Poezie
Pustnicul
1 min lectură·
Mediu
Într-o peștera de munte
Stă un biet,sărman bătrân,
Un pustnic ce se ascunde
De semeni ce-l văd nebun.
Aici, în pustietate
Și-a găsit o alinare,
Nu mai vrea și nu mai poate
Să trăiască-n teroare.
Lânga el, pe stânca rece,
Se găsește o pisică
Și un câine care-i zice
Ursulică blană-lungă.
De vreo patruzeci de ani
De când a plecat din lume
Departe de-ai lui dușmani
Și-a găsit defel un nume.
Își spune pustnicul Voicu.
Jumătate e țigan,
Chiar de nu e deloc negru
La origine-i curtean.
Și trăiește moșul Voicu
Printre urși și lupi sălbatici
În adâncul veșnic codru,
Printre brazii singuratici...
De fapt nu e deloc singur.
Râurile din pădure
Și cățelul și pisicul
Toate îl cunosc pe nume.
E un pustnic ce trăiește
Fiind prieten cu natura
Și cu ea conviețuiește
Crucea fiindu-i armura.
013616
0
AG