POP SIMONA-MARIA

\"inima unui animal încolțit. inima vulpii pe care am lovit-o într-o seară cu mașina. / ca și ea sunt o vulpe flămândă. nu e nimeni care să treacă în viteză.

foarte interesant modul in care o singuratate aproape insuportabila se construieste din elementele familiare ale unui decor intim. casa ta, camera ta, viata ta,tabieturile tale, lucrurile care te pasioneaza: locul in care cauti un refugiu cand esti satul de oameni. refugiu in care de obicei nu-i permiti nimanui sa intre. si poate tocmai de aceea singuratea de aici pare si mai intensa.

foarte originala am simtit invitatia dublata de o asteptare lunga si dureroasa ca cineva sa invadeze acest interior prin \"inima desenata pe geam\"

favorita mea este insa imaginea vulpii haituite de singuratate. capabila sa accepte orice, chiar si un accident care sa o raneasca, doar sa scape de foamea aceasta insuportabila de iubire.

subscriu comentariilor anterioare, remarcand si imaginea paianjenilor cu picioare sanatoase alergand pe strazi... o simt ca pe un soi de robotizare excesiva a unei societati de consum...

un sentiment incert a trezit poezia aceasta in mine. tristete? deceptie? inadaptare.

voi veni mai des. sigur!

\"a te ține de mână
înseamnă să mă urc din mers în pulsul tău
ca într-un tren\"

cele mai reusite versuri dupa umila mea parere. astea mi-au mers direct la suflet. simplu si intens. si \"clandestin\" pe deasupra...

\"să înoți cuminte în acvariul tău
să nu te împotrivești apei\"
mi-au placut teribil aceste versuri, ma rog, imaginea lor plastica.
\"estetica\" resemnare :-)

\"știi
în ultimul timp parcă sunt mutat de o macara
dintr-o zi în alta\"

remarc in aceste versuri o imagine inedita pt monotonia zilnica, un soi de blazare si sentimentul inutilitatii existentei. cel putin asa le-am simtit eu...

mi-a placut si mie linistea care m-a invaluit dupa lectura. reusita poezie, chiar transmite o stare... felicitari!

delicios text. un comic de situatie cum rar mai intalnesti in ziua de astazi.

\"pentru că nici una nu mai ridică obiecte
îndoind genunchii lennnt ca o părere de rău
nici una în celălalt capăt al vagonului de metrou
care să roșească imediat pentru că am surprins-o
trăgînd cu ochiul la revista vecinului\"

strofa cea mai resuita alaturi de finalul cazut abrupt, dar care, mda, te cam lasa pe ganduri...

un portret simplu, dar plin de semnificatii ale unei feminitati pe cale de disparitie.

o lectura care te fura, te transporta intr-un alt secol. parca intr-un Bucuresti interbelic, cu femei pe tocuri, in taioare si cu palarii cu voaleta... hm, cam asa...

un articol cu scriitura frumoasa si simpla care a reusit sa surprinda concis mesajul versurilor lui Aurel Pantea.

fosta studenta a dlui prof Aurel Pantea imi amintesc si acum aprinsele noastre seminarii de teatrul absurdului in care discutam ore in sir problemele dezvoltate de dvstr in acest eseu.

intr-adevar acestea sunt elementele care il preocupa si care se regasesc transpuse poetic intr-un volum care te tine in priza, socand prin mesajul lui dur, percutant.

o placuta reintoarcere in trecut.

pt poemul acesta scurt, clar, limpede, cristalin si linistitor care iti merge la suflet.

parca ma deranjeaza putin si pe mine gleznele de frantuzoiaca, mi se pare mult mai percutant fara acel \"frantuzoiaca\", un cuvant care limiteaza putin textul.

cat despre optzecisti: nu cred ca au monopol asupra unor cuvinte, daca ar fi sa scoatem din vocabular toate cuvintele care au fost uzitate de un anumit curent literar am ramane mult prea saraci.

personal, cometariile legate de optzecisti mi se par aberante pe textul tau

succes si mai trec pt astfel de poezii

\"adevărul e că cel mai secsi lucru
când mă întâlneam cu andrei
mi se părea verigheta
cu mâna pe volan
cu mâna în părul meu
cu mâna pe piciorul meu
verigheta lustruită cerșind
pe ascuns în noapte
iubire
iubire
iubire\"

mie, personal, mi-a placut teribil partea acesata.
imaginea frumos construita, de retinut verigheta lustruita cersind iubirea...
nu stiu de ce m-a marcat atat de tare.
verigheta, semnul vizibil al prezentei iubirii intr-un legamant
cersirea iubirii pe ascuns in noapte... de la cine? o ea sotie/iubita...
ambele variante aduc cu sine tristetea sfasietoare a singuratatii si
permanenta noastra cautare disperata a unor sentimente absolute

\"de-aceea
ca să nu rămânem lipiți într-un singur trup
trebuia să ne rupă în două pământul
trebuia să ne arunce într-un capăt al lui
și-n altul\"

o alta imagine a androginului care suna foarte original in versurile tale. oare de ce?

\"când
uimiți ochii lui dincolo de cuvinte mi-au spus
că sunt frumoasă\"

una dintre cele mai reusite declaratii de dragoste pe care am citit-o pana acum. mi-a atins sufletul...

\"când ne-am iubit predestinat într-un loc
care putea deveni public\"

versuri foarte concise si in acelasi timp cu atatea trimiteri interpretative, atat de multe dezvaluiri despre intimitatea eului poetic... predestinarea iubirii, celebritate predestinata...

\"cum să nu te recunosc, adam
nu mai era țipenie de om pe pământul ăsta\"

o maniera foarte originala de a pune din nou in valoare mitul androginului

atat de \"selectiva\" iubirea! sagetati, cei doi transced realitatea, se izoleaza in spatiul fictiv al iubirii, nascand mitul care ii va imortaliza! imposibil sa nu te gandesti la cuplurile celebre de indragostiti si acest gand te umple de tristete pt sfarsitul tragic al fiecarei iubiri absolute

\"am luat scaunele sub brațe și subit m-am interpretat doar pe mine (...) și am convins
fiindcă nu mi-am dorit altceva mai mult\"

excelenta imagine plastica a zborului

un sentiment de autenticitate foarte intens

si totul atat de natural, firesc, simplu

mi-a placut teribil!

si mie mi-a placut teribil \"cuminte și mută ca o fântână\"...
te duce cu gandul foarte departe... la toate frumusetile care zac in adanc

sar peste asemanarile cu Sorescu.

ma opresc, rezumativ, la elementele care mi-au atras atentia:

1. incipitul de mit (asa l-am simtit eu):
\"el le-a zis
BÃ
dacă se face colectivă eu plec pe șantier
că decât să muncesc pământul altuia
mai bine slugă la stat

și tata a plecat
T R E I Z E C I D E A N I\"

de ce mit? pt ca vorbele lui au valoare de cuvinte sacre. ele ascund un fel de mandrie, demnitate, revolta care au supravietuit celor 30 de ani intrand in atemporalitatea istoriei ca o adevarata invatatura de viata...

extrem de reusit \"ba\"... te lasa sa speculezi la infinit referitor la calitatea umana / intelectuala a \"interlocutorului\"

la fel de reusita si ironia - decat sluga pe pamantul altuia (al statului) mai bine la stat - ... dar cu o libertate interioara si demnitate pe care nu ti-o pierzi niciodata... nu vezi degradandu-se sub ochii tai ceea ce iubesti (pamantul)

2. intersanta perspectiva narativa... un narator, copil inocent care crede cu tarie in eterna reintoarcere a tatalui, ridicandu-i faptele la nivel de mit

copilul matur care da veridicitate si obiectivitate textului: nu judeca, doar expune faptele exact asa cum le inregistreaza constiinta lui

3. tristete... tristete... mare tristete... copilul asteptand 30 de ani intoarcerea tatalui, ocupat cu construirea socialismului...
imposibil sa nu compar cu generatiile copiilor de \"capsunari\": doar painea s-a mai albit... restul beneficiilor materiale nu cred ca cdompenseaza nici acum lipsa de afectivitate

4. simplitatea textului... fara efecte stilistice cautate... m-a cucerit cursivitatea lui...

am remarcat pozitiv ironia extrem de incisiva care dinamiteaza intreg textul