Gesturi

Da, Raluca, tipologia unei sinucideri reușite:) întotdeauna indică ca loc optim de desfășurarea a acțiunii o margine, orice fel de margine, fie o margine de bloc, fie o margine de cadă, fie o margine de copac etc., discreția enervantă aici e că toate astea însumate și fiecare în parte constituie o margine de lume pentru oricine se declară învins, sau învingător, după cazm na!, unii zic e nevoie de curaj să o faci, alții zic, dimpotrivă, e o lașitate dusă la absurd...
Sinuciderea ca vis e o viziune Freudiană ca o escapadă din conștient, practic, o negare a vieții prin călătorii dincolo.
Finalul e dezarmant de voios și convențional prin propria-i tradiționalitate, dar, mai ales, prin prisma unui viitor trecut, „mă va fi prins”!!!

Sweet dreams, Raluca!

Cu drag,
Constantin

Sinuciderea este o \"disperare\" sau o stare de \"respingere\" a condiției percepute... poate fi \"o margine\", ca limită...
pentru că,de fapt de acolo se întâmplă cu adevărat totul.
Mulțumesc pentru comentariu și pentru urare.

p.s. am citit textele tale și sunt încântată că am \"dat\" de ele.

drag - Ralu

Sinuciderile astea nu sunt întâmplătoare. Mai un colind, mai un înger și câte-o stea căzătoare. Cum să nu visezi așa!
Un mic elf face o reverență!

Elf-ule Viorel, mulțumesc pentru semn.
(dacă mergiem la colindat, amân sinuciderea)

o \"disperată\"

Greu mai ajuge omul să colinde cu tine, Ralu. Dar, pentru că tocmai am ajuns la acest tablou, că mai devreme eram pe unul mai vechi, vezi, de-aia nu ajungeam, amestecul de culori era de vină. Dar știi de ce am venit? Am citit așa de departe că e vorba de sinucidere. Tot sunt eu cuc, hai să ne sinucidem colectiv, reciproc!, că amintirile m-au adus la disperare, nu alta, cele din viitor, iar bat câmpii, cele, care cele? Amintirile, generic. Mai bine ai scrie pe poezie.do. story, că acolo nu m-ar admonesta nimeni dacă aș comenta astfel un text deosebit. O seară gânditoare, într-adevăr, în altă parte, nu la mine! Ai scris frumos. Te rog să mă ierți, dacă nu te bucuri. O seară fericită.

Da Mariana, trecutul ne înghide între stări de disperare... Sinuciderea ca soluție a \"non-sensului\".
(ba mă chiar bucur că mi-ai lăsat un gănd ca un \"semn de carte\"... știu că nu am voie să mă \"pierd\")

mulțumesc
Ralu