Poezie
Fecioara
dintre toate simbolurile ei, pe cel ce nu a fost încă vorbit, l-am auzit
1 min lectură·
Mediu
În veșmînt de ape,
unicornul,
poveste veche
fără urme de praf,
valurile respirîndu-i coama,
fără pene de alb,
sau colți de negru,
la botezul culorii
s-au adunat doar stropii
de pe pînza curcubeului,
... ... ...
iar universul,
în deplina-i solitudine,
gravează semne
în locul stingerii,
bate vîntul ca un nebun,
la fereastră
iar poarta,
poarta mea albastră,
se deschide spre cer
ca un pui de pasăre Phoenix,
înc-un gol de înger,
născut din golful marin,
calul meu
își întoarce sunetul
‘napoi în corn
și sîngele în ape
... ... ...
a învățat să zboare,
acolo
unde fecioara strălucește
doar fără chip,
unde fecioara plînge,
doar fără lacrimi,
unde fecioara se-mbracă
în goliciunea-i de marmură
caldă
și mă roagă,
în penumbră,
fără glas,
să mai uit încă o floare
pe mormîntul tăcerii sale.
022.745
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 133
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 42
- Actualizat
Cum sa citezi
Sorana Petrescu Felicia. “Fecioara.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorana-petrescu-felicia/poezie/96117/fecioaraComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
SFRaul,
uneori poezia este ca o pictură abstractă, poate revela o mulțime de sensuri, înțelesuri, departe chiar de cel inițial, dar pentru asta nu mai puțin adevărate.
Pentru mine principalul miracol al poeziei este acela al diversității de idei care se pot naște dintr-una singură, cea inițială, impusă de poet ca un imbold pentru nesfîrșita continuare a creației.
Cît despre ceea ce am vrut eu să exprim în acest poem, este vorba despre ruperea între sinele \'alb\' și-n aparență, intangibil, a acelei părți de început a vieții care conturează liniile primordiale în palma destinului nostru, și anume copilăria. Și cum este sufletul capabil să renască după părăsirea \'perfecțiunii\', a purității (de acolo și imaginea de Fecioară) a acesteia. Să renască din propria-i țărînă, asemeni păsării Phoenix.
Unicornul - simbolul meu preferat, cînd vine vorba de povestea acelor vremuri... aripile, înaltul ce adună marea cu cerul la un loc și o \'reunește\'la orizont, sub întregul unei singure noțiuni, aceea de culoare, aceea de albastru. Și așa cum culoarea nu-și va pierde niciodată strălucirea, în ciuda timpului care afectează retina ochiului (a ochiului din frunte, mai bine spus), așa nu-și va pierde nici frumusețea aceea unică, minunată și rătăcită în noi, sensul. Pentru că nimic nu este, nu a fost, și nu va fi vreodată în zadar.
Mulțumesc și îți doresc toate cele bune,
Te mai aștept! :)
Sorana
uneori poezia este ca o pictură abstractă, poate revela o mulțime de sensuri, înțelesuri, departe chiar de cel inițial, dar pentru asta nu mai puțin adevărate.
Pentru mine principalul miracol al poeziei este acela al diversității de idei care se pot naște dintr-una singură, cea inițială, impusă de poet ca un imbold pentru nesfîrșita continuare a creației.
Cît despre ceea ce am vrut eu să exprim în acest poem, este vorba despre ruperea între sinele \'alb\' și-n aparență, intangibil, a acelei părți de început a vieții care conturează liniile primordiale în palma destinului nostru, și anume copilăria. Și cum este sufletul capabil să renască după părăsirea \'perfecțiunii\', a purității (de acolo și imaginea de Fecioară) a acesteia. Să renască din propria-i țărînă, asemeni păsării Phoenix.
Unicornul - simbolul meu preferat, cînd vine vorba de povestea acelor vremuri... aripile, înaltul ce adună marea cu cerul la un loc și o \'reunește\'la orizont, sub întregul unei singure noțiuni, aceea de culoare, aceea de albastru. Și așa cum culoarea nu-și va pierde niciodată strălucirea, în ciuda timpului care afectează retina ochiului (a ochiului din frunte, mai bine spus), așa nu-și va pierde nici frumusețea aceea unică, minunată și rătăcită în noi, sensul. Pentru că nimic nu este, nu a fost, și nu va fi vreodată în zadar.
Mulțumesc și îți doresc toate cele bune,
Te mai aștept! :)
Sorana
0
imaginea fecioarei o puteai construi insa mai bine.
astept sa vad ce spui.
raul.