Raluca Oprita

Am cunoscut, fără de seamăn în lume, știut cu-adevărat de nimeni, tăcut și trist ascuns, strălucitor, un înger.

Nopțile m-au lovit cu aceeași singurătate din ceasuri surde ca niște umbre ce nu mai au amintiri au murit prăbușindu-se în mine ani precum secole urmele m-au târât în turnul

Dincoace de mine, tu. Dincolo de noi un orizont temător. Spațiile curg incerte, jumătate cânt, jumătate lacrimă. Niciodată deplin, niciodată

Se prăbușește turnul din mine și în babilonia mea caut cu disperare frânturi de trăiri pierdute, în labirintul unui anotimp interzis.

Palmele închideau culorile de peste zi împleteau frânghii pentru un mâine la întâmplare măștile deschideau între nopți drumul din care puteam înțelege că nu va fi

Am decupat sentimentele le-am înrămat La vernisaj m-au felicitat pentru arta abstractizării

Multe ziduri crescute până la mine am trăit din tăceri nu nu există nimic în afara erorilor mele cândva fericită să cunosc acum nevoită să uit cu un gest fără

Osândești închipuit contur cu umbre destrămate alunecate într-un somn iernatic înghețat ca un ocean de regrete cufunzi albăstrie făptură înconjurată în liniștea

Mă chinuie o toamnă și frunzele acestea bolnave se pierd obsesiv de atâta roșu îmi ard amurgurile peste un cer închis între gene nu mă mai caut mă lepăd de ape desprind din lumină

Ne mințim. După un paravan aparent al fericirii sunt sufletele noastre chinuite stau sufletele noastre mințite de noi, de ceilalți, de sensuri efemere sau de amăgitoare

Captiv unui anotimp nesfârșit într-o lume lipsită de culoare și mai sunt și norii aceia care apasă, apasă greu secvențe opace, imagini prăfuite ale căror sensuri s-au

A rămas o rană deschisă dincolo de viață acolo unde umbrele se târăsc nimeni nu mai poate tocmi cu îndurarea va veni o vreme când doar fantomele păsărilor vor

Prin ochii tăi nu cresc ziduri trec doar umbre spre un orizont pustiu nu porți cu tine nimic ești un soldat al timpului un chip cu care moartea jonglează clipa indecis.

Cu umbre de păsări abstract culorile își joacă rolul Nori de flăcări îmi topesc cerul în ritualul unui amurg sălbatic

Rostogolim secundele peste dimineți de carton cu neliniștea după noi ca niște aripi strânse amiezi închise ne bântuie obosit ne acoperă cu o vreme pustie subțire ne