Raul Huluban

multumesc mult nicoleta pentru ce zici mai sus. chiar ma incerca un gust amar vazand ca nimeni nu imi zice nimic referitor la aeroportul ruginit caci mie imi place destul de mult... cateodata doar amintesc imaginile sau tablourile folosite printr-o metafora, fara le exploatez pentru ca lasa sugestie celui care citeste si exclude ceea ce cred eu... a mea e doar creatia dar nu intotdeauna imi las punctul de vedere asupra ei si astfel reusesc ceva important (pentru mine): ca fiecare sa vada diferit ceea ce citeste.
ma bucur ca ziceai ca te vei mai intoarce pe la textele mele. te astept oricand.

sorana...te citesc de ceva timp, dar pana acum nu ai scris mai simplu, mai pe intelesul metaforei. poate ca e simplu, poate ca e complicat...si durereos (asta numesc eu descriere a durerii, si asa imi pare ca ai facut).
sorana...de ce lasi sa se lepede clipa cea repede ce ti s-a dat? nu vrei sa cautam alta scoica? poate nu va mai cuteza sa sune a \"vuiet de vant\" daca vom fi doi. chiar, nu vrei, sorana?...

dragii mei, cei care il iubiti (inca) pe Bacovia... vreau ca eu sa fiu cel care va multumeste. sa mai inchinam inca o data in cinstea marelui Poet. tie, Bacovia!

imi era dor de cand nu am citit ceva recent de tine :),dar uite ca a meritat \"efortul\". frumoasa poezie. remarc \"sa moara la umbra picioarelor\"; parca nici nu ar fi vorba de moarte aici.
e oare frumos pentru pasari sa moara in cantecul lor?
al tau cititor, raul. :)

multumesc pentru comentariu, lucian. este ceea ce am vrut sa transmit si nu voi mai face nici o precizare pentru ca ai inteles perfect.
te mai astept,
raul.

(scriu aici, sperand ca nu vei citi asta niciodata... iti citesc poeziile cu mare placere. imi plac enorm. dar orice incercare de a zice ca sunt superbe sau ca pur si simplu le iubesc nu ar avea sens. totusi, poezia aceasta parca ma raneste, ma doare, distruge in mine si picul de saracie, durere si desertaciune care inca mi se taraste prin oasele.
cand am trecut peste \"Slefuieste-ma bine, pana ajungi
/La ceea ce-ti trebuie\" mi-am dat seama ca am ramas miscat mai mult decat la orice poezie pe care am citit-o vreodata. cred ca \"Stii bine ca nu-mi place/ Sa-mi fie spionate/ Pana si tacerile...\" spune cel mai clar si dureros resemnarea despre care direct sau indirect este vorba. aici imi inchei marturisirea. nu stiu daca pot sa iti urez ceva frumos acum,
dar am face un lucru maret daca nu am arunca amintirile la gunoi).
cu multa dragoste, raul.

primesc bucuros aceasta poezie, aceste ganduri, aceste rime gandit alese. bine ai venit printre noi, tego. primul pas e cel mai greu... :) (dar deja l-ai facut).

lucian, iti spun cu mare caldura \"bine ai venit\".
ti-am citit cu placere poeziile dar m-am oprit asupra acesteia care imi place in mod deosebit.
intr-adevar, multe lucruri se destrama ca un castel de nisip si simtim si noi ca si cuvintele noastre au aceeasi \"proprietate\". viata, iubirea, respectul poate sunt cateva exemple. totul depinde de noi... daca intelegem \" ultimele 5 lacrimi\" .... :)

un pic de rost ar avea, marius...caci viata este o balanta cu avantaje si dezavantaje. niciodata nu vom reusi (poate) sa dam un verdict: merita sau nu merita. mai merita si acest gand profund. daca as putea ti-as da si o steluta.
bun-venit printre noi... :)

inainte cu vreo cateva momente de a porni trasura prin ploaia ce se inteteste si sa iti simti mana rece peste mana batranicii vei gasi raspunsul... sau il vei gasi intr-un moment oarecare, tinand o floare in mana. fiecare avem raspunul nostru. al tau care e?...

draga diana, daca ea ar fi asa cum ai vorbit-o aici...acum m-as ridica si as cauta si eu mormantul...m-as duce imbracat cu haine cernute de vreme si nu as privi inapoi deloc...m-as duce unde mi-as vedea scris numele.
e superb scris, imi place foarte mult!
tin minte ca mi-ai comentat ceva la o poezie, dar s-a intamplat ceva si comentariile care erau la ea au disparut. imi pare rau de asta, dar iti multumesc pentru ce spuneai acolo. mult de tot. abia astept sa vad ce mai scrii...:)

ca mod de scriere si realizare, m-a lasat placut imresionat, dar tin minte ca vroiai parerea mea cu privire la nemurirea monotona. nu am prea multe de spus deoarece nu am suficiente argumente pentru a dezbate acest subiect. totusi, e unul trist, foarte trist.
imi spuneai ca \"moartea nu inseamna doar durere , ci si relaxare , odihna...\". asa si este. mie imi sugereaza somn, odihna, impacare cu tot (sau aproape tot) ce inseamna viata. dar totusi e trist. e trist ca ramane biroul, e trist ca ramane vaza, e dureroas ca moare trandafirul. de ce sa moara o asemenea frumusete si stralucire care dimineata ne arata sensuri nebanuite?...

prin pumnalul nepasarii ai spus ce zilnic simt si eu. mi-a placut enorm!
viata se stinge si in mine...si apoi reapare ca o palpaire, dar durerea tot nu-mi dispare...

Cristina, Diana, Anii-Lorei, va multumesc tuturor pentru trecere si pentru cuvinte. E frumos ce ati spus...
Va mai astept...tot sub acelasi nuc... :)

Cristina, Diana, Anii-Lorei, va multumesc tuturor pentru trecere si pentru cuvinte. E frumos ce ati spus...
Va mai astept...tot sub acelasi nuc... :)

ti-am spus deja ca am fost rupt in doua cand am citit ...dar chiar asa si e. atat de adanc ai scris, ca parca nu ma mai simteam dupa ce am terminat de citit. fiecare detaliu a facut-o tot mai adanca..si cunoscandu-te putin...a facut-o un abis al unor sentimente zacute in mine si uitate de timp.
multumesc in special pt: \"Nu stiu daca vei primi aceasta scrisoare...stii nu mai am timbre...\" este pur si simplu geniala replica (genial de dureroasa).
abia astept sa vad ce mai scrii. (si lasa-i spuna ce or vrea, tu scrie!!)

mi-ai cerut parerea despre ce vei scrie, asa ca uite-o.
aceste randuri tind a crede ca au fost scrise in multe jurnale, inclusiv al meu.
aceste randuri poate au fost gandite mergand pe strada sau au fost un strigat, poate o injuratura, poate un regret sau o plangere de sine. oricum ar fi fost, multi dintre noi am gandit-o dar putini am scris despre aceasta. fiecare am trait intr-un fel aceste randuri in viata cotidiana. cu totii am zis: \"refuz sa mai visez\", \"sunt conștientă de faptul că nu voi putea schimba nimic\", dar cel mai grav mi se pare \"de ce să sper când oricum voi fi dezamăgită\". speranta poate e printre singurele lucruri marete in fiinta noastra decazuta si personal, oricat de mica si nesemnificativa ar exista ea in mine, tind sa o dezvolt, chiar daca o fac prin cateva randuri innabusite de durere si fluturi galbeni ce ucisi mi-au fost, continuu sa fac acea speranta sa lumineze.
si ce daca nu voi fi presedinte sau nu voi gasi leac impotriva cancerului?? macar sa nu las \"cancerul\" ce salasluieste in mine sa se extinda, macar eu sa pot visa, macar eu sa pot vorbi cu ramurile goale ale unui nuc, macar eu sa imi pot felicita actorii: frunza si fluturele ce melancolic isi poarta povara zilnic in mine. macar, corina,....macar asta sa facem.
asta nu a fost o critica, nu a fost un sfat (desi un pic as vrea sa fie). a fost o parere sincera.
mult succes pe mai departe si te mai astept,
raul... :)

desi nu inteleg complet poezia dar iubesc enorm simbolismul, afirm totusi ca e reusita.
imaginea fecioarei o puteai construi insa mai bine.
astept sa vad ce spui.
raul.

...
Spune-mi sa-ti scriu despre mine
si-ti voi spune zilnic lucruri diferite.

citind, parca l-am auzit pe iubitul Bacovia (doar ca ai mai strecurat si o licarire, o scanteie... o speranta ce trebuie aprinsa).