radun gabor

Prin trupul meu trece un tunel care leagă două emisfere mulțime de trecători îl străbat zilnic de la un capăt la celălalt urmele tale le cunosc din toată nebuneala asta de tropote haotice le

Iarna asta e mai flămândă decât de obicei a devorat frunzele pământului și le-a transformat într-o secreție albă la desert savurează pomi frapați cu gheață străzile au desfrânat punctele

un înger din cer venea la ospăț numai duminica în celelalte zile oamenii făceau dragoste cu strugurii cu fierul cu lutul cu poveștile despre acei pitici sfătoși prieteni cu

Stihiile nopții îmi devorează venele din ochi cineva vrea să-mi trezească inconștientul strig la toate punctele cardinale să mă îndrepte spre farul întoarcerii corabia mea plutește în

Pleoapele tale au privit prea devreme în pământ nereușind să le descopăr petele gândurilor cândva simteam stoluri de fluturi ce îmi zburau frenetic prin stomac miroseai a levănțică

Ca să te văd mi-am smuls ochii developând din ei clipa imortalizată cu chipul tău țin minte odată am vrut să te văd goală exact așa cum mama natură te-a creat într-o măna țineai un măr roșu

ieri ne ridicam castele de nisip unde ne întemnițam simțămintele azi alergăm rectograd spre diminețile trezite cu trupurile noastre mâine mușcă organic temelia nisipului.

O za din lanțul ancorei mele s-a rupt rugina ascunsă în cuarțul clepsidrei i-a corodat fibra până la măduvă ca două suflete rătăcite alergăm frenetic spre niciunde aidoma unei păsări cu aripa

Tot timpul am visat alb negru de aceea pentru mine moartea nu-i deloc urâtă deloc logodnică fără coasă și glugă eu o văd ca pe o melodie care nu doare elegantă imprevizibilă fără

Ne-am ascuns trupurile cuminți în așternuturi stăteam ca două linguri de argint puse perpendicular într-un sertar. Solitari uitaserăm de mărunțișurile cotidiene de restanțele la

Fumul țigării tale îți ascunde verdele din ochi iar fadul cafelei din dimineața asta te face să fii mai irascibilă ca niciodată acum disipezi totul chiar în propiul tău interior riști să

Mi-am strâns brațele în jurul pieptului ca și cum aș fi îmbrățișat trupul cald al unei iubite degetele lungi ca niște tentacule mi se încolăcesc în jurul sternului palpând un răspuns

Dincolo de aburul respirației diminețile îmi zboară cu aripi crude spre tine au miros de vâsc izvoarele trupului o mie de lacuri la marginea cărora gondolierul ascunde un cântec tu îl

Aseară ți-am văzut fața hidoasă pe sticla televizorului pe fruntea ridată îți curgea o transpirație sleioasă făceai tot aceeași reclamă tâmpită lungă de 2 ore pentru a învăța

acum după istorie pe stradă fiind mă uit la aproapele care mă calcă pe bombeu cel care mă îmbrâncește peste tot la urcarea în tramvai și metrou și autobuz cel care se bagă în mine, băga-l-aș și

Îmi voi asana trupul purificându-l de secreția timpului și-l voi ascunde în pânza freatică din inima pământului îți va lua o viață de om să sapi ca să poți degusta doar o picatură de apă

Acum într-adevăr mâinile mi-au căzut în iarbă tu să-mi intersectezi degetele și să te bucuri este ultima oară când voi mai muri.

Ești atât de slăbită și tremuri un șarpe hulpav și-a făcut culcuș în trupul tău nevolnic devorându-ți celulele vii până la ulimul dram de sevă sfidez cu privirea o lumânare care așteaptă

De multe ori pasărea nu se naște să zboare și atunci ea își poartă aripa în suflet aidoma unui pom care nu se naște pentru rod pământul săngeră la fiecare vis sterp al

Tata era un atelier de reparații diverse dacă stricam vreun obiect sau veneam cu o roată de bicicletă făcută opt mă bătea cu palma pe umăr le repara râzând fără să mă certe avea un atelier

Femeia din tine îmi dă fiori de moarte m-ai blocat ca pe un hard disk care cedează de fiecare dată când îți accesez programele virusate privirea din pleoape ți-a devenit atât de sterilă și

Ești caldă și plină de muguri din coaste îți cresc ramuri până-n verdele ochilor eu o să-mi fac cuib în tine doar așa voi scăpa de chemările tale…

Îmi va trebui întreaga nemurire ca să mă satur de dragostea ta dar pană atunci mă va roade gândul doar la faptul ca nu cumva să dureze mult mai mult.

Smoala din cer îmi apasă umerii grei ochiul devine pe timp ce trece mai obscur și inert în grota osului fragmente din buzele tale ceruite cad peste pieptul meu fierbinte topindu-se nu pot iubi