Sunt defectă. Nu îmi pasă

daca astea-s \"schemele clasice\" ca sa arati cat de mult ai iubit\", ma intreb cu oarecare infrigurare, citindu-ti poemul, cum ar arata schemele neconventionale, inedite de iubit? Citind aceasta mica bijuterie poetica nu pot sa nu remarc multitudinea de imagini puternice, vii, locurile si starile prin care treci pentru a ajunge in \"coma indiferentei\". Ca sa faci transformarea asta, inseamnna ca undeva s-a scurtcircuitat mecanismul iubirii. Vasazica: din starea activa, febrila, pentru a dovedi iubirea, alergand desculta kilometrii intregi, (aidoma unui forrest gump, fara tinta, fara adresa, ci doar manat de o forta interioara, de un gand sacaitor), aruncandu-te de pe un pod Pretoria, si alte tentative de sa-i zicem \"suicid\" sa ajungi in starea statica, imobila, a indiferentei, se petrece ceva, o \"defectare\" o mutilare a simturilor, dar tottodata si o imunizare a ta, prin faptul ca \" nu mai pot fi mutilată, zidită, sau otrăvită\". E o operatiune inversa a adaptabilitatii la \"venin\". E un antidot prin care treci mai departe. E singura metoda de a putea trai si iubi iar, si de a incerca noi scheme clasice.

subscriu acestei \"colecte\" de strofe auto-ironice, formulată într-un registru cald.

ce-i drept, pe alocuri apar și ușoare referințe cinic-optative, așa că mă simt dator să citez:
\"toți pacienții transfuzați cu sângele
meu au murit de râs
extatic\",
pentru a-mi susține aprecierea asupra textului, apreciere ce ar suna în termeni medicali cam așa: autoarea textului se resuscitează singură, așa că nu-i nevoie să folosim echipamentele noastre de intervenție.