Moartea mea străină

că n-am mai citit de mult un poem de asemenea calibru...

Poate doar Poeții Mari ai literaturii române
să mai fi scris așa ceva.

Felicitările sunt vorbe-n vânt dar numai asta îți pot oferi...

O poezie foarte expresivă, însă și dură, șocantă pe alocuri, horror pe unele secțiuni :
„atunci am ucis toate păsările
toți fluturii
și vântul am ucis
degeaba”.
Scrii ca și cum scrâșnești din dinți, „cu înverșunare nebună”, „cu sânge și ură”, poate suferința te-a inspirat, văd și o doză de sadism diluat de liric :
„până am orbit
până am surzit
până am muțit
am și murit puțin”, însă pe ansamblu poezia e de calitate și transmite emoții puternice, chiar dacă negative.

Poezia este foarte puternica.

As sugera aplecarea asupra versurilor "atunci am ucis toate păsările / toți fluturii / și vântul am ucis

Mie mi-ar suna mai bine daca versul al treilea ar fi "am ucis si vantul". Inversarea nu are niciun rol, daca ar fi sa folosim inversarea, ar fi trebuit probabil scris "si vantul l-am ucis".

In rest, poezia este, cum spuneam, puternica, are o fluiditate remarcabila si merita toate laudele.

nu cred că vor mai fii com-uri, vă răspund la toți odată, cu toate că eu cred că un astfel de gest este o impolitețe, dar am fost atenționat de către adminitrația site-ului, să nu mai răpund la fiecare în parte, ci la grămadă, într-un singur răspuns.

1. Mulțumesc Ștefan Petrea pentru comentariu, totuși, cu toate că și eu simt că am scris un poem foarte bun și că merită o cogeamite stea /stele, mi se pare prea mult ceea ce ați scris, mai mai să cred că e un com bășcălios, noroc că nu e prima dată când îmi lăsați un semn.

2. Răzvane, ești de departe cel mai consecvent, fidel cititor al poeziilor mele. Și doar pentru asta și tot ar trebui să-ți mulțumesc. Mulțămesc Răzvane, din tot sufletul, pentru trecere, simț și semn.

3. Veronica, în primul rând îți mulțumesc pentru că mă citești și îți plac poemele mele. Sărut-mâna.
Versul "am ucis si vantul" trebuie citit în cheia "până și vântul am ucis", am pustiit tot în jurul meu, așa cum e scris în ADN-ul meu de român, de a otrăvii fântânile, de a da foc la hambare, lanuri, etc. în calea dușmanului :)

o moarte divinizată spre dezintegrare pare patetică. lirism de anii 80. umbre de absurd și schelet de angoasă.

revin pentru că vreau să asigur: com-ul meu nu e "la mișto"!

Ați scris un poem comparabil cu multe opere de artă
ale poeziei românești.

Punct.

nu am înțeles ce ai vrut să spui, îți mulțumesc oricum Sorine, pentru trecere și semn.
Ștefane nu m-am îndoit deloc de seriozitatea ta, cu toate astea tot mult este, orice ai zice. Îți mulțumesc încă odată și să auzim numai de bine.

Mulțămesc mult Veronica.

e un text un, dar are și mult balast. Trebuie revenit pe text și reformulat.

mulțămesc mult, în primul rând pentru primul semn lăsat pe pagina mea.
Acum, fără să fie vorba de țâfnă, dimpotrivă, te rog să-mi zici cam cât de mult balast are și cam pe unde-i aciuat, sper că nu prin părțile esențiale. Că tare îmi e frică să nu pățesc ca pictorul din romanul lui Zola, Muncă, ceruia îi reușeau schițele în cărbune, niște adevărate capodopere, iar când punea culoarea, schițele deveneau tablouri banale și cu cât le retușa, cu atât mai multă pagubă făcea.
De aceea vreau să mă luminezi, pe bune.
Cu drag și prietenie. La mulți ani!
Pic