------- --------

l-am modificat. Cred că, printre variante, am avut pe hârtie și ceva de tipul acesta, doar că mi s-a părut că schimbă un pic ideea pe care am dorit-o. Însă, sună mai bine așa, deci o voi păstra pe aceasta. Mulțumesc pentru sugestie!

micropoemul, Ștefan! Nu știu cum arăta înainte să fie modificat, dar varianta aceasta strălucește, cel puțin pentru mine. Toate cele bune!

al doilea text, de la coadă, mi s-a părut cel mai bun. Are, cum se zice, emoția sub „membrană”. Toate cele bune!

cu mulțumiri pentru cuvinte și steluță! Da, am încercat să ies puțin din zona de confort.

Sigur, le pot aduce. Poate vor și pe placul celorlalți.

Toate cele bune!

cu mulțumiri pentru steluță și interpretare! Perspectiva din care ați privit haikuul este în asentimentul meu, ca să zic așa. (Asta nu înseamnă că o abordare diferită ar fi greșită.) Coada de topor, cândva un ajutor pentru distrugere, ajunge să fie, abandonată de mâna omului, „reabilitată” de natură. Numai de bine!

mulțumesc pentru popas! Haikuul poate fi privit și dintr-o astfel de perspectivă, dacă stau să mă gândesc. Cred că „doar”, în loc de „până și”, și „nu mai”, în loc de „numai”, l-ar fi făcut mai clar așa, deși eu am intenționat să fac pădurea „victorioasă”. Dar este bine că poate fi interpretat în mai multe moduri. Toate cele bune!

este bună sugestia. M-am gândit și eu, dar încă nu m-am decis cum vreau să arate varianta finală. De îndată ce îl voi considera terminat, îi voi da o încercare.

dacă imaginea este plăcută, este bine. Asta îl poate determina pe cititor să-i scruteze profunzimile. Mulțumesc frumos! Toate cele bune!

mulțumesc frumos! Mă bucur că ți-a plăcut! Numai de bine!

să îi bag de vină acestui text, mi-ar fi greu să o fac. Este bine că a fost adus la „suprafață”! Deși mi se pare că partea cu „mâna-ancoră” a ieșit cel mai bine, aceste versuri, nu știu de ce, m-au surprins cu adevărat (în special ultimele două):

„nu mai știi dacă între tine și celălalt este întuneric
sau dacă toate luminile au săpat un zid
să picuri încet în sângele lui
când adormi”

Numai de bine!

cred că s-ar putea cu „prinzându-se doar molia”, să evităm timpul trecut. Poate că formularea mea nu este cea mai fericită, dar nici nu am vrut să fie prea „pe față”. Mă mai gândesc ce și cum. Mulțumesc frumos! Toate cele bune!

cred că voi schimba „muscă” cu „molie”, în acest context potrivindu-se mai bine insecta nocturnă. În rest, am încercat să aduc puțină ambiguitate cu ultimul vers: pânza unui paing, ceva natural, sau o plasă artificială, pusă de cineva acolo, probabil cu scopul de a prinde una dinte stelele multe, alegându-se doar cu o molie. Mulțumesc pentru popas și sugestie! Numai de bine!

Încercând (cu greu) să mergi spre trecut, împotriva firii, uiți să trăiești în naturalețea prezentului, care, evident, tinde spre „apus”. Este, probabil, o chestiune de acceptare. Legat de Dalí, nu îmi poate veni în minte decât „Persistența memoriei”, în care, prin ceasurile care se scurg, este reprezentată „plasticitatea” timpului (după cum susținea autorul), fapt ce piate da o notă de ambiguitate. Asta am văzut eu, cel puțin. Numai de bine!

Diferiți, dar cu aceeași soartă, cu experiențele comune din timpul vieții, care, prin esențele lor, ne leagă și care, la final de zi, ne fac oameni. Făcând trimitere la ultima strofă, fiecare dintre noi lasă o dovadă a existenței sale. Aici, poemele („pietrele”) sunt această dobadă. Dar și acestea, la rândul lor, erodându-se, vor deveni nisip, luat de vânt, bătut de ploaie etc. Albia va dispărea vreodată? Fizic, se poate... Dar, dacă o privim ca pe o idee, atunci se poate să își asigure veșnicia. Ideile nu mor decât odată cu viața însăși. (Așa îmi place să cred, cel puțin.)

Oricum, ca să nu mai lungesc vorba, strofa mea preferată este prima:

„mintea mea e râul
pe care plutesc
sloiurile de gheaţă
ale amintirilor”

Amintirile, înghețate în timp (trecute, dpdv cognitiv, dar prezente, dpdv emoțional), pentru mine, nu își vor pierde niciodată puterea poetică.

Am citit cu plăcere! Cât mă pricep eu, textul merită să fie apreciat! Numai de bine!

încep prin a vă mulțumi pentru steluță și, implicit, pentru apreciere! Când ați spus de „pleosc”, mi-a venit în minte „broasca lui Basho” :)). Tind să cred că efectul obținut este asemănător, doar că dintr-o altă perspectivă. Sunt de acord că nu sunt variante mai bune decât „pleosc”, dar am încercat să remediez lipsa interjecției punând verbul pe primul loc după cezură. (Aparent, a ieșit ceva.) Cât privește calitatea de haiku a textelor, unele se apropie, dar nu suficient: primul ar avea toate calitățile, cu excepția kigo-ului (stropul de rouă, din câte am văzut, nu prea este luat în considerare ca fiind unul); al doilea nu are kigo și este prea „cuminte”; al treilea, având în vedere tematica, nu ar fi fost haiku nici dacă „strop de rouă” ar fi kigo (rămâne, după i-au spus și alții, „tristih creștin”). O seară frumoasă!

mulțumesc frumos! Din câte se pare, al doilea micropoem, în care se curmă liniștea lacului, ar fi „motorul” :)), iar ultimul esența. Eu nu consider că am scris haikuuri aici. S-a vrut a fi o „secvență haiku” la început, dar, pe parcurs, mi-am permis câteva libertăți și am rămas cu micropoeme. Toate cele bune!

mulțumesc pentru popas! În cazul primului text, efectul nu este nemaipomenit (poate asta îl și face să pară mai banal). Chiar la scurt timp după ce l-am scris am întâlnit unul asemănător, doar că acolo era vorba de topirea unui țurțure. Al doilea, cred, pare forțat din cauza topicii. Poate voi mai reveni asupra lui, dar am remarcat că versiunea cu "un strop de rouă cade / în ceașca de ceai" nu pune accentul pe cădere, ci pe strop, iar efectul e diminuat. La treilea, dacă i-ați dat 10, nu comentez. Aici, doar mulțumesc :)). Numai de bine!

Scurt, dar cuprinzător. Fix pe gustul meu. Toate cele bune! Mai vin!

am încercat să folosesc scoica drept simbol al protecției și, totodată, al autoanalizei. Dar, desigur, fiecare cititor este liber să vină cu propria interpretare. Mulțumesc pentru popas! Numai de bine!

mi-a plăcut mult textul! Partea mea preferată (văd că a fost și pe gustul celorlalți), cu siguranță:

„Tăcerea acoperă tot,
precum norii
ce-și scutură fulgii de nea
să simtă și ei primăvara,”

Toate cele bune!