Poezie
Introspecție
1 min lectură·
Mediu
În fața mea se află o femeie așezată pe podele.
Are pe chip toate chipurile.
Este tânără așa cum o știam.
Eu, mai bătrân.
De la o vârstă femeia își pierde consistența.
Devine o metaforă care-ți armează altfel
decât ca până acum resorturile mecanismului.
Se ridică în picioare,
aerată și lungă,
mă străbate de la un capăt la altul,
întâi cu palmele,
cu pântecul și celelalte ale ei,
continuând mersul în spatele meu,
neîntorcându-se.
Doar o mică parte din ea rămâne în mine
agățată de groaza de a fi singur.
Trepidez,
mă consum,
îmi spun că toate acestea nu ar fi putut existat atunci
când femeia și bărbatul trăiau în aceeași lume.
Are pe chip toate chipurile.
Este tânără așa cum o știam.
Eu, mai bătrân.
De la o vârstă femeia își pierde consistența.
Devine o metaforă care-ți armează altfel
decât ca până acum resorturile mecanismului.
Se ridică în picioare,
aerată și lungă,
mă străbate de la un capăt la altul,
întâi cu palmele,
cu pântecul și celelalte ale ei,
continuând mersul în spatele meu,
neîntorcându-se.
Doar o mică parte din ea rămâne în mine
agățată de groaza de a fi singur.
Trepidez,
mă consum,
îmi spun că toate acestea nu ar fi putut existat atunci
când femeia și bărbatul trăiau în aceeași lume.
0207777
0

Frumos poem.