radu stefanescu
Verificat@radu-stefanescu
„God save the Queen”
accidental, în Romania Literară Contemporary Literature Press Observatorul (Canada) Literatura de azi (redactor) volume: William Shakespeare, sonete - traducere, 2016, editura Cartier Important e să te faci nevăzut, poeme, 2016, editura Tracus Arte Poesis internațional nr 19, 2017, recenzie, poeme maritimofunchal@yahoo.com
și dacă tot îmi spui că \"m-am obișnuit să vorbesc singură / de fapt cineva mă ascultă\" (un fel de \"în mare taină fac striptease în fața ferestrei dar numai cînd voyeur-istul de vizavi [ăla cu cameră Fuji cu zoom optic x 10] e acasă\"), atunci lasă-mă să cred că ești o fire generoasă, lejeră, extrovertită, astfel că silabisește-mi la urechea dreaptă, încet, \"enoriașele mele zile\".
dacă n-am nicio reacție, mai fă-o încă o dată.
dacă nici la misa gîndurilor nu m-am trezit, înseamnă că dorm.
și dacă dorm, pune-mi un \"do not disturb\" pe clanță, te rog eu frumos.
Pe textul:
„ritual " de Ottilia Ardeleanu
poezie... nu
Pe textul:
„Depărtările materne argeșene" de Dragoș Vișan
de ex
factorul poștal rătăcește prin deșert
caută destinatarul
scris foarte citeț fie vorba între noi
(există ocazii)
sau aici
vântul adia mișcând găleata din cumpănă
în care peștișorul de tablă
își trăia visul de tablă
(acomodarea)
etc
nu mi-a rămas aproape niciun os în gît. cu excepția unui clișeu sordid, de-o gratuitate cumplită, din bombe speriate: \"vagon de tren în care și-a făcut nevoile chiar și dumnezeu\", și a venelor pe care usuci cearceafuri din briza, găselniță foarte asemănătoare cu una care, nu demult la altcineva, bizar, te-a oripilat.
știu că sună ca dracu, te citesc cu interes și plăcere.
Pe textul:
„confort suprem" de ștefan ciobanu
vă rog să mă scuzați pentru deranj, promit că nu se va mai repeta...
Pe textul:
„Rămân aici" de Mircea Florin Șandru
doar 2-3 cîrcoteli
la (tocmai la)
\"Prieten cu castraveții, care se aud cum cresc noapte de noapte,
Prieten cu câinele meu Zarathustra,
Care a învățat să pronunțe cuvinte\"
unde, să recunoaștem, în loc de castraveți ar fi mers orice legumă în stare să evite cacofonia, iar cîinele cu pricina, dacă tot pronunță cuvinte, cred că s-ar fi cuvenit de-a dreptul să vorbească
și la \"în afara oricărei ordini bine organizate\" - unde probabil ați intenționat o licență poetică, dar ați obținut un pleonasm, ba chiar un nonsens.
Pe textul:
„Rămân aici" de Mircea Florin Șandru
Pe textul:
„Suciu" de Adrian Suciu
Recomandatcu plăcere, mai aveam cîteva întrebări, după cum urmează
5) de ce era iubitul roșietic, și nu îmbujorat pur și simplu? avea cumva arsuri provocate de la expunerea îndelungată la soare?
6) și cum se simțea iubitul strîns la piept dacă, așa cum afirmi un pic mai la vale, aveai nuci în sîn?
7) în condițiile în care eu n-am reușit niciodată să alunec pe un preș, mă gîndesc, n-ar fi mai bine să schimbi acolo cu parchet, linoleum sau ceva asemănător?
8) de ce oare nu se aude nimic la căderea nucii, ci la desprinderea ei de sîn? poți descrie sistemul de fixare a nucii la sîn?
Pe textul:
„Clișeu44: A sosit!" de Ottilia Ardeleanu
1) ai rezistat într-adevăr o jumătate de oră stînd într-un picior (privindu-l fix în ochi) fără să cazi, ceea ce e o chestie nu numai emoționantă, ci și demnă de guinness book, performanță pentru care te felicit.
2) ai trișat un pic cu celălalt picior (cel de pe treapta ticsită de frunze) - ceea ce pe mine, ca cititor, m-ar cam decepționa.
3) fie că (mai degrabă) nu l-ai privit chiar tot timpul în ochi. păi cum altfel ai fi observat că vă spionează nucul?
4) fie că nu era nuc (din cîte știu, toamna frunzele de nuc se îngălbenesc), sau nu era toamnă, sau toate astea fac parte dintr-un decor ficțional, în care singurul personaj real e melcul.
pe de altă parte, melcul nu mănîncă frunze de nuc putrede, asta e sigur, și nu văd alt motiv al prezenței sale în zonă.
nu știu ce să cred.
Pe textul:
„Clișeu44: A sosit!" de Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„acvariu " de Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„De Înviere cu Lumina" de Cristina Rusu
pe scurt, îmi pare un poem în care ai găsit (sau te-a găsit) formula poetică cea mai potrivită; în care ai reușit fără efort vizibil să faci tonul confesiv (cam violent pe alocuri) să coexiste fără sincope cu acuratețea stilistică; unul după care a cărui lectură autorul poate fi acuzat de multe, nu și de calofilie; unul al cărui mesaj îl poți eventual contesta, nu și ignora, lucru dovedit de comentariul pe care tocmai îl mîzgălesc acum; în care spațiile vorbesc la fel de limpede ca semnele în sine; un poem cu și despre cicatrici, mai vechi sau mai noi, pe nume răni; ca să închei într-un ton mai optimist, poate, de sezon.
Pe textul:
„ce mai vor și acești zori?" de Vasile Munteanu
Pe textul:
„aș vrea să fi fost închipuire " de Ottilia Ardeleanu
prin care vrăbii suav ortografiate se întrec în oratorie\"
fie și Topârceanu, aici e poezie
restul, sirop
Pe textul:
„anotimpul meu e altfel " de Ottilia Ardeleanu
so, îmi plăcură multe în această poezică de-o voioșie sfîșietoare... începînd cu calamburul din titlu (despre care aș putea afirma liniștit că e genial, dacă nu m-aș teme că m-aud și alții și-și imaginează chestii). apoi acest \"precum în cer așa și (pe) sub pămînt\" - pentru mine, ca agricultor celest, dătător dacă nu de certitudini, măcar de speranță. pînă și micile dvs gratuități sonore îmi plăcură, iar faza cu poliția intergalactică, perfectă ar fi putut fi și ea, zic, fără acel \"spiritual\" pe care îl găsesc anost și inutil (asta, așa, ca să cîrcotesc ceva, mai mult de ochii lumii).
veni deci vremea să-ți arunc în bordei o steluță din ultima mea recoltă de dovlecei. și s-o las în legea ei.
Pe textul:
„nobila carcasă" de iulian poetrycă
Recomandatdin lanul de pterodactili a transmis un cititor,
(ucigaș de somni fosili)
Pe textul:
„am ucis un râs în lepidodendron" de Vasile Munteanu
Pe textul:
„Despre ciocănei, grigorei, paraschivi și barbulici " de Aurel Sibiceanu
Pe textul:
„Sunt defectă. Nu îmi pasă" de Luminita Suse
(Alex Ștefănescu)
Pe textul:
„clinica de cardiologie" de Ottilia Ardeleanu
acum nu mai știu precis dacă acolo ea sau el moare prima/primul și în ce condiții, dar de murit se moare sigur, astfel că scrisoarea prin care el/ea cere îi mîna (îi mărturisește iubirea) ei/lui nu mai ajunge la destinatar, de unde rezultă o morală gen carpe diem pe fond abundent lacrimogen.
oricum era după o schemă clasică de hollywood, cu final previzibil după primele 2 slide-uri, dar cu muzici și poze frumoase.
dacă vrei să-l vezi, cu siguranță îl mai am pe undeva.
sigur, poate fi o coincidență, oricum, nu te-aș sfătui să ieși vreodată pe hîrtie cu el...
Pe textul:
„Save our souls" de Florentina-Loredana Dalian
Recomandat