Poezie
Doar melc
1 min lectură·
Mediu
Părăsind cochilia aflării
mă târăsc ca un melc rătăcit
printre pietrele mute-ale mării
de ființe cu simțul răcit
ochii mei puncte mici ațintite
înspre valea amurgului orb
varsă râuri de sare lipsite –
să le-o-ntorc oceane absorb
de fantome cu gânduri ascunse
mă feresc ca de durii corali
mi-s celulele tălpii străpunse
iar fârtații naivi și banali
îmi trec anii dar vreau cochilia
să-mi păzească umilul \"mai sunt\"
ca s-ascult uneori ciocârlia…
(Locul meu – cât un bob de mărunt)
023566
0
N-am cuvinte, mă gândeam să scriu ceva despre mine, despre starea de lehamite, speranță, durere în care mă aflu, și ți-am găsit poemul.
Îmi închipui că mi l-ai făcut cadou de ziua mea care nu este astăzi, dar ultimele două versuri au aruncat zilele înainte și le-au înghețat în maiul ciocârliilor când nu numai gându-mi va fi mai cărunt.
Să te binecuvânte Dumenzeu.
Te citesc cu drag,