Despre turnul Eiffel, apoi despre vecinul cu mâna stângă legată la spate și despre zborul lui
Am să-ți povestesc despre cum am exclamat „Ahhhh” cu vocea unei persoane uimite împreună cu alți o mie de oameni care erau acolo când turnul Eiffel a fost transformat într-un ghem de sârmă sau cum
Despre un sicriu și despre un copil care desenează cu creta primul lui poem
În mintea mea locuiește un copil și poate că tocmai ăsta e motivul pentru care sufletul meu este mai tot timpul tulburat ca o pasăre oarbă și copilul doarme și visează tot timpul în somnul meu dar de
Prăbușirea ca parte a mântuirii
pereții se prăbușesc pereții de piatră se prăbușesc pereții din pământ și pleavă se prăbușesc în mine pereții se năruiau de-a valma cu zgomot pereții oricum se năruiau pereții oricum se
Prelungirea drumului de nicăieri
drumul nostru pe care îl ținem strâns sub tălpile bătătorite de vânt tu înfiptă la un capăt al lui eu la celălalt. și ne tot așteptăm cu speranța și timpul agățat de călcâie fâl fâl aripa
Nuntă în zori
Cât de sfioasă pare moartea așa, cu broboada pe ochi cu degetele mâinilor umflate de trudă și ținute în poală smerit sub care nici nu se vedea coasa ascunsă coasa tocită de viețile bărbaților
Locuitorii
nu știu dacă ți-am spus dar în lumea mea se merge invers adică în mâini și avem toți frunțile julite de pietre și de timp când se roade carnea după falangele degetelor le desprindem de noi și le
Balada roților cu breton
în orașul meu mergeau la braț trei roți de rezervă Bridgestone purtau pantofi cu toc și aveau breton împreună cu două prezoane rebele când li se făceau dor se așezau cuminți în brațele mele
Du-mă departe
mă întrebi cum e să te trezești trist în fiecare dimineață să vezi lumea prin crăpăturile pleoapelor sau să fii bolnav de somn să fii deja beat să aluneci în vomă pe scară să cazi fulgerat doar
Tot mai rar nopțile mele
în care tot mai rar nopțile mele sunt fulgerate de trupuri fierbinți de femei de fapt nopțile îmi sunt din ce în ce mai triste mai pline de dureri oasele mi se tânguie ca o orgă cu tuburile
Îți spun că îmi pare rău
Dumnezeu m-a născut într-o dimineață de duminică era o zi caldă de toamnă abia începută s-a aplecat la urechea mea și mi-a șoptit să te caut și să te iubesc cu grijă pe nerăsuflate cum
Rutină
să te lovești bezmetic ca fluturii de lună fără niciun scop prinși în efectul de pendulă ca insectele din capcana luminii de bec viața noastră avea un singur anotimp și o singură noapte și nimeni
Recul
de un timp mă locuiesc doar pe dinăuntru pe dinafară sunt gol pușcă port doar o pâlnie de tablă pe cap și sandale din pânză din când în când îți scriu o scrisoare alteori un poem și
Nemeții
nu a mai nins de demult în copilăria mea mi s-a uscat sufletul de-atâta așteptare și buzele îmi sunt crăpate gura amară doar mama mai răzbate din uitare cu strachina aburindă plină cu lapte
Despre trecerea timpului
tu mă întrebi dacă știu unde ne sunt anii care s-au dus sau ce am mai aflat despre singurătatea puiului de cuc iar eu ți-am răspuns că timpul ni s-a scurs în ceasul de apă ca într-un cimitir
Gnoză
poate îmi scrii și mie un poem, îți zic ceva ca o sămânță pe care să o sădești în mine pios și din care să răsare ziua de joi altfel riscăm să rămână din noi doar cenușă cenușă și puroi mai
Și zbor
nici nu mai pot dezlipi privirea de la tine așa cum ești înfășurată în zăpezi repezi umile și cum respiri fericire pe nerăsuflate la umbra lunii lipită calină fierbinte de mine nu știu cum
Poate despre un zburător trecut în rezervă
te-am auzit huruind pe balcon cu țâfnă cu mii de animăluțe amușinind pe bâjbâite aerul nopții și eu pluteam pluteam nevăzut sau mă răsuceam în mine cu furie oarbă poate ai crezut că
Caniculă
orașul meu colorat în verde și galben pai galben palid pătat cu roșul soarelui în picături mici apoi buletinul de știri vremea toate trecute prin ochiul meu căprui în ecranele de sticlă și
Cântecul ploii spre asfințit
fantomele de zi la braț cu arătările nopții s-au așezat lângă mine tiptil şi patul scârțâia groaznic, iar mâna mi-a rămas încremenită în mângâierea lor în ochi mi-au crescut deodată priviri
Cântecul ploii la începuturi
când ferestrele încep să plângă una câte una pe bulevard când orele zilei s-au împuţinat şi vine întunericul din gânduri îmi place să îmbrăţişez ploaia pe furiş să o dezmierd să o mângâi pe
Luminile din ferestre mureau încet
la spectacolul de sfârșit de an unde cardinalul are pălărie roz și degete subțiri pline de inele grele la orgă cântau două contese îndelung apretate la trompetă cântam doar eu și pentru asta
Cum zbura pe stradă un rinocer
înainte de roată a fost câine a trăit s-a gudurat a lătrat și a mușcat ca un maidanez a mers cu coada în vânt fudul cum nu a mai fost nimeni până într-o zi când a vrut să muște o roată de la
Cu toate acestea nu este îndeajuns
mă întrebi cum e să te trezești deprimat să vezi lumea prin crăpăturile pleoapelor să fii infestat cu brumă ori încă din somn să fii beat să aluneci în vomă să cazi fulgerat sau să te lovești
Orașul cu trei felinare și o roată bolnavă mintal
vreau să-ți povestesc iubito despre orașul cu trei felinare și o bancă uitată în parc unde în fiecare zi primeam o gogoașă și de atâta fericire plesneam despre orașul unde specialiștii în
