Tumul crescut în câmp de grâne,
mesaj lăsat de lumi păgâne
și tot mai albă
strânsă movilă,
popas de pace,
sacrală milă
și far clădit
din cer și sânge,
veche icoană
care
Șir după șir, trecând din viață în vis,
Sărăcimea română mai crede-n paradis,
Dar heruvimii, după cum se știe,
Habar nu au de șpaclu, ruletă sau mistrie.
Muncitorimea noastră, cea
Intrarea Viroagei: nu este o iluzie, ci un loc din realitate, într-un oraș care s-a rătăcit de timp. În martie 77 el s-a scuturat în secunde ucigașe,însă aici, la această adresă, s-a dărâmat doar
În piața mare a orașului
Mi-au demolat statuia iubirii
Și legea n-a zis nimic.
Cu liniștea pe buzele-i de marmură,
Zeița mea ieșită goală din mare
Mi-a sfărâmat inima în
La banchete-s invitați
numai cei inițiați,
largi de mână și colegi,
fanții făcători de "legi".
Ei fac vremea să se înmoaie,
ei ne hotăresc războaie
socotind în sume mari
pe
inima cerului e o piatră albastră
plină de înțelepciune și uitare
în ea se adună tot sângele nostru
al păsărilor cu chip de om
dincolo de frunzele putrezite
puzderie de cai minusculi
iși
Din nori se rup însemne
Pe lupi să-i îndemne:
- Hai sus pe greabăn cuci flămânzi
Să rupeți ciute pentru prânz
Și un fraged mânz
Din vale dacă
Sângele cald o să vă
Hoplitul de plumb:
\" - Zeule mare,
sunt topit după vânătoare!\"
Draga mea Diana, te sună Apollo
Vin acum acasă după un meci de polo.
Tu cu arcu-n mână, iară eu cu lira
După
Istoria ne spune că regi și împărați
Plecau din astă lume iubiți și lăudați,
Dar după scurtă vreme erau huliți de toți
Că au lăsat în urmă nepoți și strănepoți.
Sub un steag de lună albă,
Romantic, mi-am zidit cetate,
Tonnatecă singurătate
Cu străluciri aprinse, salbă.
Cu iubirea-n foișoare
Închis-am flori de iasomie
Și amintiri, peste
Bătrâne artefacte din beciuri de uitare
S-au rătăcit prin grunduri și ies azi la lumină,
Cu strania lucire a florilor de mină,
Eternă maturare a vremilor barbare.
Aprins, copilăria
Fructele verii mi-au căzut din mână
Ca dintr-o creangă mult prea roditoare
Hrănind speranțe care tot amână
Beția simetriei de culoare.
Și dacă am iubit o săptămână
Un mugur transformat apoi în
Iubirea ta,
Iubirea mea,
Stau amăgite acum
Pe câte o stea...
În drumul lor și-a spart câte o petală,
Mărunta, auroră australă,
Iar arbori grei cu sufletele-n tină
Își numără, mii cercuri de
El poate astăzi vrea s-atragă,
Dar ne-a băgat din nou în ceață
Cu vorbe pline de dulceață,
Cu baclavale și cu bragă.
Cum lumea asta ne e dragă
Deși e derdeluș de gheață,
El poate astăzi vrea
Cuvinte dogoresc din miez de pâine
Ca o adâncă inimă de stea
Ce-aprinsă-n calea laptelui va sta
Nu ieri, nu astăzi și nici mâine.
Cu tine cad în noapte și-n ursită,
Cu tine cred că-ncep o nouă
Dada Marenne,
Ochi de Cadână,
Seara în tren
Nurii-și adună.
Lapte de flori
Și o căpșună,
Saltă prin nori
Raze de zână.
Dintr-un mister
Cât o furnică,
Face din cer
Pavăză
Când ploaia răpăie-n furtună,
În scorburi liniștea se-adună,
Se strânge-n ochi de păsări mici
Se pierde-n aripi de furnici.
Vântul repede în hoinari
Un straniu cor de lăutari
Și-un vuiet
Ce șarpe m-a mușcat aseară
Venit din huma disperării ?
Mi-e gândul pasăre de ceară
Ce s-a lovit de pragul zării.
Din pori veninul înflorește
Și-n coasă florile-i se duc,
Parfumul lor
Iubita mea cu aspre gene
Cu ele m-ai brăzdat pe trup
Când încercam, nebun, să rup,
Din ape, albele sirene.
Albinele m-au prins la stup
Și m-au învăluit în ceară,
Că ele astfel îi omoară
Pe
Domnul în a șasea zi a sfârșit o lume
Și atunci, ca și acum n-avea timp de glume,
Doar când omul a cioplit s-a lovit la dește,
Iar de-atunci, necontenit, doar se odihnește.
Întreaga viață e un joc,
Poftiți la sala cu noroc,
În care toată haimanaua
Își regizează cacealmaua.
De sunteți buni, cinstiți din vechi,
Cu greu vă adunați perechi.
Lingăul