radu-ilarion munteanu

\"daca n-am spus-o, o repet\": e o perena incantare sa-l citesti pe liviu nanu. excluderea plictrisului asuigurata. exista autori ce practica ironia, chiar autoironia, si pe care aceaste practici ii salveaza. cum exista si texte ironice salvate de ironie. poezia lui liviu nanu nu are nevoie de salvare. poseda (\"cine le are - le poseda\") vitalitate si autoinomie existentiala.

am savurat in mod special primul text, perifraza soresciasna autoasumata explicit. mult mai rafinata decat modelul. caci rafinamentul stilistic, ironia detasata si o anume melancolie subiacenta se impletesc admirabil.

Compozitie pe care o gasesc impecabila formal. poate pica peste o zona mai prafuita, de mai mult timp nelustruita, a sensibilitatii mele, dar nu simt simtirea presupusa de text. no offence.

ma simt obligat sa raspund: imi faci fara sa vrei un compliment, daca consideri ca pana la \"la tiganci\" n-ar fi decat sute de kilometri. in evaluarea mea sunt cel putin distante cosmice intre absolut tot ce se publica pe acest onorabil sit si celebra proza a lui eliade. dar, agonia e o tara libera, diversitatea de evaluari e fireasca. cum fireasca e si diversitatea aprecierilor literare asupra nuvelei \"trei gratii\". ceea ce se vede si in comentariile de mai sus.

sunt de principiu ca a comenta propriul text ii aduce deservicii. pot, asadar, comenta numai comentariile. cum am si facut cu comentariul luanei zosmer (i-ai citit prozele? despre ale ei pot spune raspicat ca NU sunt pornografie, ci literatura).

altfel, nu-mi permit sa abuzez de spatiul rezervat pentru comentarii, mai ales ale cititorilor, cu o discutie de principiu. dar, daca insisti, pot scrie u narticol pe subiect. chaiar nu prea stiu: exista o rubrica unde si-ar avea loc?

rim

un comentariu pertinent si sagace facut in format poematic - you made my day, levana. nu stiu sa spun \"multam\" pe limba ta.

cu interes. dupa ce am frunzarit manifestarile-ti de pana acum. a propos, numele suna a pseudonim, e prea perfect. no offence. e si in spiritul humorului tandru-agresiv pe care-l practici si care e de apreciat. shoot.

ti-ai raspuns singura la intrebare. desi, ar putea fi un challenge. daca nuvela asta ar fi fost scrisa de o femeie ar fi fost banala si poate ca m-ar fi enervat. pentru a recunoaste degenerescenta speciei masculine, ca membru al ei, iti trebuie o doza de curaj. fireste ca erai pe lista cititorilor de la care exact asta ma asteptam, sa citeasca nuvela corect. multam fain.

am ascultat multi chitaristi spanioli, nu stiu daca si pe asta sau nu. tocmai asta spuneam, nici unul nu are forta slovakului care e tigan ungur. dar farmecul naturii umane sade in diversitate

iubesc aceasta parte a doua a concertului aranjuez de exact atatia anicat scrie in fila de jurnal, iubesc intregul concert exact din momentul intalnirii cu el ca atare, tot cum scrie in fila, de altfel ai vazut ca am facut referire si la cel putin doua din versiunile vocale. dar nic iodata nu m-am gandit la semnificatia asta. iti sunt recunoscator pentru a mi-o fi revelat, caci se inscrie perfect in logica receptarii mele emotionale a piesei.

aprecierea o socotesc inca odata corecta. raspunzand comentariului tau la una din filele postate anterior, iti sugeram sa-mi scrii prefata la acest jurnal. adresa mea e practic publica, incat nu calc regulile facand aceasta precizare. astept parerea ta in privinta asta.

abia acum vad ca incepuseti cometariile cu fila asta, ceea ce explica senzatia inefabila ca observand ca badea cartab cel real fusese ardelean imi suna ca si cum ati fi continuat o conversatie. vad ca sunteti de meserie. ce-ar fi sa-mi faceti prefata la cartea-jurnal ce va cuprinde filel astea? doamne, nu pentru ca pareti a le aprecia, ci pentru - inca odata - acuitate si acuratete. prin forta lucrurilor veti gasi si file amendabile.

badea cartan era ardelean sadea, din cartisoara. personajul meu e mai nuantat, sintetic. nu vorbeste exact ca in sudul transilvaniei, zona de origine a celui real, dar parca n-as zice ca e chiar moldovean sadea. iau la intamplare, constructia \"s-o fost aburcat\" e tipic intracarpatica. dar salut acuitatea observatiei si ma bucur ca veti citi cartea

nimic in afara a doi factori: constatarea ca dintr-un numar asa de mare de autori cel mai eficient sa vezi ce/cum scriu cei despre care ai vazut cum comenteaza si chiar bunul simt.

ma simt insa dator sa contrapun comentariului tau pe altul, pe care-l apreciez in egsala masura, care considera episodul asta mai slab decat cel precedent. contraargumentul meu a fost ca intr-o carte (care se pritoceste) din atari file de jurnal inegalitatea e nu numai inerenta, ci chiar utila. multumesc insa de apreciere.

presupun ca e mai cumsecade sa respect regula nescrisa a jocului, raspunzand direct comentariilor. intrasem in paginile autoarelor comentariilor de mai sus, citisem, comentasem, dar am senzatia ca cercurile nu se inchid. asadar multumesc de aprecieri, le consider exacte. autoironia salveaza modestia. ;-)

consecvent obiceiului din ultimele saptamani, intru in pagina celui/celei care a facut un comentariu la un text al meu si citesctextul ce pare de top. sper ca autoarea imi va intelege franchetea, scrisul e fluent, nu-i de mirare ca mi-a sesizat ironia si autoironia, caci scrie inca mai ironic ca mine, tonul ales e adecvat, colocvial, de fapt tonul cu care ar fi povestit de aana la telefon. sub rezerva de a citi alte proze, deocamdata observ exact ce mi se reproseaza indeobste mie, o anume lipsa a constructiei epice. fara indoiala insa lectura e incantatoare.

reflexul si reciprocitatea sunt mecanismul fundamental de interactie intr-o comunitate numeroasa. gasind un comentariu pertinent si sensibil la ultima mea fila de jurnal, m-am dus in amonte si am deschis textul al carui titlul imi spunea cel mai mult. n-a prea mai ramas mare lucru de spus dupa radiografia autoarei \"razboiului de tesut povesti\" si dupa reactia emotionanta a inei simona carlan. decat ca mi-e realmente greu sa discern intre subiectivitatea naturala, de tata si naturaletea tonului pentru a expl;ica efectul emotional de rara intensitate al textului.

si totusi gasesc ceva inedit de spus. naratiunea avatariilor personajului cumva dezradacinat ma trimite la \"cinema paradiso\", unul din cele mai nostalgice filme ale lui giuseppe tornatore.

multumesc atat pentru diagnosticul de acuratete pus filei mele de azi cat si pentru aceasta pagina impresionanta.

filele acestui jurnal sunt proiectate sa satisfaca simultan cel putin trei conditii: sa aiba o anume autonomie, desigur variabila, sa contureze un portret al autorului incadrat in contextul propriei generatii si sa spuna mai mult in cadrul ansamblului decat izolat. in cadrul asta, observatia ta e de acuitate si finete. multumesc.

respect opinia ca principiu si sunt in dezacord in particular, atat ca fond, dar mai ales ca forma, sententioasa si ex cathedra. respect si structurarea rubricilor sitului, deoarece cineva a facut eforturi de gandire si de programare pentru a defini aceasta structura, care, desigur, e perfectibila, ca orice lucru real.

daca citesti cu atentie, subtitlul, \"fila de jurnal\" si daca faci efortul de a citi si macar cateva din textele anterioare, omologe ca status si ca statut, vei gasi raspunsul. im(H)o, o rubrica personala nu implica neaparat structura literara a textului. poate nici asta n-o fi avand, asta e de discutat, dar trebuia sa incepi prin a discuta, nici pe departe a da sentinte. chiar in cazul in care dimensiunea literara a filei asteia e diluata in raport cu media celorlalte, asta ramane la latitudinea cititorilor - profesionisti sau/si amatori -, ai volumului, cand ii va veni vremea sa apara, sa discute. deocamdata ai ratat ocazia sa ma ajuti sa filtrez, pe baza de feed-back, o piesa din colectie.

concentrat insa pe partea plina a paharului, batar de n-ar fi mai mult de o picatura, iti multumesc ca ai citit fila de jurnal.

multumesc pentru aprecieri, intr-adevar aceste file de jurnal se vor aa fi si calatorii interioare. simbolul luminii e iarasi corect sesizat. de la caz la caz, dintr-o mai mult sau mai putin banala conversatie de compartiment se pot extrage tot felul de jucarele

scuze, nu avusesem feed-back la primul raspuns. in nici un caz n-as dubla un comentariu, mai ales unul extraliterar

intai de toate cer scuze ca, raspunzand din politete unei intrebari explicite, fac un comentariu neliterar. intrebarea insa e buna. intai de toate, bosimanii nu traiesc in jungla. numele lor vine de la bush men = oamenii tufisurilor. in jungla, vegetatia e luxurianta. bosimanii traisesc in sudul africii, foarte departe de zona ecuatoriala, in desertul kalahari, in triburi. au mai ramas cam 50,000. presupun ca afara de foarte putinii urbanizati si integrati, care ar putea sa fi adoptat cultele locale, cei tribali is animisti