radu stefanescu

admirabil scrisa personala de mai sus. cu unul dintre cei mentionati de dvs la capitolul "meandrele prieteniei", am fost coleg de generala, era extrem de talentat, avea o imaginatie energica, vie, exploziva, inca de atunci. era un nonconformist. eu, nu prea. ca urmare, il admiram imens; in pauze de amiratie, ne-am si batut... nu mai stiu nimic despre el. viata ne-a despartit. mi-ati trezit nostalgii, d-le Sibiceanu. va multumesc mult, dar nu va iert...

un poem recomandat care nu m-a dezamagit. daca n-as fi atat de inghetat in seara asta probabil as fi scris un com elaborat si v-as fi oferit o steluta. am iubit si eu candva o ana din asta. va multumesc pt placerea lecturii, domnule.

ce cub perfect ar fi fost acesta de n-ar fi avut un colț sfărâmat, zicea cel mai viu poet al lumii din fața (spatele) singurei structuri arhetipale îngăduite reveriei omului însurat - damigeana. că după aia venirăm noi, poieții, reflectând asupta binomului femeia - reper sau mit cultural, și am băut(-o), e normal. căci umplerea-i golire. că după aia uitarăm la ce concluzie am ajuns, iar e aproape normal. că spre limpezire, a trebuit să mai bem una, e de la sine înțeles, și tot așa. dar că la urmă am dat cu ciocanul și-am spart-o, abia asta cred eu că a fost înălțător și demn de consemnat; ceea ce tocmai ați comis dvs aici, drept pt care las acest modest semn de lectură, să fie întru amintirea.

vreo 4-5 mi s-au părut de top, iar una de supertop, nu spun care, nu vreau să supă adrisantul. felicitări, ce frumoasă e prietenia voastră.

cu sinceră invidie, la mulți ani, tuturor.

modestele mele felicitări pentru vervă, umor, și versificarea - din punctul meu de vedere, fără cusur. dar cum zicea cineva, vezi ce face cu marele colos, e pleonastică rău.

pacat ca nu e comentata personala asta, rusinos ca nici eu nu ma simt in stare fara sa am sentimentul ca-ti violez intimitatea. atat, cu placerea lecturii.

ai spus

"Si fix la obiect pentru Radu Stefanescu, referindu-ma la primul text: La Belle Fleur Rose - titlul, altfel absolut comun in limba romana, e tradus in franceza tocmai pentru sugestia aerului "de salon", de cochetarie frantuzita pe care il transmite colectia. Mai multe structuri ca "framantata poala" sunt legate, asa cum am spus mai sus, de o atitudine destul de feminina pentru intelegerea dvs. De asta nici nu ma astept sa manifestati vreo minima aplecare fata de creatiile de mai sus. Va rog sa ma iertati daca am considerat ca aveti nevoie de o explicatie, ma gandesc ca poate pe viitor o sa va prinda bine"


Ioana, în opinia mea, "La belle fleur, la rose" e un titlu nu numai superfluu, ci și de-o cumplită platitudine, fiindcă, după știința mea, nu există flori urâte; chiar și inflorescențele plantelor carnivore (mai ales) seduc; mai departe, acolo unde tu vezi cochetărie "franțuzită", eu unul văd grație prost jucată, dublată de-o doză cam ieftină de snobism; că n-am vibrat la "frământata poală", ca expresie a unui anume gen de feminitate (la care, structural și nu numai, spui că n-aș avea acces) nu te contrazic. e posibil să ai dreptate, dar rămân la părerea mea - acolo văd doar un epitet gratuit, care nu-mi evocă nimic. sigur, discuția noastră poate continua și chiar poate avea farmecul ei, dar nu mai mult - ai să persiști în convingerea că sunt insensibil la lirica feminină, iar eu am să încerc zadarnic să te contrazic, de exemplu, cu textul piesei de mai jos. mi-a plăcut mult, de curând am tradus-o și am postat traducerea pe un alt site, n-a percutat nimeni, nu m-am supărat...

http://www.azlyrics.com/lyrics/reginaspektor/wallet.html

piesa, aici

http://www.youtube.com/watch?v=FOL7l4v7JoA

fiind primul care a întrerupt lanțul aprecierilor, mă simt dator cu un minim comentariu la obiect - mă rog, o modestă relatare a uneia din experiențele prin care am trecut în cursul acestei lecturi maraton; repet, dacă mai era nevoie, tot ce va urma e o simplă impresie (niciodată nu s-a pretins o analiză, cu atât mai puțin o sentință); la fel, că m-am decis să comentez doar după ce elogiile primelor 3 zile aduseseră acest topic aproape de statutul jenant de obiect de cult, părând a nu avea sfârșit - două din entuziastele autoare chiar autoînstelându-se, din dubla postură de comentator - cum, de altfel, a observat Vasile Munteanu (detaliul îmi scăpase).

am luat, la întâmplare (sincer, nu tocmai) un text plasat sub primul tablou, care înfățișează un număr par de trandafiri în diferite nuanțe de roz, odihnind într-o glastră multicoloră:


"La belle fleur, la rose

Mă desfășor cum setea mă-nconjoară
Supreme spații să călătoresc
Cu roze roșii-n frământata poală
Pe pragul lumii am sa vă-ntâlnesc,
Neistovită încordarea-n sine
Abia acum încep să mă cunosc
Cum sângele nebun de dor se-mparte
Prin roata lumii năvălind spumos!

*

De când mă nasc aromele luminii
Și praguri vii sub talpă încolțesc
Cât mâini în aer împletesc petale
Amurguri lente care mă-nvelesc
Atârn adânc și mut de câte-o floare
Și cuibărită-n seve mă veghez."

titlul, plat, cuminte; ok - în franceză (nu mă mai întreb de ce în franceză, chestie de gust) - neexprimând nimic în plus față de ceea ce deja se vede, adică flori; îmi zic că, în lipsă de ceva mai bun, putea lipsi; prima strofă - vers aparent clasic, deși în rime neglijente (înconjoară-poală, cunosc-spumos), facile (călătoresc-întâlnesc, încolțesc-învelesc) sau absente (sine-împarte, etc) - mă rog, clasic, cel puțin la nivel de frazare, ritm și intenție - în care autoarea își clamează dorul (destul de nebulos) asociat cu setea de spații; ca urmare, călătorind cu flori în poală (dar de ce e frământată poala, de ce musai frământată, rămâne o chestie pe care mi-o explic fie prin imperativul metricii, fie prin transmiterea, cu valențe de simbol, a tumultului poetic feminin în textura stofei, amănunt care trebuia precizat) - în final, se va dovedi că m-am înșelat, în strofa a doua autoarea renunțând la rigorile autoimpuse ale formei, chiar dacă inversiunea din "frământata poală" îmi păruse pe moment o fină trimitere la Bolintineanu; în fine, în versul 3, trec peste cacofonia (fie, non-eufonia) "roze roșii", dar nu pot înțelege care a fost rostul sacrificiului, dacă trandafirii din tablou sunt roz; asta dacă trebuia să existe o legătură, cel puțin la nivel vizual, dar poate că nu; poemul continuă în aceeași notă ardent-bombastic-școlărească, cu mâini care împletesc petale și amurguri în slow motion; pe care în final aș fi fost pe cale să o accept, resemnându-mă și eventual adormind, dacă nu m-ar fi trezit finalul, care îmi demonstrează încă o dată, că indiferent de subtext și context, în fiecare floare există o femeie care fie te veghează, fie, în lipsa ta, își păzește eul poetic de inexorabilele asalturi ale procesului de fotosinteză.

eu unul am observat că un poem tematic colectiv - ca sumă a reușitelor sau ratărilor individuale - se va dovedi după o vreme, cu rare excepții, un eșec rotund, onest, solid și triumfal - ca, de altfel, marea majoritate a antologiilor. de ce, nu știu. poate fiindcă în fața tenacității veleitare, originalitatea găsește că e mai puțin riscant (și oricum, mai confortabil) să intre în defensivă, acceptând (democratic) calea regală a stereotipiilor îndelung verificate și uniformizării stilistice; sau poate fiindcă se știe fie mai puțin energică, fie mai puțin prolifică; sau fiindcă tema nu i se potrivește; cine știe.
oricum, pentru cititorul ageamiu și iremediabil nealiniat, faptul constituie un mic avantaj; criticând în bloc, câștigă simultan sincera antipatie a tuturor, inclusiv a celor care, din întâmplare, i-au plăcut, dar pe care, pentru a nu-i compromite, se va abține să-i numească.

"ochii maestrei (sic) umezi de-atâta trudă"

toamne multe si fire vesnic zbuciumate va urez, domnule poet...

de la oras,
un om necajit

cateva observatii, nedumeriri
- nu credeti ca in loc de "încotro-uri" ar merge, mai firesc, "sensuri"?
- "imenentului neîntâmplat". presupunand ca e vorba de un typo - "imenent" nu exista - sunt 2 posibilitati a) ati vrut sa scrieti "imanent" [caz in care nu vad legatura], sau b) "iminent", caz in care expresia e pleonastica.
- "să îmblânzim statica dureroasă demn" - un mic nonsens. unul echivalent ar fi "sa dinamizam dinamica"
- "morți de vii" - dpdv gramatical, corect ar fi "ca mortii de vii"

mai sunt probleme de topica, gen "dubiul ne taie ca pe maioneză curajul", "să îmblânzim statica dureroasă demn", sau virgulele [in plus] dupa "nu" din prima strofa, dar poate ca acolo ati vrut sa spuneti altceva, mutand accentul pe o posibila interogatie, nu-mi dau seama

sa nu va suparati, de data asta, in afara versificatiei in general corecte *, n-am remarcat nicio scanteie, niciun zvac. poante scolaresti de genul "Într-un grup de tineri fără mari probleme / Dacă o s-apară unul mai rebel / Nu se adaptează, dar, în scurtă vreme / Vor ajunge, sigur, foarte mulți ca el" functioneaza cel mult intr-o manastire de maicute, desi nici asta nu e sigur, discursul e enervant de plicticos si prolix (primele 3 strofe din intamplarea cu stupina pot fi scrise in cel mult 3 versuri) iar cenusiul stilistic e agravat de abundenta rimelor ultrabanale gen chefal-scandal, ocolit-diferit, maladie-tragedie, etc, etc

* "furie" are accent pe prima silaba, viata se pronunta in 2 silabe cu accent pe prima, etc
typo - adandul (adancul rece)

Otilia, si in opinia mea, poezia e slabuta rau, incepand cu titlul, in care inversiunea e o idee complet nefericita
cateva alte exemple - "mi-e dor să cobori puntea mea pregătită de debarcare" [puntea, sau pe puntea? si cine debarca, poeta, puntea?] si acel "persuasiv" din final, care-i din cu totul alt registru lexical si sta acolo ca laleaua-n branza
taierea versurilor aici:
"salin îți aduci încărcătura
din vreun port
european soarele se simte"
unde cautand cu orice pret insolitul, dai a-ntelege ca soarele se simte european

cam asta

e senina si cuminte, dar prea serioasa, domnule...

din motive cu totul particulare, pare c-am înțeles
un vers doar aș scoate (sfârșești lat) și n-aș pune nimic în loc
și aș scrie "izbește"

cu plăcerea inexplicabilă a lecturii

foarte haioase, mai ales ultima.
jos cu palaria...

eu unul ma indoiesc de viabilitatea acestei tendinte, si, la urma urmei, nu stiu ce justificari ar avea. strict dpdv fonetic, omul, cand vede litera scrisa, are reflexul sa pronunte, chiar si mental, dar sa pronunte. cum naiba sa pronunti dracia asta intr-o silaba? e impotriva firii. zic si eu.

"c-ar trebui"

nu vă mai necăjiți cu grafia, e un detaliu meschin, un artist adevărat nu se-ncurcă cu prostii de genu - mie, de ex, care n-am secretară, poeziile mi le redactează mama soacră
iar cârcotelile astea underground sunt produsul inevitabil al coteriilor literare mioritice, devorate de invidie și frustrări (pop. bisericuțe)
mai bine bucurați-vă, compunerea dvs e plină de adorabile trăznăi, m-am oprit la două, lăsând, eventual, altor colegi cu aplecare spre detalii, savoarea altor analize omagiale


"Lipsită de ardoarea și însuflețirea inspirației, poezia ei nu ar exista ,inspirația este un foc purificator ,îi subjugă ființa, o renasc". (în fața acestei reflecții abisale, acestei structuri morfologice inedite, o singură întrebare, desigur, retorică - cine "renasc"?)


"Eminescu a fost un om al modernității, [până azi, critica literară minoră a fost convinsă că e mai mult clasic decât romantic] nivelul lui nu era cu nimic mai prejos față de cel al culturii europene și universale [și/sau universale? - asta-i întrebarea] deci [deci?!] această generație nu aspiră uneori decât să se ridice până la el [doar atât?] ceea ce mie mi se pare un pas înapoi, retrograd și riscant [logic. aș fi adăugat "reacționar"]".

sărumâna, vive la franț...

pentru textul de fata si nu numai, respectul meu, domnule.