Poezie
Nemeții
1 min lectură·
Mediu
nu a mai nins de demult
în copilăria mea
mi s-a uscat sufletul
de-atâta așteptare
și buzele îmi sunt crăpate
gura amară
doar mama mai răzbate
din uitare
cu strachina aburindă plină cu lapte
și cu felia groasă de pâine
în mâna cealaltă
apoi îmi mai aduc aminte
de plânsul mut
la căpătâiul ei
dar și de îngerul rătăcit
în așternuturile noastre
a venit și timpul ca să mă smulg
din ideea de frunză din starea de plantă
în mormânt somnul meu alb nemeții
unde visul și rostul roții
este același
în fiecare clipă a eternității
unde luna și-a eliberat lupii pe tărâmul
celor o mie de vânturi
și unde șeful trenului anunță sec
capătul drumului
trupul tău devorat de o mie de vulturi
când tu mai întâi îți desfăceai pulpele
apoi îți deschideai încet încet sufletul
tu îmi spuneai că nu doar întunericul
este veșnic
mult mai rea și nesfârșită este uitarea
carnea bătrână fără amintiri
002.106
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- petre ioan cretu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 157
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 33
- Actualizat
Cum sa citezi
petre ioan cretu. “Nemeții.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petre-ioan-cretu-0030869/poezie/14141952/nemetiiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.