------- --------

micropoemul, Ștefan! Nu știu cum arăta înainte să fie modificat, dar varianta aceasta strălucește, cel puțin pentru mine. Toate cele bune!

al doilea text, de la coadă, mi s-a părut cel mai bun. Are, cum se zice, emoția sub „membrană”. Toate cele bune!

să îi bag de vină acestui text, mi-ar fi greu să o fac. Este bine că a fost adus la „suprafață”! Deși mi se pare că partea cu „mâna-ancoră” a ieșit cel mai bine, aceste versuri, nu știu de ce, m-au surprins cu adevărat (în special ultimele două):

„nu mai știi dacă între tine și celălalt este întuneric
sau dacă toate luminile au săpat un zid
să picuri încet în sângele lui
când adormi”

Numai de bine!

Încercând (cu greu) să mergi spre trecut, împotriva firii, uiți să trăiești în naturalețea prezentului, care, evident, tinde spre „apus”. Este, probabil, o chestiune de acceptare. Legat de Dalí, nu îmi poate veni în minte decât „Persistența memoriei”, în care, prin ceasurile care se scurg, este reprezentată „plasticitatea” timpului (după cum susținea autorul), fapt ce piate da o notă de ambiguitate. Asta am văzut eu, cel puțin. Numai de bine!

Scurt, dar cuprinzător. Fix pe gustul meu. Toate cele bune! Mai vin!

mi-a plăcut mult textul! Partea mea preferată (văd că a fost și pe gustul celorlalți), cu siguranță:

„Tăcerea acoperă tot,
precum norii
ce-și scutură fulgii de nea
să simtă și ei primăvara,”

Toate cele bune!

dacă vă pot spune așa, văd că vă place să vă găsiți ținte, doar că, în loc de gloanțe, vă place să folosiți cuvinte. În primul rând, ca să fiu pe text, ceea ce dumneavoastră, în mare parte, nu ați fost, nu putem nega că textul este în alexandrin (alexandrinul de pe plaiul nostru). Nu-mi amintesc să fi făcut vreo comparație cu alte limbi, ca să-mi pot arăta lipsa de erudiție. Așa e? Cât despre menționarea autorilor (despre care nu zic c-aș ști prea multe), doar îl "periam" pe autor, nefăcând o comparație "de carte", lucru clar din finalul comentariului, la care, se pare, de nervi, n-ați ajuns. Altfel spus, mi-ați băgat cuvinte în gură, ca să mă puteți ataca. Dar cred că știu care este problema: sunt pe "lista neagră" a "autorilor slabi" din revistă, este? Iar acum, așa cum și ei au primit o porție, e rândul meu să fiu persiflat, că doar, deh, fac parte din tabăra distrugătorilor de limbă, a inculților ce se erijează în poeți, a "băgătorilor de seamă". Așa deci! Nu sunt nici primul, nici ultimul, asta este clar. Am văzut cum i-ați recomandat abecedarul domnului Bălan și cum le-ați pus alte etichete unor autori, care cu siguranță au făcut ei ceva ca să vă supere. Dacă domnul Bălan are nevoie de abecedar (lucru care nu este adevărat), dumneavostră aveți nevoie de o carte de bune maniere. Și, să nu uităm, să vă faceți unul din colegi "gunoi"... Asta spune tot. Am vrut să vă tratez cu respect, fiindcă, după cum scrieți, îl meritați. Dar după faza cu "cireada" de sub un alt text (știți bine de care vorbesc), atât pot să spun: talent mare, caracter mic. Și nu uit să vă menționez că am spus clar în biografia mea că sunt amator (cu puțini ani de experiență), deci să vă luați la harță cu mine (pe textul altui autor!) nu spune decât că trageți la țintă în orice (perceput de dumneavostră ca fiind inamic), fie piatră, fie rață, fie om. Am spus suficient. Dar, că să vă fiu pe plac, de acum, când voi mai comenta, voi menționa când glumesc, când mă cred deștept etc., sau mă voi rezuma la tipicul "Frumos text! Mai vin!".

Cu scuzele de rigoare autorului pentru ce urmează să vadă sub textul lui.

este scris într-un stil pe care nu îl aplauzi și totuși nu îi poți da mai puțin de 10. Foarte frumoasă trecerea de la perceperea conturată a realității (specifică, cred, tinereții) la un tot nostalgic, cețos, care te ține cu un pas în urmă, în timp ce vremea trecere fără băgare de seamă. "Culoarea duminicilor" se referă, presupun, la momentele seminicative din viață, sfinte pentru cel care le-a trăit, intervenind și cifra 7. "poate undeva în lume cineva mă visa" -- un "vis într-un vis", după cum ar spune Poe? Oricum, versul meu preferat rămâne "pielea mea îndrăgostită a împlinit ani și riduri", fiindcă, din punctul meu de vedere, suprinde cel mai bine ideea de trecere a timpului, care, percepută sau nu, cu siguranță lasă urme. Cât privește finalul, spun doar atât: Tempus edax rerum!

Numai de bine!

unul în vers alexandrin (sau, poate, a Voiculescu). Jonglarea între prezent și trecut generează în mintea mea acei aburi de "posibile scenarii". Cupletul, fără îndoială, este partea mea preferată, mai ales versul final, care, atât prozodic, cât și semantic, creează impresia de cădere în abis. Nota 9,99, că 0,01 a dispărut din invidie :)). Numai de bine! Mai vin!

de o naștere aici. Giratoriu + prioritate dreapta = ceas, timp scurgându-se. Sistem video = imortalizare, moment important. Căsuța din deal = spațiul intim al familiei. Berzele aduc copilul (simbol tipic). Legat de rotire, știu că ciorile zboară în cerc deasupra locului unde cineva sau ceva a murit, iar aici, ca simbol opus pentru moarte, avem berzele. Așa cred eu, cel puțin. Numai de bine!

N-am mai auzit până acum de tetractys, dar, fiind atras de micropoeme, m-a prins pe loc. Cred că mă voi documenta puțin și voi încerca și eu această formă. Cât am prins până acum: măsură + cursivitate. Pare mai permisiv decât alte forme fixe.

Cât privește postarea de față, preferatele mele, începând de la coadă, sunt 1, 2 și 4.

Toate cele bune!

cât mă pricep eu, este un text foarte bun! Curge, precum râul din el. Numai de bine!

a ieșit! Și asta contează :))

Da, am remarcat că ultimul vers a fost modificat. Eu zic că e un plus, dpdv ritmic, fonetic, sematic. E ce trebuie, din punctul meu de vedere. La "puteri pe spate", este și un efect apăsat, de percuție, care-i dă putere, poate datorită "p"-urilor.

Ok, ne tutuim. Știu că protocolarismele sunt reci, dar sunt cea mai bună variantă atunci când nu vrei să lași impresia că ești tupeist. :))

am înțeles: avúții (bogații), nu avuțíi (bogății). Mergeau ambele în context și, poate, de aia le-am confundat. În rest, nu cred că mai trebuie schimbat ceva. Ideea este bine închegată. Asta contează mai mult decât versificația.

Legat de Rareș al dumneavoastră, să vă trăiască!

Numai de bine!

mi-a plăcut! Idee serioasă, ton glumeț. De câte ori fac un popas pe această pagină, niciodată zâmbetul, uneori râsul, nu se sfiește să apară, iar acesta este un lucru mare, cel mai greu lucru fiind să faci comedie.

Buba este la versificație. Această relaxare, poate, este intenționată, lucrând în beneficiul mesajului poetic. În unele situații, măsura este inegală, cum este cazul versurilor 18 și 20, primul având 9 silabe, iar al doilea 13. Sunt câteva ruperi de ritm, de exemplu în "mi-ar plăcea un viitor luxos", unde aritmia, păstrată, distruge întregul vers. În consecință, trebuie să fie acceptat așa cum este: în loc de U/U/U/U/U(/), avem UU/U/U/U/. Îmi place efectul, doar că se strică simetria. Cât privește rimele, nu prea am ce comenta. Cu excepția lui "revoluții" -- "avuții", unde "avuții" primește accentul pe "u", rimele mi se par bune (diversitate + spontaneitate).

Versurile cu care rămân după citire, sunt acestea (preferatele):

doresc un președinte marțian
și-un parlament de dive blonde

Toate cele bune! Mai vin!

dar, ici și colo, are câteva probleme. Am să o iau vers cu vers:

În clipa asta ne-am pierdut, (8 silabe/iambic/a)
Nici înainte, nici trecut, (8 silabe/iambic/a)
Doar pulsul blând al nemuririi, (9 silabe/iambic/b)
O rază prinsă-n zborul firii. (9 silabe/iambic/b)
-- versul 2 sună forțat, trebuie să se facă ceva cu acel "nici înainte"

Timpul s-a șters, nu mai există, (9 silabe/iambic cu aritmie la "Timpul/c)
Doar noi, un vis ce-n cer persistă, (9 silabe/iambic/c)
Un suflu cald, o mângâiere, (9 silabe/iambic/d)
O stare de extaziere. (9 silabe/iambic/d)
-- versul 1 este tautologic (dacă-i șters, e clar că nu mai există)
-- nu se păstrează alternanța măsurii din strofa 1
-- "ce-n cer" sună rău (ce-ce)

Ne-am risipit în vânt, în gând, (8 silabe/iambic/e)
În abisul lumii, fremătând, (9 silabe/iambic cu aritmie la "În abisul"/e)
Dar n-am căzut, ci ne-am unit, (8 silabe/iambic/f)
Într-un fior nedeslușit. (8 silabe/iambic cu aritmie la "Într-un"/f)
-- versul 2 nu are aceeași măsură ca celelalte versuri, iar alternanța nu este respectată din nou

Nu trup, nu margini, nu sfârșit, (8 silabe/iambic/f)
Doar arderea de infinit, (8 silabe/iambic/f)
O clipă-n care ne-am retras, (8 silabe/iambic/g)
Și-n care veșnic am rămas. (8 silabe/iambic/g)
-- acele "nu"-uri din versul 1 nu sună prea bine, aș recomanda "nici"
-- versul 2, cred, ar suna mai bine așa: Doar ardere la infinit.
-- se repetă rima versurilor 3 și 4 din a treia strofă, ceea ce face ca distincția dintre ultimele 2 strofe să nu mai fie atât de clară (aceeași măsură, aceeași rimă, același ritm). Nici măcar dpdv semantic nu diferă atât de mult.
-- nu este necesară virgula aflată după "retras"
-- nu se respectă alternanța din prima strofă (măsura)


Cam asta am observat eu. Dar, poetul decide. Numai de bine!

infernul...

văd o asemănare între acest text și "Țiganiada" lui Budai-Deleanu. Poate din cauza tonului glumeț, a lexicului și a pauzelor finale bine definite:

Tiranii crunți și făr' de-omenire
Șed legați pe tronuri înfocate,
Bând sânge fierbinte din potire,
Iar' din mațele lor spintecate
Fac dracii cârnați și sângereți
Ș-alte mâncări pentru drăculeți.

Cu plăcerea lecturii! Numai de bine!

iar Oul + omega = reîncepere, mișcare. În prim-plan se află această tendință de crăpare a cojii. Prin "reîncepe", se are în vedere și ideea de ciclicitate: letargie - acțiune - letargie - acțiune. Totuși, toate acestea par să aibă loc în universul personal al poetului, pe fondul nevoii reînviate de a sonda adâncimile. Asta am înțeles eu, cel puțin.

Ce mi s-a părut un pic deranjant: tautofonia din "în înger". Nu e chiar atât de rea, dar nu e greu de sesizat

Numai de bine!