proca bogdan constantin

Din haosul primordial Se vede-o licărire De timp, de spațiu și-n final Întreaga omenire... Se scurg ani, secole, milenii. Omul, cu-a sa sclipire, Se plimbă-n negurile vremii După-a sa

Sunt făcut din stanca ce stă sus pe culme Dar și din nisipul de jos din pârâu, Mâna mea dorește a mi se opune Căci este bucată dintr-un pește viu. Am doar o ureche care mă ascultă, Cealaltă

O pisică trecea grăbită pe un loc interzis pietonilor.Un polițist o opri și îi ceru actele. Atunci pisica mieuna de trei ori,plescai de patru și o rupse la fuga în cinci secunde după ce polițistul

Un lat la funie, e ușor. Se face simplu,fără graba. Ti-l pui la gât încetișor Și apoi ajungi direct în groapă. Ești găsit mort,fără suflare În codru ori în debara. Nu simți tristețe,

Pisica miaună într-una, Pesemne cere de mâncare, Ori poate are o-ntrebare... Care oare o fi pricina? E-aproape doișpe noaptea.Iarnă. E ger cumplit, căci e-n gerar, Somnul se-ascunde in

Bucură-te, chip,de clipa ce-o ai. Bucură-te când te visezi în Rai. Chiar de n-o să poți acolo s-ajungi Bucură-te chiar și atunci când plângi.

Dragostea este,pot spune, Precum floarea cea virgina Când un fluture se pune Pe petale,pe stamina. Apoi,după ce dispare Și nectarul,și polenul Și-și face polenizare Florii îi dispare

Sub soarele cel Sfânt trăiesc mulțimi de oameni Ce umbla pe-acest lut ce e izvor de viață, De mii și mii de ani pământului te-asameni Începutul, sfârșitul pentru orice speranță. Pe cer se

Fără să am habar noi ieri ne-am cunoscut. Și după două vorbe îndată te-am plăcut. Nu știu ce ai anume,dar ai acel ceva Acel ceva ce-mi spune ca nu te pot uita. Sa-mi fii suflet pereche?Doar

Existența nu ar fi suportabilă Uitând faptul că Gândurile noastre ne zboară întotdeauna la Eros. Nimeni nu scapă Indiferent de sex,rasă ori religie Amorului! Este necesară Senzația

Vine toamna, vine iarna, Vara apune din nou Și, din negurile vremii, Se ivește un an nou... Se sărbatorește bine, Cu șampanie, mâncăruri, Însă cine poa' să știe Ce alt timp se da din

Am pus într-o cutiuță Un gram din sufletul meu. Am băgat-o în gentuta Si-am plecat la Dumnezeu. Când am pornit era seara, Soarele sta să apună . M-am oprit la o cascioara Spunând vesel

Sunt mii de oameni pe pământ Fiecare cu al său gând, De-ncerci s-ajungi să-i înțelegi Vei face doar să te îneci. Căci nicicând fie-va la fel, Fiecare-i cu al său țel Și de-i cerca să îi

Prin mormane de durere Eclipsate de speranță Te târăști greu,în tăcere Pe drumul pe nume viață... Când ajungi să crezi că-n fine Ai găsit ce-i fericirea, Întunericul din tine Îți

Pe cerul nesfârșit de vară Sunt mîi și mii de stele. Unele-ncet dau să dispară, Altele,în tăcere, Veghează peste lumea toată Precum mici felinare Ce scânteie la biata soartă Ce-o

Un înger bun coboară lin spre Iadul cel întunecat Bătând din aripi de fulg fin spre infinitul dezolant. Este trimis de Dumnezeu spre a veghea un amarat Ce și-a trăit viața din greu apoi subit,s-a

Mă uit la cer și el la mine. Privesc un pom, nimic nu-mi spune. Întorc privirea spre pădure Și mă îmbăt de-amăraciune... Soarele peste pomi apune. Copacii par ca prin minune Palide umbre de

Doamne,nu îți vezi făptura Slabă, fără de putere Care umblă ca nebuna După bani,după putere?! Da! Omul acesta prost Care e asemeni ție Iar acum e-n chip hidos Asemeni urii ce-l ține

Omul se sperie de moarte, Crede că-acolo e sfârșitul! Nu știe că în altă parte Se află din nou începutul... Omul, călăuzit de steaua Ce-l părăsește la final Atunci când pe el cade neaua Și

Fericirea se găsește în aroma de hamei Când drumul în fața ta nu-ti spune unde s-o iei. Așa că, sătul de scârbă și de oameni denigrați Ajungi pas cu pas,dar sigur, la azilul de ratați.

Poți să cauți fericirea chiar și în lucruri mărunte Fiindcă oricum amăgirea iubirii n-o să se uite. N-o să uiți că cei în care ai crezut toți te-au uitat Și acum trăiești o viață,un trai

În frânturi de vreme,cu tropote de cavalerie aflată în căutarea comandantului de oști, viața își continuă naiv drumul.Cavalerii de care e păzită se mai opresc din când în când la vreun han,își

Sunt sus,departe,rupt de lume Ce o percep senzorial În rest nimic nu are-a-mi spune Acest banal cotidian. Sunt singur în propria-mi lume, O lume rece,nesimțită, O lume care doar îmi

Când clipa efemeră se scurge din clepsidră Lăsând în locul ei tristețe și durere, Te oprești regăsindu-ti speranța părăsită Și privești ca un orb infinitul de stele Ce se găsesc acolo,în marele