Mi-e frică

A trecut Craciunul si,parca,in loc sa fii fericit si cu un zambet de multumire pe buze, esti suparat...Cu toate acestea chiar daca a fost Craciunul,mi-a placut cum ai reusit sa prezinti mesajul,si ca am simtit si eu ceva cand am citit

Camica, parca e posibil sa nu simti ce scrie Pan?...:)

Nu-i rea, Pan. Are fior, vibreaza. Ai mai spus ca scrii in goana, ca nu cizelezi. Gheata e o materie speciala, se zgarie usor, chiar si numai cu rasuflarea.
Iar chitibusara, zabovesc putin pe versul tau:

Mi-e frig iubito.

După ce privirea ta a viscolit,
zăpada
mi se învolbură pe frunte,
negură
grea ca un munte,
cascadă
prăbușita din ceruri
ca o pasăre
de pradă.
Ești supărată.

Mi-e frig iubito,
cuibărit in teamă,
cu sprâncenele ridicate
a „lipsă de mamă”,
cu ochii mari-mari
ca două păsări
ce s-ar numi lăcrimari,
îmi caut greșeala
cu fâlfâit de pleoape și tac,
zac neîndrăznind a păși singur.

Orfanului din mine
îi îngheață talpa goală,
în zăpadă
i se albește stravezie
pulpa caldă,
pântecul și pieptul,
gândul oval,
privirea și moțul din frunte
devine cristal.

Mi-e frică iubito.

(Mi-e iarna)

Pane citesc poezie, multa poezie si rar gasesc versuri care sa nasca in mine dorinta de a le mai citi o data. Dorinat de a le mai simti...