Petre Călin

Primul fragment vad ca este o metafora extinsa ori a vreunei neimpliniri, ori a vreunei retineri. \"Cred că fiecare ar trebui să poarte cu sine un capac.\" Structural, intregul fragment este o ilustrare a aceluiasi autobiografic estetic si fantastic de care am vorbit si in celalalt text.
De fapt, textele tale sint strabatute ca de-un fir rosu de doua elemente care le unifica in ceea ce pare (sau este deja) inceputul unei opere poetice. Primul element unificator este predilectia pentru metafora obsedanta (critica tematica, psihocritca, din acest punct de vedere, ar fi cele mai potrivite discursuri critice pentru descifrarea poeziei tale), iar al doilea este insertia de autobiografic estetic si fabulos. Iar acest lucru este extrem de interesant, pentru ca imbina doua registre literare destul de diferite: pe de o parte, prin metaforele obsedante, produci o scriere psihologizanta, in care incerci sa analizezi simbolic anumite lucruri (nu faci astfel decit sa criptezi a doua oara ceva dinainte criptat: simbolul - lucrul deja criptat - il mai criptezi o data in momentul in care il metaforizezi); pentru orice discurs critic, decriptor in esenta, operatia de demetaforizare si desimbolizare pe care o presupune textul tau poetic este extrem de dificila, iar acest lucru nu se poate face dintr-o data, superficial sau fara o cercetare profunda; pe de alta parte, prin autobiograficul estetic si fantastic, cuprinzi alte doua \"paliere\" ale literarului: fantasticul si postmodernismul, aflate, aparent, la opusul unei scrieri psihologizante. Rezultatul este extrem de interesant atit pentru viitoarele tale explorari adinci, cit si ale oricarui critic care ar analiza cu instrumentele profesionistului aceste texte.
Primul fragment al acestui text poate fi considerat si o ars poetica (in sensul general al cuvintului), a carei idee fundamentala este (desi neexprimata si izolata): poezia se face chiar si in ziua de astazi in sistem, cu sistem; poezia trebuie sa apartina unui sistem poetic pentru a se impune si, mai ales, pentru a impune un nume si un stil. Iar tu lucrezi foarte mult la ideea asta, chiar daca, niciodata, cred, nu ai exprimat-o, nu ai facut-o vizibila in vreun text al tau.

Ultimele doua fragmente ale acestui text sint, probabil, retorizate in exces. Prea multe figuri de stil. O analiza atenta si amanuntita cred ca ar putea scoate la iveala un adevarat compendiu de tropi.
Iata numai citeva exemple:
\"dinspre ceasuri se scurgeau niște centimetri lenoși de secunde\";
\"mă ascund românește în țambal și gâdil de acolo subsuorile cuvântului\";
\"n călugăr e ochiul tău stâng o curvă deplină e pleoapa ta dreaptă\"
Bineinteles, acest lucru arata imaginatia ta extrem de bogata (aspectul poziviv), dar si relativa ta departare (sau impartiala ta maturizare artistica) de modelele poetice \"pure\" (aspectul negativ), pe care istoria literara ni le pune la dispozitie. (Pentru literatura romana, modelul paradigmatic de de-retorizare a poeticului este \"Oda...\" eminesciana si, in general, toate poeziile sale de maturitate). Aspectul negativ, pe care trebuie sa mai insist aceasta ultima fraza, adica aceasta departare de un ideal poetic (intr-adevar, rar atins) nu este decit o forma de barochism estetic (atentie, toate aceste etichete trebuie intelese in cel mai relativ si provizoriu sens al lor) care, prin constientizarea prezentei sale, poate fi redus foarte mult si, in ultima instanta, eliminat.

conform doom, 2005,(p. 735), forma de genitiv-dativ a substantivului \'soarta\' este \'sortii\', cu exceptia expresiilor (fixe), de genul \'in voia soartei\', care inseamna \'la intimplare\', unde este acceptata, in paralel, si forma \'soartei\'.
acum, daca consideram titlul acestui articol drept expresie fixa, forma din titlu este, dupa ultimele norme ortografice, corecta. daca, dimpotriva, nu-l consideram expresie fixa, atunci corect ar fi prima forma de genitiv-dativ a dubletului, (\'sortii\'), care, oricum, este, in uz, mult mai des intilnita.
in ultima instanta, este o problema de interpretare si, ca atare, ramine la latitudinea autorului daca schimba sau nu ceea ce ar fi (sau nu) de schimbat.

mai bine i-ai spune \"wordy striptease\"

sau mai bine asa: \"words have clad me in beauty\"; perfect, acum!

de obicei, jocurile de cuvinte nu trebuie explicate printr-o marca vizuala (cratime, aldine etc).
vezi pt ilustratie \"zadarnicele chinuri ale dragostei\" sau \"alice in tara minunilor\" - dar nu in vreo traducere.

de cite ori vorbim despre literatura feminista, ar trebui sa verificam daca textele care o compun sint dublate de viziunea (asupra lumii) feminista corespunzatoare. desigur, un barbat ar fi gindit malahia ta cosmica (ca sa ne pastram in acelasi registru lingvistic)in modul exact opus in care acest lucru poate fi gindit. intrarea malahica ar fi fost inlocuita de frecarea malahica (corespunzatoare): interioritatea cu exterioritatea; iar, conform \"atmosferei\" din acest poem miniatural, esoterismul cu exoterismul.

nimic nu este mai frumos, adica mai tensionat, mai incarcat de adrenalina, decit sfirsitul vreunui timp al carui traitor esti. si cita pasiune \"paradisiaca\" si deci adrenalinica poti depune in incarcatura milenaristica a unui timp al carui sfirsit stii ca nu-i decit inceputul altuia \"nou\" sau,for that matter\", \"vechi\".
practicanti ai sporturilor extreme, catalogati-va sfirsitul la inceputut...

eu sint sincer si zic ca treburile legate de fizica ma depasesc (\"fizica\" in sensul ei modern, pentru ca in sensul ei originar, toti cunoscatorii de filosofie sint, de fapt, niste physikoi, niste \"ur-filosofi\", daca pot spune asa), dar la fel de sincer sint si zic ca treburile legate de postmodernitate, pe de o parte, si de postmodernism, pe de alta parte, nu ma depasesc. de aceea vreau sa va felicit pentru distinctia dintre postmodern si postmodernist pe care ati facut-o; in acelasi timp, va reprosez o oarecare ambiguitate (postmoderna, si ea, desigur), care se (re)simte de-a lungul intregului text si chiar si in centrul sau nodal, pe care-l consider a fi nu altceva decit distinctia amintita mai sus. cum este vorba despre un lucru fundamental, care ne reprezinta, paradoxal, prin ne-reprezentare, ar fi trebuit sa insistati mai mult si mai apasat pe aceasta pereche terminologica care, din pacate, face multe victime printre necunoscatorii cu pretentii academice. pentru ca aveti \"fir epic academic\" (rima fara intentie), v-as sugera sa adinciti diferentele postmodernitate / postmodernism intr-un eseu cu tinta pedagogica, pentru instruirea cit mai multor entuziasti, iar medium-ul pe care l-ati ales pentru scrierile dvs., acest site, este cum nu se poate mai potrivit pentru un asemenea demers.
acum, despre \"\"Empirismul pozitivist (și raționalist?!)\"\"... vad, totusi, ca, trecind intre paranteze \'rationalist\', va exprimati indoielile cunoscatorului in legatura cu alaturarea periculoasa si falsa, cel putin in filosofiile \"clasice\", dintre \'empirism\' si \'rationalism\'. as vrea sa stiu daca in filosofia fizicii cele doua dimensiuni \"standard\" ale teoriei cunoasterii - empirismul si rationalismul - au devenit complementare in vreun fel sau altul.

\"iar ochi-ți strălucesc\"
(s., pl., art.: ochii*): deci: ochii-ti.

\"acolo sus, e ca o cruce\"
ori: \"acolo, sus, e ca o cruce\",
ori: \"acolo sus e ca o cruce\".

cunoasterea impecabila, nativa si formala, a limbii in care se produce un text literar este conditia fundamentala prin care acel text se legitimeaza literar. (apoi talentul, etc.)

prin postmodernism se inteleg atit de multe lucruri, incit si-a pierdut de mult consistenta semantica. dar, daca esti interesata, putem vb despre asta in particular: patrickcalinescu e id-ul meu de yahoo messenger.
multumesc si pentru analiza risului meu, ca sa zic asa.
mai vorbim. despre postmodernism, \"un veac de singuratate\". pe chat am sa-ti spun mai multe, daca te intereseaza aspectul asta.

nu raspund, dar nu ma pot abtine: pixul nu se tine.

interesant sau nu, primului segment al acestui text i s-ar fi potrivit de minune, daca ar fi fost separat de al doilea segment al sau, titlul de \'horos\'. asta, atit din considerente obiective (textul in sine), cit si subiective (perceptia mea asupra lui). le iau pe rind. in textul in sine am gasit un cuvint, \'margine\', si o idee, \"trecerea dintr-o existență în alta\", \"trecuta\" la rindul ei, in cuvint. ambele lucruri tin de \'horos\', pentru ca acest cuvint inseamna literal \'margine\' si poate, din aceasta cauza, foarte usor fi subsumabil ideii de transfer, adica de separare a unei existente de alta (in momentul trecerii din una in alta). deci \'horos\' pe toata lina in dreptul considerentelor obiective. cit despre cele subiective, primului segment textual, separat de-al doilea, i-as da numele, pur si simplu, de \'definitie\'. asta, pentru ca intreaga descriere din aceste rinduri pare la fel de usor a fi subsumabila ideii de definitie a lucrului descris/definit. si aici avem de-a face cu \'horos\', pentru ca cel de-al doilea sens al acestui cuvint grecesc este chiar \'definitie\'. si, in fine, cel de-al treilea sens al lui \'horos\', care este \'separare\', tine de insasi separarea despre care vorbeam mai devreme. la fel, \'horos\' pe linie si din punctul de vedere al considerentelor subiective.

ideile bune intotdeauna se propaga cu viteza nasterii virtuale.
sint incintat sa vad ca aceeasi idee este altfel transpusa in limbaj poetic: aici, probabil, mai ironic decit in primul caz.

prima jumatate a subtitlului dovedeste cu mare precizie ca unele lucruri chiar devin autonome: se desprind din gravitatia auctoriala si ajung in cea paremiologica. totusi,oricit mi-ar gidila orgoliul acest fapt, nu pot sa nu observ, cinic, ca poetul acesta a preluat o sintagma fara sa-i precizeze, nici macar amical, sursa.
iar acest lucru se apropie foarte mult de plagiat.

text la granita aproape stearsa dintre poem si proza. de aceea nu s-ar putea spune ca e poem in proza, nici ca e proza in poem (proza poetica).
text si scriere experimentala (experimentul structural, metaforic, eseistic), postmodernista simptomatologic (fragmentarism, (auto)reflexivitate, (auto)biograficul estetizant si fantastic).
sa le luam pe rind.
1) experimentul structural. fiecare paragraf este nou in raport cu precedentul. idei noi, atmosfera noua, subiectivitate diferit manifestata.
2) experimentul metaforic. titlul insusi este o metafora. metafora obsedanta a textului care se repeta in alte metafore de-a lungul si de-a latul intregii scriituri. metafora a incognoscibilului cognoscibil. metafora a \"aerarii pamintului\". metafora a paradoxului autobiografic (nu stiu daca si estetizant si fantastic). pentru ca sint atit de multe, nu voi da si exemple. intreg textul este un compendiu al metaforelor posibile si imposibile pe care o astfel de scriitura le poate dezvolta plecind de la metafora obsedanta, originara, din titlu.
3) experimentul eseistic. pentru ca este mai greu, probabil, de depistat, voi cita fragmentul respectiv:
\"Moartea s-a dus și ea de aiurea, pe alte meleaguri, să se împăuneze cu arta ei de a tulbura. Cu noi nu-i mai merge.

Acum e multă poezie în drumul spre casă. Ea-ți sare în față ca o cățea și mârâie. N-o lovi. Îi e doar foame\"
contemplarea (tot metaforica si subiectiva) a unor notiuni (moartea, poezia)este de natura eseistica.
4) fragmentarism. cel mai bine se observa la nivelul formei, dar mai adinc vizibil este la nivelul continutului. ideea centrala, a incognoscibilului cognoscibil (sau invers), metaforizat, zooificat, este redata, ilustrata sau verificata textual si scriptural prin ruperi ideatice.
5) autoreflexivitate. subiectul contemplativ doreste identificarea cu subiectul (notional) al metaforei obsedante in jurul careia este construit totul. autoreflexivitatea este marcata gramatical de multele verbe la diateza reflexiva, dar iata un lucru mult prea banal pentru a mai fi explorat.
6) autobiograficul estetizant si fabulos. acesta este prezent in toate paragrafele, in toate \"ideile\" descriptive, dar niciunde nu este mai puternic decit in acest punct:
\" O coroniță. Premianta tatii – asta sunt, chiar și atunci când, dezlegată de fire fiind, scrobesc cu iubire un cearșaf dintr-o noapte subțire\". acest fragment este edificator: autobiograficul este estetizant (prezentat intr-o lumina frumoasa, mai simplu spus), dar si fantastic: \"...scrobesc cu iubire un cearșaf dintr-o noapte subțire\".

dzeu nu mai stie cum este omul pentru ca acesta e cind activ-pasiv, cind reflexiv. interesant (si nu stiu daca e interesant programatic sau pur si simplu interesant), comportamentul contradictoriu al omului coboara pina in limbajul \"descriptiv\" al acestui poem-parabola la conditia omului: alternanta, asimetrica, ceea ce ma face sa cred ca poetul nu a constientizat efectul puternic pe care l-a produs in acest text, dintre activ-pasiv si reflexiv in marcile verbale care domina aceasta \"naratiune descriptiva\".
\"a încheiat\", activ; \"și-a pus\", reflexiv, etc.

nota explicativa dedicata cunoscatorilor de gramatica*: prin \"reflexiv\" se intelege, desigur, din punct de vedere lingvistic, asa cum am precizat mai sus, atit diateza reflexiva, cit si diateza pronominal-reflexiva.

recunosc ca nu-s poet in nici un fel (imaginabil), n-am nimic in comun cu poezia, in afara unei admiratii lenese pentru ea si pentru cei care-o fac, dar, citindu-ti poezia si remarcind primul vers (\"ultimul adăpost l-am săpat în mers\") si, mai ales, ideea din el, am indraznit sa ma gindesc la un altul, usor diferit de al tau, care ar prinde, dupa parerea mea, si mai bine ideea pe care o traduce liric: \"ultima plimbare am sapat-o-n primul mers\". asa, ideea este congruenta cu ea insasi din toate punctele de vedere imaginabile.

daca as fi continuat proiectul \'versul zilei\', cu siguranta ca versul tau ar fi fost alegerea mea de astazi. si, pentru ca-s jucaus din fire, cu varianta mea la versul tau as fi initiat o noua rubrica, pe care as fi intitulat-o, fara prea multe subtilitati, \'versul paralel al zilei\'.

iata un vers care-mi aduce aminte ca sensurile originare ale cuvintelor, de obicei uitate, nu pier niciodata: sint adinc ingropate in subconstient, unde nici una dintre normele limbii nu poate sa impuna regula; si, totusi, una dintre ele \"scapa\" filtrului sever al subconstientului, se strecoara dincolo de cognoscibil si organizeaza materialul originar al limbii in fascicule lingvistice coerente, dar invizibile.
ma refer la \"poezie\" si la relatia sa cu \"a face\": o legatura atit de veche, incit nu s-a mai desfacut din vremea disputei dintre \"physis\" si \"techne\".

expresionism, re-mitizare de-mitizanta (vechiul paradox al postmodernitatii pare sa fie deja un \"bun\" antropologic, ceea ce ma mira doar in masura in care nu ma mira), univers umed (\"Piatra izvorăște\"; \"icoanele fecioarei plângătoare\"; \"mi se preling\"; \"Picături\"; \"Stalagmită\"), dar si univers al trans-figurarii umedului in mineral.
plus alte elemente care nu par a face parte din lumea acestui text (de ex., motivul, des-figurat, nu desfigurat, al mitului platonician al pesterii, precum si motive general religioase, asupra carora nu ma opresc).
sinestetic, versul citat ar trebui sa aiba mirosul unui sirop din conuri de brad.