Casa spiritelor, piesă de film politic, partea a doua

Levente și Terezia stau pe prispă. În fundal se aud greierii. - Terezia, somniferul dorințelor mele, mai toarnă-mi, te rog, un șpriț. Terezia toarnă. Cei doi dau noroc. - Ce frumos cântă greierii! observă cu duioșie în glas Terezia. - Gryllus pennsylvanicus, se aude vocea lui Mișto de sub masă. (Copilul are vreo cinci-șase anișori). Sunt insecte din familia Gryllidae care produc un sunet ascuțit și pătrunzător prin frecarea elitrelor. - Tâmpitule! Terezia, arde-i o palmă, că merită. Terezia ia un chiștoc de țigară din scrumiera lui Levente și-l arde pe Mișto în palmă. Prevăzător însă, micuțul era dat cu o cremă ignifugă și nu simte nimic. - Marș în camera ta, handicapatule! tună Levente. Ai terminat ăla de ascultat vecinii? - Mai am un nivel de decriptare digital și apoi nimeni nu va mai putea vorbi la mobil pe o rază de 3 km fără ca noi să știm. Dar trebuie să descifrez algoritmul în funcție de niște variabile…. - Marș sus, prostănacule! spune din nou Levente. Mișto pleacă. Levente, aparte, întorcându-se spre soția sa, spune pe un ton complice: - Terezio, tufa mea de Veneția, spune cinstit, p-ăsta noi l-am făcut? - Sigur, protozorul meu, e al nostru. - Nu știu de ce, mi se pare că fizic e cam negru la piele. Iar mental, s-o zicem p-aia dreaptă, e cam handicapat. Păi eu, când eram ca el, puteam să scuip sâmburele de corcodușă peste 3 garduri. Terezia, vizibil excitată, aproape gemând: - Ioi, Levente, nevertebratul meu intelectual… Se sărută scurt. - Și Mișto nu știe mai nimica. Cică e olimpic la liceu la el, ce dracu’ o fi însemnând asta, dar nu-l văd și io să fure o dudă, o prună, să-l văd că înjură, că se agită când pierde naționala… - E la liceu….totuși, are 5 ani…. - Și ce? La 5 ani și eu jucam fotbal în curtea liceului. - Levente, dvd-ul meu, el chiar învață acolo. - Ei, un prost! Ia mai toarnă tu un șpriț, feteasca mea! Cei doi beau încă un șpriț. Terezia se duce sus, la mansardă, unde Mișto lucrează la o rachetă și la un aparat. - Ce e cu astea aici, Mișto? Lecțiile ți le-ai făcut? - Sigur, pentru următorii trei ani, mamă. Inevitabil, semantica ascunsă a mecanismelor care atribuie semnificații evenimentelor simple ale vieții pare să stea la baza filosofiei behavioriste, dar asta e doar o ipoteză… - Îhî. - Iar astea sunt niște lucrușoare: un aparat pe care mi l-a comandat tata ca să poată asculta ce vorbesc vecinii la mobil și o mică rachetă atomică, fiindcă m-am supărat pe Vasilică. - Vasilică al lui Stan, zugravul? - Da, mamă, baiatul zugravului și al florăresei, țața Eufrosina, cea care vinde gladiole în piață. El are o teorie conform căreia universul nu ar fi bazat pe particule aflate în mișcare browniană, ci mai curând e vorba de un univers pluridimensional. Or, pe mine asta m-a enervat, deoarece el contrazice mecanica newtoniană cu aia cuantică, amestecă lucrurile, practică și posibilul… și-am făcut racheta asta din răzbunare. - Îhî. Dă-i, dă-i fir-ar el al… ptiu, ptiu, să nu înjur, că suntem în post! Îl pupă pe frunte, părintește. Brusturele lu’ mama, cum să fie el handicapat? Terminași ăla pentru taică-tu? - Am terminat, poate să vină să asculte. Terezia coboară în fugă. Urcă, pășind apăsat, Levente. - Unde-i aparatul, loază? Copilul i-l întinde. - Și-acum ce fac? - Păi apare pe ecranul digital, dar să știi că nu are stabilizator să vezi mult timp cine sună, trebuie să notezi. - Ptiu! Nici ecran de-ăsta... degetal n-ai știut să-i faci? Terezia! Terezia, testosteroana mea, arde-l! Ea scoate un aruncător de flăcări și trage spre Mișto, care are însă haine pe bază de azbest, fiind precaut. Levente e încântat până la urmă de aparat și își ascultă insistent vecinii, notând tot într-un carnețel. Levente îl pupă pe obraji pe Mișto și zice: - Hai că astăzi mi-ai plăcut! Mâine ți-l dau pe Maybach! Vizibil bucuros, a doua zi, Mișto se duse în grajd să-l scoată pe Maybach, măgărușul familiei, la o plimbare.