Petre Călin

Primul fragment vad ca este o metafora extinsa ori a vreunei neimpliniri, ori a vreunei retineri. \"Cred că fiecare ar trebui să poarte cu sine un capac.\" Structural, intregul fragment este o ilustrare a aceluiasi autobiografic estetic si fantastic de care am vorbit si in celalalt text.
De fapt, textele tale sint strabatute ca de-un fir rosu de doua elemente care le unifica in ceea ce pare (sau este deja) inceputul unei opere poetice. Primul element unificator este predilectia pentru metafora obsedanta (critica tematica, psihocritca, din acest punct de vedere, ar fi cele mai potrivite discursuri critice pentru descifrarea poeziei tale), iar al doilea este insertia de autobiografic estetic si fabulos. Iar acest lucru este extrem de interesant, pentru ca imbina doua registre literare destul de diferite: pe de o parte, prin metaforele obsedante, produci o scriere psihologizanta, in care incerci sa analizezi simbolic anumite lucruri (nu faci astfel decit sa criptezi a doua oara ceva dinainte criptat: simbolul - lucrul deja criptat - il mai criptezi o data in momentul in care il metaforizezi); pentru orice discurs critic, decriptor in esenta, operatia de demetaforizare si desimbolizare pe care o presupune textul tau poetic este extrem de dificila, iar acest lucru nu se poate face dintr-o data, superficial sau fara o cercetare profunda; pe de alta parte, prin autobiograficul estetic si fantastic, cuprinzi alte doua \"paliere\" ale literarului: fantasticul si postmodernismul, aflate, aparent, la opusul unei scrieri psihologizante. Rezultatul este extrem de interesant atit pentru viitoarele tale explorari adinci, cit si ale oricarui critic care ar analiza cu instrumentele profesionistului aceste texte.
Primul fragment al acestui text poate fi considerat si o ars poetica (in sensul general al cuvintului), a carei idee fundamentala este (desi neexprimata si izolata): poezia se face chiar si in ziua de astazi in sistem, cu sistem; poezia trebuie sa apartina unui sistem poetic pentru a se impune si, mai ales, pentru a impune un nume si un stil. Iar tu lucrezi foarte mult la ideea asta, chiar daca, niciodata, cred, nu ai exprimat-o, nu ai facut-o vizibila in vreun text al tau.

Ultimele doua fragmente ale acestui text sint, probabil, retorizate in exces. Prea multe figuri de stil. O analiza atenta si amanuntita cred ca ar putea scoate la iveala un adevarat compendiu de tropi.
Iata numai citeva exemple:
\"dinspre ceasuri se scurgeau niște centimetri lenoși de secunde\";
\"mă ascund românește în țambal și gâdil de acolo subsuorile cuvântului\";
\"n călugăr e ochiul tău stâng o curvă deplină e pleoapa ta dreaptă\"
Bineinteles, acest lucru arata imaginatia ta extrem de bogata (aspectul poziviv), dar si relativa ta departare (sau impartiala ta maturizare artistica) de modelele poetice \"pure\" (aspectul negativ), pe care istoria literara ni le pune la dispozitie. (Pentru literatura romana, modelul paradigmatic de de-retorizare a poeticului este \"Oda...\" eminesciana si, in general, toate poeziile sale de maturitate). Aspectul negativ, pe care trebuie sa mai insist aceasta ultima fraza, adica aceasta departare de un ideal poetic (intr-adevar, rar atins) nu este decit o forma de barochism estetic (atentie, toate aceste etichete trebuie intelese in cel mai relativ si provizoriu sens al lor) care, prin constientizarea prezentei sale, poate fi redus foarte mult si, in ultima instanta, eliminat.

despre striptease:
\"Main Entry: strip·tease
Pronunciation: \'strip-\"tEz
Function: noun
: a burlesque act in which a performer removes clothing piece by piece\"
(source: http://www.m-w.com/dictionary/striptease)

daca ai avut, totusi, vreun motiv particular sa ortografiezi asa, poate ne explici si noua. \"streap\" nu exista in nici o forma, sub nici o forma, in limba engleza.

ideea in sine e formidabila. ar merita stea rosie. transpunerea ei poetica poate ca ar fi putut fi si mai buna decit este, daca nu te-ai fi risipit in \"miliarde de ferestre\". din pacate, nu sint cel mai in masura sa judec un text poetic. nu am competentele necesare. insa ideea din poem, chiar daca nu e neaparat noua, ar putea, astfel expusa, sau chiar si mai bine expusa, face cariera. sint curios cine va o va explora pina la ultima ei consecinta (in poezie, proza, etc).
s-ar putea scrie chiar o ontologie generala a virtualului. noile dimensiuni: dot-ul/ pixel-ul/ byte-ul (nu ma pricep la informatica, de aceea ezit si probabil ca am si gresit pe undeva) ar putea fi unitatea minimala a fiintei (virtuale, bineinteles); google, de exemplu, ar putea fi insasi fiinta virtuala (sau una dintre ele sau un avatar virtual al ei); internetul, in aceasta ecuatie, ar putea fi chiar fiintarea virtuala.
si, ca orice ontologie \"serioasa\", ar fi dublata de o metafizica care sa descrie anterioritatea virtualului, dar si de o fenomenologie \"solida\" care sa cerceteze efectele anterioritatii virtuale asupra posterioritatii ei.
ideea ta poate fi extrem de generoasa pentru un filosof; de aceea, te-as sfatui sa te asociezi cu unul si sa faci/ faceti (tu si filosoful respectiv) urmatoarea fapta deconstructivista a la heidegger si, in ultima instanta, derrida.

conform doom, 2005,(p. 735), forma de genitiv-dativ a substantivului \'soarta\' este \'sortii\', cu exceptia expresiilor (fixe), de genul \'in voia soartei\', care inseamna \'la intimplare\', unde este acceptata, in paralel, si forma \'soartei\'.
acum, daca consideram titlul acestui articol drept expresie fixa, forma din titlu este, dupa ultimele norme ortografice, corecta. daca, dimpotriva, nu-l consideram expresie fixa, atunci corect ar fi prima forma de genitiv-dativ a dubletului, (\'sortii\'), care, oricum, este, in uz, mult mai des intilnita.
in ultima instanta, este o problema de interpretare si, ca atare, ramine la latitudinea autorului daca schimba sau nu ceea ce ar fi (sau nu) de schimbat.

mai bine i-ai spune \"wordy striptease\"

sau mai bine asa: \"words have clad me in beauty\"; perfect, acum!

de obicei, jocurile de cuvinte nu trebuie explicate printr-o marca vizuala (cratime, aldine etc).
vezi pt ilustratie \"zadarnicele chinuri ale dragostei\" sau \"alice in tara minunilor\" - dar nu in vreo traducere.

de cite ori vorbim despre literatura feminista, ar trebui sa verificam daca textele care o compun sint dublate de viziunea (asupra lumii) feminista corespunzatoare. desigur, un barbat ar fi gindit malahia ta cosmica (ca sa ne pastram in acelasi registru lingvistic)in modul exact opus in care acest lucru poate fi gindit. intrarea malahica ar fi fost inlocuita de frecarea malahica (corespunzatoare): interioritatea cu exterioritatea; iar, conform \"atmosferei\" din acest poem miniatural, esoterismul cu exoterismul.

intii despre \'posteritate\' si despre \'posterior\': da, ambele vin dintr-un adjectiv latinesc, \'posterus\', care inseamna \'urmator\', \'viitor\'. in afara de radacina comuna pe care cele doua cuvinte o impart, as mai adauga ca, in limbile moderne, cele doua cuvinte, \'posteritate\' si \'posterior\' au ajuns sa aiba valori sensibil diferite. probabil ca cea mai interesanta deosebire consta in aspectul temporal-ontologic al posteritatii si temporal-logic al posteriorului. dar, dincolo de certitudinea etimologica (stiintifica), restul este doar pura speculatie, interesanta, dar numai atit.
acum despre ceva mai important.
\'catedrala\' si \'bazarul\' (eu as fi preferat invers, si nu doar dintr-o nevoie de ordonare alfabetica) pot fi considerate, in acest context, simbolurile lumilor pe care cele doua cuvinte le reflecta etimologic si istoric. este, cu alte cuvinte, vorba despre eterna problema a alteritatii, resimtita frustrant si acut in toate epocile istorice. adica: bazarul (orientul, lumea si civilizatia estica, de tip mistic) versus catedrala (apusul, lumea si civilizatia vestica, de tip rational). confruntarea, iata, devine clara: intre orient si apus (categoriile \"saidiene\" si \"todoroviene\" ale geopoliticului si ale imagologicului); intre \"calea\" mistica de aflare a adevarului si \"calea\" rationala de aflare a adevarului; intre religie si secularizare; intre, intr-un (posibil) final (antropologic), ei: \"cei rai\", \"rudimentari\", \"barbari\", (vezi sensul etimologic!) \"inferiori\", pe scurt, si noi: \"cei buni\", \"avansati\", \"civilizati\", \"superiori\", cu alte cuvinte.
si inca doua lamuriri suplimentare: bazar este un cuvint persan (oriental, adica), care inseamna \'piata\', iar catedra, un cuvint latinesc (apusean, adica) care vine, la rindul sau, din latinescul \'cathedra\', al carui sens propriu este \"scaun cu spatar si rezematoare de picioare\". de aici sensul figurat de \'catedra\'. \'cathedralicius\': bun sa stea in scaun/jilt si \'cathedrarius\': purtator de scaun/jilt, mai tirziu, de catedra. iar catedrala este, de fapt, o sinecdoca a catedrei (in sens de scaun): largirea sensului de \"loc al puterii\" de la parte (cathedra: scaun) la intreg (cathedrala: cladire).

poem absurd in forma si-n continut. dar pe mine ma intereseaza absurdul continutului poetic, pentru ca e mai greu de obtinut. storci gramul de talent si forme absurde picura pe hirtie (se upload-eaza pe server-ul vreun portal cultural) cite vrei.
trei momente in care absurdul devine constient de forta pe care o are:
1)\"eu aveam genunchii strânși sub bărbie iar
crabii treceau într-o parte și în alta

ne-ar trebui un binoclu ceva
îmi spuse ea să vedem ce naiba vor crabii\"
jocul insusi al distantelor e absurd. intii distanta bine definita spatial, determinata si controlabila anatomic de reperul \"genunchi\" si de reperul \"barbie\"; distanta strimta, artistica, din punct de vedere etimologic (l. artus = strimt). dupa, distanta indefinta spatial, fara determinari, incontrolabila, pentru ca e necunoscuta, si cu repere mobile, flexibile: \"crabii\" in miscare; distanta ampla.
deci: jocul dintre distanta strimta si distanta ampla e absurd; la nivel formal, e absurd de asemenea: daca primul tip de distanta e marcat deictic (pseudo-deictic, de fapt, deixis-ul fiind doar subinteles), al doilea tip de distanta nu mai este marcat deloc; jocul de substanta al distantelor este dublat de jocul lingvistic al distantelor; paradoxal, distantele actualizate gramatical joaca jocul mai absurd decit distantele actualizate notional; este, in cazul formei, jocul absurd dintre o distanta falsa (pseudo-) si o distanta inexistenta. distanta anatomica este practic o apropiere, deci o distanta \"strimta\", iar distanta biologica este un vid, deci o distanta \"larga\". ontologic, jocul acesta al distantelor este perfect asimilabil jocului heideggerian (pe care heidegger l-a impus) dintre fiinta si fiintare. fiinta barbiei si a genunchilor are de-a face cu fiinta crabilor; continuind asimilarile filosofante, desigur speculative, distanta anatomica este statica (parmenidiana), iar distanta biologica este dinamica (heracliteiana). absurdul situatiei nu consta in \"compartimentele\" poetice din care este absurdul insusi alcatuit, ci din trecerea \"fireasca\", fara translatio, de la genunchi la crabi.
2)\"așezarea ochilor crabilor
mi se părea stupidă de aceea am întrebat-o atunci
dacă briceagul e același cu care
ne-am săpat numele în turn\"
absurdul pare de natura retorica in aceste versuri; ceea ce are in comun cu primul moment al absurdului este aceeasi lipsa a vreunei translatio: trecerea abrupta, febrila (din punct de vedere lingvistic), de la observatia anatomica la interogatie este absurda prin firescul mimat al situatiei(si deci ascuns in functiile atributive ale poemului).
3)\"ea mi-a spus că de îndată
ce se va ivi prilejul
o să ne fotografiem

unghiile\"
ultimul moment al absurdului nu mai este narativ (narativizat) cum sint primele doua momente; absurdul \"digital\" este, in schimb, descriptiv; deixis-ul nu mai este nici pseudo-, nici inexistent, ci, urcind in valoare, anticipativ sau, cu un termen mai tehnic, proleptic (\"...de îndată ce...\").

contemplarea unei fotografii vechi este un act absurd pentru ca arunca un trecut indepartat in prezentul contemplant atit de firesc si \"natural\", incit actul in sine produce asupra constientului privitorului un by-pass noetic in urma caruia absurdul momentului si al situatiei devine realitate imperceptibil absurda.

peroratie sau peiorativ? meliorativ, as spune ca prima varianta. sau este vorba despre un compus dintre cele doua cuvinte? asa ar fi mai interesant si postmodern/-ist in stil, dupa cum sint construiti multi termeni teoretici ai modelului cultural (sens foarte larg) amintit mai sus.
daca este vorba despre asa ceva, as vrea sa vad cum poate pleca, in aceeasi linie teoretica, poezia \"pura\" (sens filosofic-ideal) de la \"peioratiile\" sale conditionate (de ce?).
gaseste raspunsuri pertinente tuturor acestor intrebari si mai vedem unde ne blocam dupa.
peioratie placuta!

nimic nu este mai frumos, adica mai tensionat, mai incarcat de adrenalina, decit sfirsitul vreunui timp al carui traitor esti. si cita pasiune \"paradisiaca\" si deci adrenalinica poti depune in incarcatura milenaristica a unui timp al carui sfirsit stii ca nu-i decit inceputul altuia \"nou\" sau,for that matter\", \"vechi\".
practicanti ai sporturilor extreme, catalogati-va sfirsitul la inceputut...

foarte interesant, pentru ca, departe de poezie, durerile sint chiar mobile (sau fluide, sau dinamice, sau curgatoare).
in rest, textul e destul de incomprehensibil. realizare, de asemenea, \"statica\".

in cel mai bun caz, e un fel de sinestetica culturala (echivalentul gindit pe loc al sinesteziei retorice); in cel mai rau, dovedeste ca poeta nu cunoaste bine unele cuvinte pe care le foloseste; sau, chiar daca le cunoaste, oricit de aproximativ, nu le stapineste in substanta lor originar, ancestral poetica.

eu sint sincer si zic ca treburile legate de fizica ma depasesc (\"fizica\" in sensul ei modern, pentru ca in sensul ei originar, toti cunoscatorii de filosofie sint, de fapt, niste physikoi, niste \"ur-filosofi\", daca pot spune asa), dar la fel de sincer sint si zic ca treburile legate de postmodernitate, pe de o parte, si de postmodernism, pe de alta parte, nu ma depasesc. de aceea vreau sa va felicit pentru distinctia dintre postmodern si postmodernist pe care ati facut-o; in acelasi timp, va reprosez o oarecare ambiguitate (postmoderna, si ea, desigur), care se (re)simte de-a lungul intregului text si chiar si in centrul sau nodal, pe care-l consider a fi nu altceva decit distinctia amintita mai sus. cum este vorba despre un lucru fundamental, care ne reprezinta, paradoxal, prin ne-reprezentare, ar fi trebuit sa insistati mai mult si mai apasat pe aceasta pereche terminologica care, din pacate, face multe victime printre necunoscatorii cu pretentii academice. pentru ca aveti \"fir epic academic\" (rima fara intentie), v-as sugera sa adinciti diferentele postmodernitate / postmodernism intr-un eseu cu tinta pedagogica, pentru instruirea cit mai multor entuziasti, iar medium-ul pe care l-ati ales pentru scrierile dvs., acest site, este cum nu se poate mai potrivit pentru un asemenea demers.
acum, despre \"\"Empirismul pozitivist (și raționalist?!)\"\"... vad, totusi, ca, trecind intre paranteze \'rationalist\', va exprimati indoielile cunoscatorului in legatura cu alaturarea periculoasa si falsa, cel putin in filosofiile \"clasice\", dintre \'empirism\' si \'rationalism\'. as vrea sa stiu daca in filosofia fizicii cele doua dimensiuni \"standard\" ale teoriei cunoasterii - empirismul si rationalismul - au devenit complementare in vreun fel sau altul.

incurcate sint caile literaturii (creatiei, in general).
aforismul indicat, de pilda, este de inspiratie hegeliana; daca voi gasi la timp citatul din hegel, am sa-l reproduc aici.
ma intereseaza in mod deosebit influentele inconstiente intre autori; cele constiente, programatice, sint mai putin fascinante din punct de vedere antropologic; insa, primul tip de influente, care leaga marele text uman (iata o sintagma borgesiana, de data asta facind parte din tipul de influente mai putin interesant, de care am vorbit mai sus), existenta lui, mai exact, demonsteaza un mare adevar, si el antropologic: ca marile idei au un numitor comun: gindirea umana, spus mai simplu.
si, pentru ca \"aforism\" si \"orizont\" au acelasi etimon, iar acesta inseamna, in greaca veche, \"a lega\", \"a uni\" (horizein), as dori sa ne legi, prin tine, si de alte mari adevaruri antropologice (cum ai facut cel putin in exemplul ales de mine), pe care sa le unim apoi, redindu-le, intregului originar, care nu se mai gaseste decit in mintea fiecaruia dintre noi.
orizont pin de aforisme

\"iar ochi-ți strălucesc\"
(s., pl., art.: ochii*): deci: ochii-ti.

\"acolo sus, e ca o cruce\"
ori: \"acolo, sus, e ca o cruce\",
ori: \"acolo sus e ca o cruce\".

cunoasterea impecabila, nativa si formala, a limbii in care se produce un text literar este conditia fundamentala prin care acel text se legitimeaza literar. (apoi talentul, etc.)

prin postmodernism se inteleg atit de multe lucruri, incit si-a pierdut de mult consistenta semantica. dar, daca esti interesata, putem vb despre asta in particular: patrickcalinescu e id-ul meu de yahoo messenger.
multumesc si pentru analiza risului meu, ca sa zic asa.
mai vorbim. despre postmodernism, \"un veac de singuratate\". pe chat am sa-ti spun mai multe, daca te intereseaza aspectul asta.

nu mi-ai spus, totusi, cum a fost \"impus in constiinte\" versul cu pricina.

compus din* cele...
mai greseste si locuitorul, ramas singur, al orasului aceleiasi litere, nu?
in fine, eu zic ca asa textul tau este mai \"bun\", mai \"personal\", mai \"original\" (sper ca vei intelege rostul ghilimelelor...) decit ar fi fost fara \"greseala\" pe care ti-am dezvaluit-o (desi o stiai deja) spre conceptualizare.
voi reveni, dar singur, pentru ca nu am pe nimeni care sa ma dubleze.