgiile nevoilor.
053.162
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
279
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

razvan rachieriu. “Tipuri de lumi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-rachieriu/jurnal/14069931/tipuri-de-lumi

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@stefan-petreaȘPȘtefan Petrea
Excavările sinelui capătă aici coloritul unei lumi
în care noi suntem eroii (auto)distrugerii...

Spirit căutat parcă de muze, autorul tranșează pe scurt
o idologie filozofico-lirică...
0
@maria-elena-chindeaMCMaria Elena Chindea
”.Conținutul realității nu e cum ni se pare și îl putem descifra doar dacă ne punem substanța ființială în centrul ei” Da, nu prea e cum ni se pare, din cauza multelor noastre neacceptări, atât în planul intelectului cât și al afectelor! Și puținele decodări ale vieții ce ni se relevă - le respingem furibund! Altfel, perfecțiunea rotundă (spiralată) a manifestării face ca noțiunea de centru și de de periferie să se suprapună! Numai auto-orbirea îți poate induce conștiința că te afli într-un punct periferic (de unde manifestarea umbrei în tine)al manifestării! Suntem în interiorul duhului sacru care a schimbat codul luminii de la non-manifestare la manifestarea, parte egală întregului în clipa în care ne asumăm și însumăm identitatea! Faptul iluzoriu al rănirii de materie - provine din numeroasele negații ce le dăm voie să ne cianozeze chipul lumini! Ufff, de nu am mai uita că fagurele vieții nu se poate divide (indiferent de percepțiile noastre) - am știi că centrul ființei (ca și al luminii celeste manifestate) este oriunde! Câmpurile toroidale sunt demonstrația perfectă! Numai această idee de am accepta-o - întreaga percepție asupra ”realității” în divinitatea manifestării ei, s-ar modifica total! Da probabil că trebuie să ne luăm tainul de suferință, să mai străbatem ”altă lume supusă tenebrelor„! ”Universul e o lumină dintr-o umbră eternă” - dar și inversa este la fel de valabilă! Dureroase scanări în ființă, Răzvane! Maria
0
@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
ȘTEFAN
Lumea irizează în nuanțele transplantate în realitate de rațiune, și într-adevăr dezastrele și calamitățile se produc din vina noastră, ele s-ar diminua sau ar dispărea dacă omul ar fi conștient de consecințele acțiunilor sale.
Ai lăsat dâre luminoase lingvistice prin comentariul tău, pe care le-am perceput cu încântare.
Cu prietenească iubire, Răzvan.

0
@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
MARIA
M-ai răsfățat cu un comentariu-eseu, în care filozofia e la ea acasă, ai transmis gnoze reflexive atât în planul intelectului, cât și în planul afectelor, ai decodat conexiunile cuvintelor printr-o dialectică persuasivă, mi-ai scanat ființa poetică pentru a pătrunde în tainele ei, din care ai creat verosimilul și veracitatea.
Sunt recunoscător pentru atenția și timpul alocat creației personale.
Cu iubire prietenească, Răzvan.

0
@nuta-istrate-ganganNGNuta Istrate Gangan
7.Mi-am restartat viața, am aruncat la Recycle Bin tot ce este impur, eronat și negativ, mi-am rescris algoritmul ființial și matricea fiindului, ținând cont de elementele transfiguratoare, lirice și transcendentale.


daca am avea un buton, ar fi ceva nu?
Nu ne-am mai intoarce la locul crimei iar si iar :)
0