Raul Huluban

Acest dans de care amintesti mie mi se infatiseaza de putin timp (ciudat) sub forma de voce. Rani, cosmaruri, colturi - pana si fumul il resimt ca o rostire - iar acest ansamblu din surdina il descopar cu mult mai important decat constructia metaforica sau miza pe imagine. Iar in finalul textului tau, acest efect ma duce spre un dans cu ideea. Fum, colturi si rani. 3-2-1. Un text care mi-a placut, Irina, la fel ca si \"Seara pierduta\".

Redai foarte bine atmosfera visului (zborului) in primele trei strofe fara sa ii atasezi sensuri si imagini de surplus, existand o aerisire, claritate si curgere pe care mi-o doresc sa o intalnesc cat mai des in poezie. Ma deranjeaza ideea (poate) a incheierii lucrurilor: si anume versul ultim al celei de-a treia strofe. Pana la acel vers, textul promitea mult; dar continuarea se rezuma la infatisarea unei dorinte. Nu ma declar incantat, dar ca ansamblu am o senzatie de implinire citindu-te.

Daca nu esti scriitorul acestei poezii atunci o copiezi in word si alegi alinierea la centru. Motivul? Cautarea absentei curgeri, sub formele ei: vizibil, simtire, lirism. Prima strofa este o perdea impotriva curgerii, ea creioneaza o lume din launtrul lumii de vis redata printr-o voce a poemului construita in crescendo. Printr-un fel de enumerare urmata de versul intai –care face introducerea direct in acel univers- lumea poemului prinde contur prin insasi muzica sa, prin dozarea corespunzatoare a imaginilor –din versurile 1-5 ale strofei intai-, legatura dintre imagini putand fi facuta nu neaparat intr-o ordine fireasca, insa incheiata cu o ancorare in subtil. Strofa a doua croieste o carare prin durerea si taisul verbului ducand spre vocea din vis. E de ajuns aceasta cheie pentru un alt fel de patrundere. Un poem frumos, Laura, obiectii nu am. Nu trebuie sa-ti spun ca mi-e dor de tine pe site, nu?

Nu stiu prin cate etape trece Omul, si nici prin cate trece Poetul. Tot ce am auzit este despre o Iubire fie colt luand, fie tomnateca apunand, intr-un \"Si daca\" din \"Rugaciune lui Ioan\". Si fara sa te vad mi-ai lasat certitudinea unor amintiri despre viata scrise intr-un viitor volum al Poetului, cum si acele Cantece au fost, iar eu voi veni cu intaiul vin tomnatec, limpede. La multi ani, limpezi, Poet intru Poezie si Cantec de nesfarsit Dor.

Are forta / nerv acest text al tau. Un sentiment bine surprins. Imi aminteste de un text semnat Claudiu Banu (dar care nu cred ca a fost postat aici) asemanator cu acesta, text care miza pe un fel de universal pornit din insasi iritatia autorului. Se mai poate aminti si de textele \"De ce ma enervez\" semnate Cosmin Dragomir, dar am iesit din sfera poeziei. Dupa cum spuneam, un text cu nerv, nu-l simt cazand in banal sau cliseu, plictisind, etc, ci dimpotriva, zidit pe un ritm alert, in crescendo, fluid.

Grairea aceasta poate fie a Poetului sau a Omului si invers, a sufletului, a tacerii sau a Intelepciunii; fiecare rezoneaza diferit cu o poezie, danseaza in stilu-i propriu cu ea, insa atunci cand stie dansa in modul in care poezia Este, in opinia mea inseamna ca poezia l-a atins, sau el a atins Poezia.
Mi se pare superba scriitura expusa fiind printr-o gratie ce numai Poetul o are in simtirea sa. Cutremuratoare, mergand adanc pana la durerea actului creator, adanc pana la durere, Poezia se inchide sau -altfel spus- isi croieste iesire spre zarea noului, fie lasand in urma fiintele ajunse transparente, fie prin propriu-I act conducator Inaltarii. (cat despre cei care uita cum sa ii mai doara, au si ei rolul sau, orice transparenta isi are indeletnicirea ei –trecuta sau viitoare-). Bineinteles, o umila opinie, interpretarea se gaseste astazi in simtire, ieri era inchistata in insasi maduva Poeziei.

Nu intervin in aceasta (pseudo-)polemica, vin doar sa mentionez cateva lucruri: textul de fata nu este unul reusit &tocmai de aceasta poate fi luat la bani marunti atat de usor (insa si marilor creatii le poti gasi nod in papura oricand –am incercat si zau ca e destul de simplu-). Miza textului este inducerea unui sentiment utilizand un anume procedeu, anumite mijloace, etc, dupa cum afirma si Florin: “reusesc sa obtin aici (de asta sunt sigur) o stare de melancolie utilizand un limbaj nu tocmai din zona denotativa a conceptului”.
Acum ma adresez celor care condamna de cate ori au ocazia asemenea texte: daca tot dispuneti de o cultura incat tot citati anumiti poeti, atunci intrati si in casa acestui poet pe numele sau Florin Bratu si criticati-i poezia in stilulul curentului in care aveti impresia ca intra poezia sa. Daca afirmati ca e teribilista, sau fracturista, etc, atunci criticati-o pornind de la aceste caracteristici. Daca veti comenta poezia “Plumb” apartinand lui G. Bacovia, va veti pregati sufleteste pentru a intra in Casa Mortii (dupa cum declara un doctor in filosofie clujean, Andrei-Iustin Hossu), daca veti vorbi despre “Leoaica tanara, iubirea” veti vorbi despre elementele de limbaj si expresitivate neomoderniste din poezia respectiva; daca va raportati la un text douamiist, il veti trata ca atare.
Si va rog, in special pe tine, Costin, daca nu iti place textul de fata, rogu-te critica-l raportandu-te la cele caracteristice unei asemenea scrieri. Nu e nimic daca e teribilist, sau cliseatic, etc, dar o faci de la nivelul curentului in care intra poezia demonstrand ca e o poezie slaba, argumentand. E insuficient a lasa niste cuvinte sub un text semnat Hose, sau Moxzal (text teribilist cum ii zici tu) in care sa spui ca e departe de poezie si ca o ia pe aratura, se lasa dus de val. Am intalnit de multe ori comentarii in care reactionai in acest fel, dar lipsea critica argumentata. Nici mie nu-mi face placere sa citesc asemenea texte de Florin, dar din moment ce omul urmareste cu adevarat ceva, experimenteaza, le suceste si le invarteste, explica-i ce e gresit, ce nu merita doua parale; nu veni cu reactii de tot felul cum ca te dezamageste, etc. E destul loc pentru toti, chinezii o duc mai bine ca noi, te asigur, cu atat mai mult in literatura. Ai citit “Voi scuipa pe mormintele voastre” de Boris Vian? Ti se va intoarce stomacul pe dos, si asta nu o singura data, dar dupa o saptamana te vei reintoarce, reconsiderandu-ti parerea, observand ce inseamna folosirea fara cenzura a imaginatiei, etc.
Nu-mi place acest text al lui Florin, l-am citit pe un alt site inainte si eram gata sa-l calc in picioare; dar atat timp cat vad ca experimenteaza si nu intra in cliseu, sunt in spatele lui. Daca greseste, incerc sa-l ajut. Daca nu, decat sa-I cauzez omului pricina de suparare, tac.
Si eu insumi am de gand sa-l trezesc la realitate daca vad ca bate campii. I-am zis si Narcisei, intreab-o, ca daca Florin se limiteaza la asemenea scrieri, va lua bataie de la mine. Dar te asigur ca nu o va face. Simt ca am uitat ceva, dar inchei aici. A nu se intelege ca ma deranjeaza reactiile pornite impotriva limbajului (mai exact) care incepe sa fie folosit mai de mai multi oameni, dar ma deranjeaza o reactie de prost gust, neargumentata, lipsa unor minime argumente. Ceea ce facem noi azi cu poezia fracturista, douamiista, teribilista, naiba mai stie cum sa o numim, e exact disputa dintre un om care asculta rock si unul care asculta hip-hop. “Bai frate, tu porti negru toata ziua si dai din cap ca apucatul” – “Asa, si? Tu porti haine cu 4 marimi in plus”.
Inca ceva: daca-l citesti pe Urmuz, si nu esti capabil de a gusta suprarealismul / absurdul, vei incepe sa zici ca omul s-a ticnit, si ca e penibil ce face?

Texte care sa cuprinda atatea sensuri, intrari/iesiri, conotatii, montate pe un schelet autentic sunt rare, unui autor nu i se intampla frecvent sa scrie asa ceva. Textul nu face nici un fel de introducere sau pregatire pentru fondul acestuia in care sa anticipeze sau sa initieze - se intra direct in scena. Scrierea cuprinde elemente suprarealiste cat si absurde, iar daca sunt prea mari aceste afirmatii, voi spune doar ca halucinantul este fructificat in totalitate.
Gatul ti se usca si involuntar, aflandu-te (pseudo-)captiv, mintea ti se intinde spre momentul in care you take those god damned pills. Ora este stiuta, 7, insa daca este seara sau dimineata, nu, fapt care doar aminteste de real, (!)neprovocandu-l. Urmeaza o serie de stari/mici evenimente, ancorate in real, suprareal ori absurd: se ajunge repede si elegant la cea de-a patra pastila, la un moment aiurit (cel al pilulei albastre) care devine granita intre evenimente, si o serie de alte intamplari fluide: imaginea asistentei, revenirea/licarirea constiintei (“fetele nu ar trebui…”), cat si viziunile/halucinatiile: printesa taraste ghiozdanul, urmate de incercarea de ancorare in real, si anume scaparea creioanelor. Sensul acestui vers iveste dedublarea (posibila sau deja efectuata) si trimiterea intr-o viziune in care se deseneaza –fie de catre protagonist, fie este doar jocul imaginatiei-.
As renunta la un singur vers iar in rest nu as modifica nimic: “mâine oricum schimbăm locurile între noi” – este o voce care nu ar trebui sa se auda in text, dar este discutabila aceasta, mai ales intr-un text cu o asemenea tema. Luata ca propunere, este riscanta, trezeste cititorul si scutura atmosfera poemului; insa luata ca voce a unei voci din poem, este imaginatie curata, superb. Si doar versuri care mi-au placut: “îmi leg aripile la loc/ mă gândesc să zbor” este rostirea din fundal avand alte conotatii decat cele obisnuite –departandu-se de vis sau absurd- uluitor! Cat despre final, incheiat intr-un gest pe masura textului in sine, lasand loc multiplelor interpretari: miroase a absurd, sau am depasit ora 7?...

This place feels so unfamiliar
And yet I know it well
I think I used to belong here
But the only way I can tell
Is that I miss you still
And I cannot find you here
You left me tattered and torn
Just like that spanish doll.

Ma bucur pentru aparitia volumului si pentru tine, Costin. Sper sa ajung si eu la lansare, daca ma ia cineva de la gara:). Toate cele bune si sa fie intr-un ceas bun, vorba bunicului!

Unul dintre lucrurile care imi place intr-un text semnat Bazil Rotaru este ca nu face exces de zel, scrie doar ceea ce trebuie lasand intrari (sau iesiri) atat cat sa ofere cititorului un indiciu spre lumea si atmosfera textului; insa in fata unor sintagme precum \"trecutul meu serafic\" si \"lacrimi de foc\" ridic din spranceana nedandu-mi seama de intentia sa; imi pare ciudat sa le vad folosite de tine, chiar daca stiu ca intentionezi ceva cu ele. Deocamdata tot cu spranceana ridicata ma gasesc, chiar daca in fata unui text care imi place. Oarecum si deocamdata, desigur.

nu ai o adresa de mail? sa iti explic acolo.

eu.. nu o duc bine. dar nu conteaza.

despre mine, draga sorana, as putea sa iti scriu cate un roman zilnic, si la sfarsitul vietii sa constat ca nu am descoperit decat putin din cel care se zbate in mine.
conditia umana (sau cel putin a mea) e limitata. zilnic, aflu ca mai am farame de iubire ramase in mine, ca sunt trist si apoi la sfarsitul zilei cand soarele zambeste cu mai multa seninatate sau ma imbratiseaza cu frig descopar ca imi doresc mult mai mult. mai doresc o alta zi, o alta frunza, o alta suferinta, o alta floare, si totusi...tot pe aceleasi, mereu... :)... .

am ramas absolut impresionat! cu imagini fixe, nu cu balti de sange si ingeri sinucigasi, ai reusit creezi ce altii in 20 de poezii nu pot. abia astept sa vad ce mai scrii!

Foarte directe versurile, fara ocolisuri. Primul vers realizeaza introducerea in atmosfera textului dar mi se pare putin banal, chiar daca semnificativ, detinand un rol important ca un fel de \"send me a little bird\" fara un inceput care sa ti permita tragerea in piept a unei guri de aer: iti pierzi \"constiinta la fiecare inceput de cosmar\"? Probabil ca este prea uman, ca atare direct, fara semnificatie decat pentru primul plan.

Versurile ce urmeaza puncteaza prin prezenta lor anumite graduri ale planurilor. Iti sugerez sa creezi o legatura intre ele. Ca exemplu, primul si al doilea vers din strofa a doua se pot uni caci altfel aduce a stangacie, la fel si cu finalul strofei: pune un \"iar\" la sfarsitul strofei pentru a crea o legatura: \"furnici rosii adunau perle de saliva/ IAR dincolo de garduri...\"

In rest, nu ai pierdut vremea prin versuri. Concisa poezie. Vom mai scrie si maine. Au bientot.

Imi place ca poezia ta are liniaritate si nu exagerezi prin introducerea anumitor versuri menite sa induca atmosfera. Ea exista si evolueaza pe parcursul poeziei.

Iti sugerez sa renunti la versul al treilea si sa expui fara el continuarea, deoarece prin el nu faci decat sa descrii sentimentul, si astfel sugestivitatea este alungata. Si bineinteles, sa renunti la tipatul acela numit \"VIATA\", deasemenea poate faci ceva si cu diacriticele.

Toamna e golul ce traieste in mine si ma blestema neincetat cu frumusetea lui.

tind sa cred ca ... daca foloseai asa aceste 3 versuri: \"valuri in noi/ valuri valuri in ochi/ umbre de pasare alba\"... a apropiai usor imaginea valurilor de ochii vostri si lasai o imagine continua, care incepe de undeva si apoi se termina cu imaginea pasarii albe. dar pictezi minunat oricum.

cam acesta e raspunsul unei \"babe\" in fata mortii care descopera ca totul in viata e desertaciune si goana dupa vant daca nu o traieste la valoare ei si daca nu ofera iubire. tu ai multa poezie si despre iubire de vorbit, asa ca lasa cortina modestiei jos si la treaba!!

Nu știu ce tangență am cu Poezia să pot vorbi despre ea (mai mult decât sigur nici una) însă poezia ta cheamă, stăruie chemând, te privește în ochi cu atât de mult farmec și freamăt al vieții (venit de pe umerii toamnei și din adâncul mării) încât te învăluie în melancolia (și în tristețea) lui „ieri” și în „abia începutul” deosebit alăturate, acestea fiind mici fragmente surprinse în cuvinte ale sufletului; iar ceea ce urmează în strofele II si III este de o splendoare rară, cu atât mai mult că influența imaginarului lipsește, ancorate în real fiind – îmi apar mai mult decât aducerile aminte sau vreun monolog pătimaș ale sufletului feminin întâlnit în atâtea volume și poezii fără suflu poetic... ele îți dansează pe retină, prind viață în adâncul tău, înălțare și desprindere fiind, toamnă de humă și valuri cu suflare de viață... De remarcat este și povestea repede schițată în debutul poeziei, acea fragilitate sau/și gingășie scrisă în tăcere „nu deslușesc decât primele lacrimi trimise” cât și versul final ce-o închide lăsând la vedere umplerea. Doar scrisul în „braille” vine într-un fel direct redat, poate sugera mai mult dacă primea el însuși un sens, versul care-i urmează avându-și sensul bine fixat (astfel s-ar fi născut sens dintr-un sens); cât și femeia iubită fără „puncte de suspensie” (cu o însemnată importanță pentru ea) expresie care s-ar fi cerut fructificată poate mai mult.

“atât”

Intotdeauna am vazut scrierile tale ca fiind redarea sentimentelor exacte, in starea lor pura, fara a le pierde pe parcursul scrierii; uneori ideea lor se intinde de la debutul textului pana la finele sau, alteori stari diferite se intind pe parcursul fotografierii gandurilor existente (de la startul luat intr-un mod obositor -fara miza pentru cei \"exigenti\" ca o culoare insesizabila aflata in jurul tau ce te apasa \"m-am obisnuit\" / \"imi doresc\" pana la -nebunia urcanda pe culmi- \"acelasi timp ce se sinucide\" / \"incep sa-mi inventez trupuri din comete\" care dau rotunjesc limitele scrierii). Multe nu vreau sa spun, sunt \"ganduri\" si e frumos sa ramana asa. La inceputul randului patru ai putea pune un \"dar\", lasa o continuitate si leaga mai departe. La \"am descarcat niste melodii de la damien rice (stii \'the blowers\' daughter) sunt linistitoare asa cum imi plac mie...\" ceva nu imi place si nu reusesc sa-mi dau seama ce. Daca ar fi poezie si ai spune \"am descarcat niste melodii de la damien rice\" ar fi vorbarie goala, dar daca sunt ganduri, cu toate ca au caracter personal ai putea sa te autocenzurezi pe alocuri (ex. \"sunt linistitoare asa cum imi plac mie...\"). Fa ceva si aici \"iar eu ma uitam la el\"; exclude \"iar eu\". Restul Catalina... e nebunie de frumos. Scrie mail-uri cat mai multe, dupa care treci si pe la poezie. Tare as vrea sa le dau cu \"iluminismul\" tau in cap celor de la cenaclu, cu Pitoiu in primul rand.

Au bientot, cea care pictezi ganduri (de data asta).