Petraru Ionut

cum ne legam la picioare stropi de rouă puneam pe degete amintirea jocului trecut pierdeam zile privind cum apa curge pe sub punte sau puntea peste apă ne era drag să numărăm golurile dintre

niciun chiul. ciudat, nu? fără doi lei strânși din patru buzunare, fără cafea la tonomat înainte de corigența la franceză. parcă prea multă nepăsare între noi și acel odată. te-aud, strângi

suntem o mare de orbi legați cu mâinile la spate dăm unii în alții fără să știm suntem un trib de sălbatici otrăvim toată frumusețea cu rânjetul nebuniei pe chipuri ne ștergem trupurile de

și nopțile se îmbracă în dresuri de parcă e prea mult adevăr pentru mine deodată trebuie să mă protejez când iubesc trebuie să-mi leg inima pe o șină de metrou ca să înțeleagă ce înseamnă

în două în doi nodurile să nu ne mai doară să ne răsară soarele pieziș din vest pentru plăcerea orășenilor cu pașii mirosind a asfalt din nord cu frică de frig să caute între mormane de

mi-au luat-o razna sufletele întins pe pat cresc nopți din mine casa asta e prea răbdătoare cu moartea pereții se țin nemuritori/ eu cu mâinele caut locul cel mai rece și îmi las obrazul dator

azi m-am vopsit roșcat am alunecat în stradă cu picioarele înainte și oamenii nu m-au băgat niciodată mai mult în seamă strangeam femeile în buchete mari și mici apoi le aruncam în sân fericit

n-ai timp înțelegi, n-ai timp când ești ocupat nu mai ești intră altcineva în tine și-ți dictează bă, tu trebuie să faci bani tu ești responsabil de alții tu trebuie să ții în tine tu nu

am mers în picioarele goale pe marginea inimii tale a fost rece și cald desenat pe fiecare umbră sub fiecare talpă au fost valuri de amintiri care îmi pișcau degetele și speram ca la marginea

mereu iarnă în banca noastră stăm la o palmă unul de altul într-o liniște de extemporal din alte bănci priviri atente de profesori doar ceilalți au răspunsul nu ne privim nu

personaje: strict neimaginare subsemnatul și o sticlă cu vin plină sau goală de fapt ăsta e un mister obsedant clawn este păianjenul semănător de glume proaste prin colțuri

asta e din cele cu multă carne am fost la Kaufland am luat tocată că fără multă nu mai este artă doamnă vreau și eu poezie dacă puteți să îmi feliați vreo trei mie așa îmi place să le fac

în fiecare dimineață trebuie să îmi întorc ceasul zic că trebuie pentru când îmi voi lua unul și îmi voi sufleca mânecile să vadă lumea că am și eu cu ce îl măsura pe ăsta care trece îmi dă două

nu-ți mai scapără privirea și lângă malul ăla negru despletit s-au strâns amanții-n colonii/ afară-i frig nici vorbă să mai poposească peste mine vreo pasăre măiastră vreun gând albastru de

pe strada în care mi-am împotmolit traiul poștașii trec tot mai rar au aripi la picioare și lasă veștile sub formă de ecou în pragul ușii buzunarele babelor /alteori sapă firide în persoane

nu întreba de ce aluneci acum ești pruncul meu și îți ofer primul coșmar în care inima se varsă năvalnic dintr-un piept îngust atinge muzica orașului se tăvălește pe coapsa

înainte să mă nasc dormeam într-o căldare dracii turnau smoală peste mine bezna o tăiam cu lama și îmi ungeam sufletul cu fiecare punct pus de oameni pe i cordonul ombilical s-a subțiat cu

dimineața e atâta somn strâns sub mine încât aș putea dormi până dincolo de moarte mă gâdilă între degete apusul nopții alarma stridentă ca un răget al furtunii mă adună bucată cu bucată din

ce să simt acum când ești albă ca o foaie fără cuvinte îmi strigi cu aceeași ură cât de nesăbuit am fost că te-am văzut pe linia de tramvai și nu am trecut cu vederea drama ta erai

singura voință îmi e tristețea cu zâmbetul ei amar și pierdut adună dureri le lasă-n tăcere în ultimul fir de pleoapă căzut peste tine păcatul îmi este când vin peste noapte cu frig sau

visele nu au mers deloc bine s-au îngrămădit peste tot și somnul era un fel de petrecere desfrânată cu rădăcini pierdute în cenușă de sodoma și gomora un cântec de jale mă plimba într-o

iubita unde ți-s firele de păr acum când perna ta e moartă și eu scrum mă-nchin la fiecare zbor de noapte prin pat de șoapte și picioarele mi-s bolduri strâns înfipte /două noduri înfundate-n

eram copii atunci toți trei ionuț ionuț și ionuț ne-am botezat în gârlă unu pe celălalt chiar dacă apa nu era aghiasmă ascultam fluturii cum sângerau unul pe aripa celuilalt furând

aruncă tot pământul peste mine cu mâna cu piciorul cu toate lopețile din oraș să am amintire de la tine mai multe decât de la viață dar să știi oasele astea nu putrezesc sub comanda morții nici a