comunicare

Bineînțeles, matale ascunzi în poeme, aș putea spune că întotdeauna, adevăruri pe care ar trebui să le recunoaștem cu toții mai des.
La fel, nota de umor nu lipsește aproape niciodată, parcă tocmai pentru a întări ceea ce a spus Marin Preda, dacă nu mă înșel în \"Viața ca o pradă\", anume că \"a ști să râzi în momente tragice înseamnă a stăpâni tragicul\" (și sper că am reprodus exact cuvintele sale).
Mă bucur să te știu aici, marcând în semne Braille ceea ce orbii din noi nu pot sau nu vor să vadă: realitatea.
Ceea ce ai descris aici se întâmplă unora, altora nu. Pe unii îi doare, pe alții nu.


Cu drag!

Monica, dacă ai găsit în poezioara mea măcar un crîmpei din viață, sau din propriile tale experiențe de comunicare, mă declar mulțumit. Și se pare că ai găsit, din moment ce mi-ai lăsat și un semn. Onorat de prezență.

Un crampei de viata ca un mulaj pentru o guernica in piatra pe care Nanu viseaza s-o expuna la casa de cultura din Rosiori cand or termina treaba lor nemtii sau cine ne mai omoara in zilele de astazi.
Nu-mi place versul de inceput al strofei a doua \"si totusi e o lume...\" e prea sec. In rest, da bine la lectura, face pofta de bere si de comunicare.
Bobadil.
P.S. OK importanta e comunicarea, dar in comunicare stii ce-i cel mai important? (intrebare de la un test PMI de project-management)

sau cei ce-si vad de treaba cu sinceritate(a)? Poti sa faci \'hernie\' de prea multe retineri, simpatica formularea.

Ma comunica - nu ma comunica - ma comunica - nu ma comunica...

Poemul asta pare a da vina pe altcineva.

Citit, placut,
Maria

Poezia ta îmi amintește de mama cum întindea rufe pe sârmă și avea și mama un caiet de dictando din acela mare în care era și musaca, la M, că le avea pe litere. Cred că e foarte bună poezia ta. Ușor scrisă, cu abilitatea unui scriitor de cursă lungă. Fără metafore care să îți oprească mintea în loc și să zici hopa ce poet, ce metaforă, oare cât s-a creierit ca să scoată așa ceva, nu. Și nici nu e nevoie de metafore pentru o poezie bună. E nevoie de stil, iar tu ai un stil înalt. Te felicit!

Andule, mai schimbai ceva la versul ăla cu pricina, dar nu prea mult, ăla e un vers de legătură, bre. Dar ți-ai dat și tu seama, sînt convins.
Maria, ai prins șpilul, nu că ar fi fost prea complicat. Ultimul vers ar cam lămuri problema, e vorba de comunicare și nu numai. Sau mai degrabă de lipsa ei. Și nu numai.
Petre, ai dreptate, poți înlocui metafora din vers cu textul însuși. Asta am încercat eu, probabil că am reușit dacă tu ai sesizat asta.

Poezia ta îmi amintește de mama cum întindea rufe pe sârmă și avea și mama un caiet de dictando din acela mare în care era și musaca, la M, că le avea pe litere. Cred că e foarte bună poezia ta. Ușor scrisă, cu abilitatea unui scriitor de cursă lungă. Fără metafore care să îți oprească mintea în loc și să zici hopa ce poet, ce metaforă, oare cât s-a creierit ca să scoată așa ceva, nu. Și nici nu e nevoie de metafore pentru o poezie bună. E nevoie de stil, iar tu ai un stil înalt. Te felicit!

iata un vers care-mi aduce aminte ca sensurile originare ale cuvintelor, de obicei uitate, nu pier niciodata: sint adinc ingropate in subconstient, unde nici una dintre normele limbii nu poate sa impuna regula; si, totusi, una dintre ele \"scapa\" filtrului sever al subconstientului, se strecoara dincolo de cognoscibil si organizeaza materialul originar al limbii in fascicule lingvistice coerente, dar invizibile.
ma refer la \"poezie\" si la relatia sa cu \"a face\": o legatura atit de veche, incit nu s-a mai desfacut din vremea disputei dintre \"physis\" si \"techne\".

Patrick, trecerea ta pe aici și semnul lăsat mă onorează. Ai dreptate, uneori găsim poezie în cele mai mici și neînsemnate gesturi, atitudini, lucruri. Cum ar fi întinsul rufelor pe sîrmă. Dar despre asta am scris în altă poezie \"deasupra cerul...\"

initial m-am speriat, sa stii, dupa primele versuri, la prima lectura.
mi-am spus, hait, ce l-o palit pe Liviu sa-mi scrie o poezie de unde stie \'mnealui de caietul dictando si cand m-o fi vazut oare ca intind rufele
apoi m-am linistit
mi-am amintit ca eu nu ti-am spus tie niciodata ca mi-s mainile crapate de la apa asta plina de clor si nici ce greu fierbe pulpa de vitel pe care mi-a vandut-o ieri macelarul, nici ca fasolea a inceput sa aiba gargarite nici nici nici
si m-am linistit

poezia asta nu mi-ai scris-o mie, ca n-aveai cum sa ma stii
dar sincer, sincer de tot, mi-ar fi placut sa mi-o scrie cineva.

eh.

Florina, mai e pînă la 1 martie, dar dacă tot zici că-ți plăcu, poți s-o pui deoparte și atunci o legăm cu șnur alb-roșu :)