Coexistența dintre fiind și nefiind

1.Cum este posibil ca responsabilitatea să fie pângărită de actele iresponsabile ale oamenilor mici, care infestează cu spirit gregar actele responsabile ale oamenilor mari ? 2.Cum de se poate ca mecanismul omului să se deregleze prin intermitența ritmurilor existențiale, afectând profund metabolismul prin exacerbarea arderilor interioare sau, invers, prin reducerea, micșorarea acestor arderi ? 3.Cum percepem realitatea cu dioptriile hazardului, deformat, subiectiv, încețoșat, când obiectivarea ei printr-o conștiință lucidă ne-ar revela adevărul din lucruri, mediu și din noi înșine ? 4.Fiindcă emoțiile își cresc arborescența afectelor în firile visătoare, se impune ca ele să fie controlate printr-o analiză exterioară prin calm, introspecție interioară și discernământ. 5.Pentru că dezamăgirea se întinde ca o asimptotă negativă în firile al căror sine este stigmatizat de decepții și deziluzii, să încercăm să punem în locul ei iluziile stenice și idealurile benefice, căci simulacrele în sens pozitiv pot crea euforii, chiar dacă ele sunt false. 6.Deoarece purtăm stigmatul dezonoarei în ochii ca niște faruri ce nu reușesc să lumineze decât o parte din întunericul realității, să încercăm să-l înlocuim cu privirea pătrunzătoare căutând esența fericirii ca un compendiu de bucurii, stări lăuntrice iridescente pozitive și plenitudini spirituale. 7.Dacă ne extindem intervalul temporal, cu limita inferioară – nașterea spre asimptota nemuririi, chiar dacă nu o putem atinge, existența ni se va îmbogăți cu dimensiunile noi, cucerite prin aventura spiritului în meandrele cunoașterii prin travaliul rațiunii, prin vivacitatea gnozelor și inatacabilitatea conceptelor. 8.Dacă ne micșorăm ființa până la un punct, ne vom juca cu atomii și moleculele care alcătuiesc mediul înconjurător și corpul uman. 9.Dacă vom face din muzică o eufonie a perceperii cognitive, un dans atrăgător al trăirilor și o simfonie a stărilor sufletești, atunci actele existențiale vor avea sonorități armonioase. 10.Coexistența dintre fiind și nefiind în aceeași matrice existențială, are repercursiuni asupra corelațiilor dintre indivizi, asupra interacțiunilor dintre gândiri cu structuri cerebrale diverse și, uneori, antinomice și asupra interferării realului cu ireal, a normalității cu anormalitatea și a viziunilor limpide cu fantasmele.