Limite
Fugim într-un spațiu tot mai strâns scormonim printre durerea scursă ca un străin în clipele lăuntrice și timpul din afara noastră înăuntru se pot citi adânc rădăcinile tăcerii
RORaluca OpritaNicăieri
Tărâm doar de tine străbătut, îl respiri adânc, e iarnă. Ai intrat în decorul unui anotimp uitat de vremea când pașii își iuțeau înțelesul, privești cu valoarea unei tăceri întinse între
RORaluca OpritaNici nu știi
Câtă poezie neagră citești din ochi cum versurile grijulii descântă peste noapte boabe de pământ să dospească lumină Mihai este neînchipuit de multă poezie în jurul nostru
RORaluca OpritaSă ne jucăm
Ați văzut vreodată cum ia formă urmarea lucrurilor din punctul de întâlnire, din punctul lor de înțeles cum pulsează culoarea. Uite! Te-am așezat la întâmplare am început prin
RORaluca OpritaDesprindere
Opacă liniște și densă ca o moarte. Cântam și întunericul îmi ciugulea din palmă durerea. Curând noaptea mă va lua de mână pentru ultimul vis colorat. În el își găsesc cerul
RORaluca OpritaCa răspuns
Apusuri preling tăcute ziduri abia desprinse de umbră narcotice gânduri vărsate cu mir în opaiț neîmpăcată liniște ce mai caută a nicăieri de mine un
RORaluca OpritaAlbastru
Căzuseră pe rând din cer între frunzele unei primăveri puteau zări în verdele din care s-au rostogolit peste o vară privind rotund în curcubee calea care aducea cu sine
RORaluca OpritaLecție
Să respirăm sub piatră precum bezna zilele s-au dus, ca niște lucruri neînțelese căutau drumul printre numele neștiuților din fiecare început mi-au crescut zăbrele în
RORaluca OpritaGesturi
Acum pentru că tot am ajuns la acest tablou din amestecul de culori voi trece peste toate gesturile absente motivând cu uitarea această seară gânditoare ca o tristețe agățată de
RORaluca OpritaPoveste de iarnă
Miracol glisat în cristale iernează târziu printre lumini măcinate de clipe imaculat toate zăpezile care trec prin fereastră mi-aduc aminte de lumea din care iarna
RORaluca OpritaStadiu
Și piatra își pierde din ochi lumea - singura lumina ce face suportabilă ideea că exist narcotica iubire și căutarea de tine în mine – un miracol sau un blestem ce poate să
RORaluca OpritaAproape neștiut
se născuse dintr-o noapte nedorită cu secunde rupte de timp răscolea ca o spaimă fața neînțeleasă a lucrurilor se oprea rar de tot neștiut de târziu se zărea o umbră în stâncă
RORaluca OpritaÎn urmă
Drumul e ca imaginea unei amintiri închise în palmă așa cum îndreptând privirea spre înapoi simți o vreme străină cu mirosul umbrelor a uitare anotimpuri
RORaluca OpritaStraniu
Atingerea va trezi culoarea înserării se va furișa tăcută și gustul dulceag te va tremura în carne tăindu-ți respirația ca pe-o apăsare vei strânge totul într-o clipă o vei inspira
RORaluca OpritaAvertisment
Nu amesteca absența în culori nuanța pământului ucide înainte de vreme totul se mistuie printre aparent nemișcarea timpului unde trăiești rar respirând din colțurile amintirilor
RORaluca OpritaOarba
Cu mine de-a „baba-oarba” amețesc învârtindu-mă între pereții plânși de râsetele jocului terminat înainte să înceapă joc singurătatea legată la ochi încăpățânată să ghicesc brațele
RORaluca OpritaDincolo
marea întindea gânduri pe nisipuri le trăgea apoi între ape spre albastrul dintre unde transparente oglinzi ridicând frânte închipuiri din adâncuri șoptite chemări gemete în
RORaluca OpritaTimp scufundat
locuiau pe ape între cristale de timp născocirile îmi conturau în abstract lumina fără aripi a cerului în cădere noaptea mă pipăiam în palmă de încă un soare peste închipuite
RORaluca OpritaImprevizibil
Prea mulți blatiști! Eu am două bilete În viața cui mă voi băga? poate cineva îmi va cere socoteală de ele poate chiar tu vei fi cel în care mă voi instala ca pe scaunul unui
RORaluca OpritaÎn tot acest timp
umbra crescută din răbdări înghițise așteptările pustiul ferecase tăcerea ca într-o piatră de hotar dintre mine și neantul tărâm al morții de cealaltă parte
RORaluca OpritaÎn umbra visului împânzit de tine
Mă întreb cum va fi cea mai frumoasă noapte după care tânjesc de la facerea lumii pentru care mă deșir până la capătul pământului căutând înțelesul unui răsărit de soare în
RORaluca OpritaÎntre două lumi
Albise memoria fără cuvinte devenise curată de atâtea spații libere prin care doar o incantație mai curgea singura pe care n-o găsise moartea făcuse rădăcini între coaste durerea
RORaluca OpritaTot mai rar
Îți vedeam partea dinspre lună a feței crescuseră buruieni și din ochi ieșiseră bufnițe de atâta umbră îmbătrâniseră norii nu se mai puteau opri din ploaie ieșea un frig umed prin tine
RORaluca OpritaCartier
Băteam străzile treceam prin priviri balansoare așezate printre colivii special locuite de păsări rare fără aripi și cheile porților ademeneau ca o reclamă la tărâmul teribilului șarpele
RORaluca Oprita