Antispovedanie

Ultima strofa apartine lui N Labis si Stefan Augustin Doinas. La fel ca orice referinta la versurile care nu imi apartin.daca veti considera poezia un plagiat sunt de acord sa discutam desprea asta. Ar fi interesant.

Este o poezie experiment, poate un pic prea indrazneata. Atit pot scrie acum.

Astept reactii de orice fel. Multumesc.

Am venit, am citit, pur și simplu mi-a plăcut așa experiment cum e. Totuși, din tot \"pomelnicul\" cel mai mult m-a impresionat întrebarea:
\"Parinte daca iubim in post
Cui trebuie sa ii cerem iertare ?\"

De la tine am invatat ca nu exista placere mai mare decat sa lovesti omul cazut in genunchi dupa ce i-ai pus o carpa pe fata pe care scrie « nimic » ( daca mai vrei sa fii in... legitima aparare). Acum aflu ca poate sa fie tatal meu, slujitorul meu. Daca ai o treaba il pui sa fiaba intr-un cazan
De unde incepe pacatul ? Vrei sa schimbi lumea printr-o rautate absoluta? Sa fii rau e la indemana oricui, acesta nu este un eroism. Intrecerea cu limitele umane trebuie dusa in cealalta extrema, fiindca acolo trebuiesc urcati munti verticali. Sa calci o furnica sub talpi e atat de banal. Dar sa n-o strivesti(constient) sau s-o eviti e mare lucru. Camil Petrescu ocolea frunzele cazute pe alei.

Las și eu un semn al trecerii în pagina ta, salutând ceea ce tu numești \"experiment\", deși mie mi se pare un lucru cât se poate de firesc. Mi-a plăcut foarte mult strofa în care faci referire la Mircea Dinescu, cred că e cea mai reușită.
Ne mai citim!

Radu Tudor Ciornei, eu cred ca ai o maniera deosebita de a practica intertextul, facand uz, in acest sens, de o afectuoasa abilitate poetica...
Ultima strofa - care putea servi si drept motto - vad ca e separata, cu o linie, logic, daca nu ai avut timp etc., sa o evidentiezi altfel, ceea ce nu-mi pare suparator, aici, pe poezie.ro (in cartea ta, eventual, o vei scrie cu caractere aldine).
Imi place, apreciez forta cu care stii sa emotionezi, aplicand o simbioza rafinata - din punct de vedere estetic - a nuantelor moderniste si postmoderniste in poeziile tale.
Nu pot spune acum - tot de emotie! - mai mult decat \"Mananc si plang. Mananc!\"...
(Da, Nicolae Tudor: daca tot a fost sacrificata \"caprioara\", daca tot nu o mai poti salva, de ce sa nu supravietuiesti macar tu? De ce sa mori stupid?...Si plin de ranchiuna, tragand cu coada ochiului la ce fac altii...)
M-a impresionat foarte mult poemul. \"Inima\" aceea, care isi plateste separat \"spovedania\", ideea unui trup, care nu are nimic in comun cu inima, constituie totusi o expresie poetica avand titlu de noutate si, cred, anume gratie faptului ca este invocata \"Moartea caprioarei\" de Labis. Etc., etc., etc.
Dramaticul, comicul, tragicul...
Viata. Si poezie. Pe paine. In loc de paine.
Cine sa te ierte?
Cine...?

Uneori toti zeii trebuie sa ceara iertare Zeului Poeziei. Nexus, tu stii ca eu sunt o cititoare a ta si ma bucur de fiecare data cand incerci altceva. Si cand redescoperi, pentru mine cel putin, POEZIA.
Asa ca voi iubi poezia ta in post si de toate sarbatorile inimii mele si n-am sa-ti cer iertare.
Poate ca strofa Agljei Veteranyi nu m-a miscat atat de mult ca restul poeziei. Cred ca acolo s-ar putea ceva mai mult...

Imi place experimentul, ma incanta si razvratirea ne-razvratire sugerata in text si as zice ca e un poem la un punct culminant de post, sa il luam cu noi in bagajul pentru Patimi.
Probabil simt un pic de batjocura la episodul cu \'cinci sute de mii\', dar daca asa vrea poezia...
Cu respect,
Daniel

Totdeauna se gaseste cate o femeie de ploaie cu buzele uscate si sufletul hasurat in lumini si intuneric, o femeie care sa mearga cu vreo doi pasi inaintea amurgului tinand strans un trandafir intre dinti, o femeie cu o privire neagra si una alba aruncand o mana de nisip peste gesturi, o femeie care poate frange cutitele cu limba.
Te-am pierdut ireversibil dar tu, tu mergi inainte, spre ascunzisul visat, nu-ti mai arunca ochii peste umar, mananca si... plangi !
Nebanuit zambetul orizontului.

Un text minunat si trist—ca o dulce imposibilitate--pe care ar trebui sa-l publici pe propria-ti pagina. Sirena poate fi surdo-muta, sau neinteresata de poemele lui Radu, chiar daca m-ar mira pentru ca este un vrajitor al cuvantului scris. Fa asta, iar ea se va uita peste umar, isi va sterge lacrimile si se va intoarce la tine, infometata. Foarte frumos poem… Da! Fa asta si--chiar daca nu se intoarce--bancuri de sirene iti vor bantui piscurile abisale. Garantat.

Interventia mea a fost un raspuns la paranteza Sirenei.
Poemul care « a... iesit » nu-mi apartine decat in masura in care joaca de a lipi cuvant langa cuvant poate fi o noua forma de creatie (parodie ?!). Cuvintele ii apartin, le-am luat din volumul “Virtualia”. Arata rau sa-l tot ghilimenez, ea singura se va recunoaste, oricum n-am vrut sa fac valuri iar supararea nu-mi va trece niciodata.