proca bogdan constantin

Undeva,pe o planeta Chiar a treia de la soare Își trăiesc viața mizeră O mulțime de-animale. Printre multe orătănii Chiar în vârful existenței Se află omul,ființa Ce-a spus da

Pribeag sub cerul cenușiu Al unei toamne friguroase, Mergând spre cai ce nu le știu Prin labirinturi odioase Privind cum cerul plange-ntruna Cu lacrimi reci de ploaie hâdă Iar inima-mi

Las umbra mea țărânei din care eu mă trag Spre a renaște încă o dată din infern Iar sufletul mi-l pun adunat în șirag La umbra unui nuc ce va trăi etern. Acestea fiind spuse nu am decât

Un soare care-apune Însângerand văzduhul La orizont de lume Încet își dă năduful Iar pomii ruginii Cu frunze ca arama Șoptesc slab poezii Fără să îți dai seama... Se face frig.E brumă În

Se fac o sută de ani de la România Mare Care a fost mii de ani prea-frumoasă ca o floare Însă o floare vrajita, otrăvită de tirani Ce-au profitat și profită mai rău ca niște romani. Primii ce

Am vrut să nu fiu trist dar a venit și toamna, Cu ploi mai reci,cu vânt ce bate lent pădurea Care acum devine palidă ca arama Iar rândunica-i spune:" La anul revederea. .." Soarele cel de

Cum poti muri Am vrut să iau o frânghie Și un săpun, dar vai, Căci gatul mă cam sâcâie. Mai bine la tramvai. Mă pun cu gâtu-n linie Când trece ăla, treispe. Mai bine ca la funie, Am mai

Ma strecor pe o poteca Unde lupii stau de paza Cautandu-mi steaua lentă Care mă tot ține-n viață. Este lentă. O stea lentă Din înaltul boltei lucii De fapt e o stea dementa Ce îmi dă

Privesc cerul trist de august Într-o noapte fără stele, Doar cu luna ce apune Ca și gândurile mele... Mă gândesc oare ce-aș face De mâine s-ar sfârși viața Și n-aș mai putea

Trăiesc fiindcă râd,trăiesc atunci când plâng. Trăiesc fiindcă ploaia tot cade pe pământ. Trăiesc atunci când păsări zboară lin în văzduh Iar porumbeii poartă semnul Sfântului Duh. O clipă

În văzduh, în zare se vede un vultur, Așa semeț pare,mândru și măiastru Fiindcă aripile care razbesc vântul Îl dau libertate sub cerul albastru... Îl privesc cum zboară pe deasupra

În mahala e liniște. Se aud uneori câinii cum latră Iar luna îi veghează cu lumina-i de cer de mai. Letargic, Venus se mișcă pe bolta înaltă fălindu-se în fata celorlalte stele cu ardoarea

Într-un bax de bere am găsit cinci lei. Mă gândeam ca e vreun premiu,vreo promoție. Dar nu. Erau doar cinci lei pierduți de manipulatorul de la fabrică. Așa că am încercat să îl caut să îi

Trăiesc sub ceru-albastru Mânat de vântul aprig Al vestului măiastru Ori estului năprasnic. Trăiesc.E cert că lumea Ce o privesc există Iar Venus, cu lumina-i Feerica și tristă

Pe o mare de speranță Se tot plimbă viața mea Uneori trecând prin ceață Sau prin multa vreme rea. Țărmul nu este aproape, De fapt poate nu există . Sau lacăte ferecate Îl feresc de marea

Când clipa efemeră se scurge din clepsidră Lăsând în locul ei tristețe și durere, Te oprești regăsindu-ti speranța părăsită Și privești ca un orb infinitul de stele Ce se găsesc acolo,în marele

Un brad falnic de la munte Ce își etalează ramul Din vremuri de el știute Și românul ce i-e neamul Neclintit,tăcut și mândru Privește în depărtare Având în urmă trecutul Țării ce i-a dat

Într-o peștera de munte Stă un biet,sărman bătrân, Un pustnic ce se ascunde De semeni ce-l văd nebun. Aici, în pustietate Și-a găsit o alinare, Nu mai vrea și nu mai poate Să trăiască-n

Sub soarele cel Sfânt trăiesc mulțimi de oameni Ce umbla pe-acest lut ce e izvor de viață, De mii și mii de ani pământului te-asameni Începutul, sfârșitul pentru orice speranță. Pe cer se

Hai să facem peste tot Pușcării și sanatorii Să băgăm orice netot Spre sfârșituri derizorii. Dacă-ar fi să ne uităm În umila societate Putem să ne întrebăm : Există oare dreptate? În

Duhul Sfânt nu merge la cel ce-i bogat, Are viață plină ca de împărat, Duhul Sfânt se află la cei condamnați, Pentru că aceștia trebuie ajutați. Duhul Sfânt coboară peste un bolnav Internat

Dintre toate ce trăiesc sub soarele cel ce-i sfânt Se află și o ființă ce conduce-acest pământ. Se spune că e făcută din țărâna asta mare Iar Dumnezeu a creat-o a șasea zi cu-o suflare. De ar

Într-un anotimp de toamnă,când frunza e ruginie Iar cârciuma cu arome de must negru te îmbie, Sub o boltă ruginie de nohan și ananas, Vorbind cu sticla de vin și spunând vorbe pe nas Așa își