Poezie
o femeie doar o femeie s-a făcut avalanșă. răspuns la bătaia în ușă
1 min lectură·
Mediu
nu înțelege
de ce flamurile au rămas înălțate și trâmbițe ecou
miezul singur străpuns oferindu-se
ușii
zdrențe pe margini
contur amurgului
vine la vale ghem din ce în ce mai subțire
uneori știe
nimeni nu a urcat până acolo peretele pielii
vor spune reporterii zilei pierdute
ai fost bulgăre către femeia ce nu încetează să plângă
dar mai ales se întreabă sub chip de bătaie ușoară
ei cum află o știre o-ncercuiesc cu privirile pungi
pun codul de bare și-o strâng între pietre
de aceea femeia
e-o nesfărșire de avalanșe la porțile lor goale de lemn
se află mereu prin preajmă câte cineva înveșmântat în sine
să cânte curbele evadate din trupul ei
să disprețuiască simplul murmur al zăpezii
îndelung monoton abjurat
se zice că atunci când ajung jos
după ce și-au subțiat gerul din pântec
fiecare din ele se sparge în unduiri văratece nenăscute
dar se ridică
se îndepărtează nepăsătoare
știu tainicul ritm al întrebării căzute
033652
0
„se află mereu prin preajmă câte cineva înveșmântat în sine
să cânte curbele evadate din trupul ei
să disprețuiască simplul murmur al zăpezii
îndelung monoton abjurat”
Sunt tentat să spun și eu : „știu tainicul ritm al întrebării căzute”.